S+B Gruppe Austria începe în primăvară construcția unui hotel de 300 de camere în Otopeni

S+B Gruppe Austria începe în primăvară construcția unui hotel de 300 de camere în Otopeni

Sursa foto: Laszlo Raduly

Cristina Cuncea
Cristina Cuncea
scris 10 sep 2015

Compania austriacă S+B Gruppe, proprietarul clădirii de birouri Magheru One din centrul Bucureștiului, vrea să înceapă în primăvara următoare construcția unui hotel de 3 stele în apropierea Aeroportului Otopeni, investiție de 38 de milioane de euro, pentru care are deja finanțare și autorizația de construcție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Avem tot ce ne trebuie, autorizație, finanțare de la o bancă austriacă, acum suntem în discuții cu diverși operatori de hoteluri pentru a deveni parteneri cu ei. Vom construi 300 de camere și săli de conferințe, investiția urmând să ajungă la 38 de milioane de euro, din care circa 25% vor fi susținuți din fonduri proprii. Vrem să începem construcția în primăvara anului viitor”, a declarat pentru Profit.ro, Alfred Michael Beck, acționar și președinte al S+B Gruppe.

Grupul austriac a anunțat anul trecut investiția în hotel, însă la acea vreme se discuta despre 20 de milioane de euro și 250 de camere de 2-3 stele.

Investitorul deține în zona în care va fi construit hotelul un teren de 36.000 de metri pătrați pe care intenționează să mai dezvolte o clădire de birouri și  un parc industrial.

În afară de clădirea Magheru One, despre care spune că toți cei circa 4.000 de metri pătrați sunt închiriați, grupul austriac mai deține clădirea Pipera Business Tower.

S+B Gruppe a finalizat în 2012 renovarea clăditii Magheru One, proiect în valoare de circa 20 de milioane de euro, inclusiv costul de achiziție a proprietății în 2006.

Întrebat dacă intenționează să vândă clădirea de pe Bulevardul Magheru, de lângă hotel Lido, Beck a spus că are oferte, dar nu vrea să vândă deocamdată.

”Piața de investiții din România nu și-a revenit încă, dar este pe drumul cel bun. Cred că într-un an, un an și jumătate va fi o perioadă bună să vindem”, a spus Beck. 

Compania face parte din grupul austriac amb Holding, prezent în România și prin amb Wine Company, proprietar al Cramei Liliac. amb Wine deține și cultivă 38 de hectare de vir în Transilvania, în regiunea Batoș (Mureș) și 14 hectare în Vermes-Lechința (Bistrița Năsăud).

viewscnt
Afla mai multe despre
s+b gruppe
investitie
hotel
otopeni
magheru one