Asociație: Excursiile de o zi în Deltă, cel mai toxic produs turistic

Asociație: Excursiile de o zi în Deltă, cel mai toxic produs turistic
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 nov 2020

Excursiile de o zi în Delta Dunării reprezintă cel mai toxic produs turistic pentru rezervație, din cauza pagubelor pe care le produc habitatelor naturale din Rezervație vitezele excesive ale bărcilor, dar și a impresiilor eronate pe care le lasă aceste produse cumpărătorilor, susține Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Președintele asociației, Cătălin Țibuleac, a declarat presei că turismul în Deltă nu presupune un fenomen de masă și că turismul lent trebuie să constituite pilonul principal al dezvoltării comunităților din Rezervație, scrie Agerpres.

Industria ospitalității amenință cu proteste: \ CITEȘTE ȘI Industria ospitalității amenință cu proteste: "Dacă nu veniți acum cu un plan consistent de despăgubiri, veți fi răspunzători de punerea pe butuci a unei întregi industrii și pierderii a până la 400 000 de locuri de muncă"

"Ecoturismul trebuie să fie pilonul principal în ceea ce înseamnă dezvoltarea Deltei. Altfel, nu vom avea o rezervație pe care să o lăsăm moștenire. 2020 ne obligă să ne redefinim modul în care se face turism. Media înnoptărilor s-a dublat de la 1,5 la 3 nopți, ceea ce arată că turiștii aleg vacanțele mai lungi în Deltă. În același timp, au apărut și produse turistice toxice și mă refer la acele oferte de vizitare a rezervației într-o singură zi", a afirmat Țibuleac.

El și-a exprimat speranța ca excursiile de patru ore în rezervație să se transforme în nopți de cazare pentru turiști în Deltă, astfel încât vizitatorii, cât și pensiunile să aibă de câștigat.

"Delta nu poate fi vizitată în patru ore, iar mulți turiști nu știu acest lucru. Ei văd ofertele, le cumpără, mănâncă un borș de pește și aleargă pe canale patru ore. Vă dați seama cât de toxică este o astfel de excursie! Asta nu înseamnă că nu putem dezvolta o cooperare cu hotelierii constănțeni pentru un pachet integrat în Dobrogea, în care să includem și cazare în Deltă. Ce-ar fi dacă turiștii care vin pe litoral să ajungă și în Deltă pentru ultimele două nopți? Asta înseamnă turism responsabil", a afirmat președintele AMDTDD.

viewscnt
Afla mai multe despre
delta dunarii
excursie