Hackerii au spart baza de date cu turiștii care au mers în Thailanda și le trimit mailuri în numele guvernului

Hackerii au spart baza de date cu turiștii care au mers în Thailanda și le trimit mailuri în numele guvernului
Oana Osman
Oana Osman
scris 14 mar 2022

Sistemul de procesare a aplicațiilor turiștilor care au dorit să meargă în Thailanda a fost piratat. Hackerii au obținut cel puțin adresele de email ale turiștilor, cărora le trimit mesaje în numele Guvernului, cu solicitări de a transmite mai multe date personale, sub pretextul că este necesară corectarea unor erori.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

E-mailurile transmise turiștilor pretind că au ca expeditor Thailand Pass (sistemul de procesare a aplicațiilor la ambasadă), însă vin de pe adresa falsă support@document-thailand.com. Domeniul document-thailand.com a fost înregistrat în urmă cu doar câteva zile, pe data de 8 martie anul acesta.

Adresarea către turiștii cărora Thailanda nu a reușit să le protejeze datele personale se face folosind adresa de email a acestora, nu și numele.

Hakerii cer să fie comunicate din nou mai multe date – numele, data nașterii și ultimele 4 cifre din pașaport, sub pretextul că sistemul a detectat mai multe erori în documentele depuse la ambasadă, care trebuie rapid corectate.

Mii de turiști ruși, blocați în vacanță în Thailanda. Încep să fie întrebați de plată CITEȘTE ȘI Mii de turiști ruși, blocați în vacanță în Thailanda. Încep să fie întrebați de plată

Cei care primesc un astfel de mesaj nu trebuie să transmit nicio dată personală, nici să răspundă în vreun fel pe adresa de email respectivă.

Spargerea bazei de date a turiștilor care au aplicat pentru călătorii în Thailanda a fost urmată, zilele trecute, și de alte tipuri de mesaje primate pe email, în care se pretindea că poate fi descărcat Codul QR al pentru Thailand Pass prin dublu click dat unui attachement la mail.

viewscnt
Afla mai multe despre
thailanda
hacking
thailand pass