VIDEO&FOTO IKEA a adus în România un nou format de magazin

VIDEO&FOTO IKEA a adus în România un nou format de magazin
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 mai 2024

Grupul suedez de mobilă IKEA, cel mai mare retailer de mobilă din lume, a deschis la Constanța Studioul de planificare și comandă, primul din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics

"Intră, planifică și comandă cu noi bucătăria, camera de zi, bucătăria sau dormitorul", ii îndeamnă pe cumpărători reprezentații Studioului de planificare și comandă Ikea, arată Ziua de Constanța, care prezintă și video-ul de mai jos.

LISTA Żabka, cel mai mare retailer de proximitate din Polonia, deschide dintr-un foc 5 magazine în România. Plan ambițios: 200 de magazine doar în acest an. Va fi adus și un concept nou CITEȘTE ȘI LISTA Żabka, cel mai mare retailer de proximitate din Polonia, deschide dintr-un foc 5 magazine în România. Plan ambițios: 200 de magazine doar în acest an. Va fi adus și un concept nou

VIDEO&FOTO IKEA a adus în România un nou format de magazin

Noul format presupune astfel, pe lângă zona de planificare, și o zonă de soluții de mobilier și prezentarea unei selecții de produse. 

VIDEO&FOTO IKEA a adus în România un nou format de magazin

În paralel, IKEA pregătește în continuare terenul pentru a deschide un magazin la Iași,  prima fază a proiectului implicând o investiție semnificativă, de 4,2 milioane de euro.

Iași, unde compania are un punct de colectare, a fost unul dintre orașele tatonate discret de gigantul suedez în ultimii 10 ani pentru deschiderea unui centru comercial propriu, dar fără rezultate concrete până la acest moment.

EXCLUSIV Mișcare surpriză: Avon, după 134 de ani de funcționare în sistem de vânzări directe, pregătește deschiderea primului showroom fizic în România, într-o vilă istorică de lângă Guvern CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Mișcare surpriză: Avon, după 134 de ani de funcționare în sistem de vânzări directe, pregătește deschiderea primului showroom fizic în România, într-o vilă istorică de lângă Guvern

Retailerul suedez a semnat un ante-contract de vânzare-cumpărare, în luna iulie 2023, pentru o parcelă de 52.105 mp situată în zona complexului ERA, în apropierea magazinului Brico Depot.

Ultimele detalii relevă că planul avansează.

„IKEA este prezentă în România de peste 17 ani. Cu două magazine în București, un magazin în Timișoara și mai multe puncte de ridicare comenzi în toată țara, căutăm în mod constant modalități prin care să punem la dispoziția cât mai multor clienți români gama noastră de soluții de amenajare a locuinței. În acest sens, avem un punct de ridicare comenzi IKEA în Iași și explorăm în mod activ și alte opțiuni care să răspundă nevoilor pieței. Totodată, lucrăm pentru a ne asigura că dispunem de toate condițiile prealabile necesare consolidării prezenței noastre în Iași, iar acestea necesită timp și planificare adecvată”, a transmis acum compania, conform 7est.ro.

Kingfisher închide încă un magazin Brico Depot în România CITEȘTE ȘI Kingfisher închide încă un magazin Brico Depot în România

Potrivit unui raport MAS, partenerul Prime Kapital ce deține Era Shopping Park, IKEA a contractat 5,25 hectare de teren pentru constructia primului magazin din zona Moldovei. În același timp, complexul va fi extins și va include cel mai mare hypermarket din toată regiunea, 200 de magazine și 30 de restaurante.

IKEA a inaugurat în urmă cu aproximativ 4 ani un centru de colectare a comenzilor online în Iași.

5 to go își pregătește intrarea într-o nouă țară, cu un proiect ambițios CITEȘTE ȘI 5 to go își pregătește intrarea într-o nouă țară, cu un proiect ambițios

În luna iunie, Ikea a deschis magazinul din Timișoara, cel de-al treilea din România. Noul magazin, cu o suprafață de 26.000 de metri pătrați, a presupus investiții de peste 60 de milioane de euro.

Timișoara este orașul în care compania a tot amânat deschiderea unei unități deși de aici primea printre cele mai multe comenzi online.

Compania suedeză mai are două magazine în România, ambele în București, primul deschis în 2007, în Băneasa, iar al doilea în 2019, în zona Theodor Pallady.

Reprezentanții IKEA au anunțat anterior că mai au pe listă Brașov și Cluj-Napoca pentru noi magazine.

Încă un retailer major se plânge de creșterea alarmantă a furturilor din magazine CITEȘTE ȘI Încă un retailer major se plânge de creșterea alarmantă a furturilor din magazine

IKEA România a înregistrat în anul fiscal 2022 o creștere de 2,5% a vânzărilor totale, respectiv de peste 13% pentru comerțul online, comparativ cu anul precedent. Retailerul suedez a vândut peste 22 de milioane de produse, dintre care 66,55% au fost piese de mobilier și 34,2% accesorii, cifra de afaceri ajungând la peste 1 miliard de lei. 

Ikea va investi 3 miliarde de euro pentru dezvoltarea și extinderea rețelei de magazine până la finele anului viitor, inclusiv în România, o mare parte din sumă fiind destinată transformării magazinelor existente de la periferiile orașelor, astfel încât acestea să poată fi folosite și ca centre de distribuție pentru comenzile online.

În ultimii trei ani fiscali, grupul Ingka, proprietarul IKEA, a investit aproximativ 2,1 miliarde de euro în magazine noi și existente în cele 32 de piețe ale sale.

viewscnt
Afla mai multe despre
ikea
magazin nou ikea romania
investitii extindere magazine ikea
centre distributie ikea
tolga oncu
ingka group