Ministrul Turismului s-a răzgândit: birourile de promovare externă nu vor fi în ambasade, ci tot în spații închiriate

Ministrul Turismului s-a răzgândit: birourile de promovare externă nu vor fi în ambasade, ci tot în spații închiriate
Profit.ro
Profit.ro
scris 29 mai 2017

Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a precizat, pentru News.ro, că actualii reprezentanți de la birourile externe de promovare turistică sunt rechemați în țară și vor avea statutul de angajați ai Ministerului Turismului, dar vor putea participa la concursul ce va fi organizat pentru înființarea unor noi instituții care va include corpul atașaților de turism.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ministerul Turismului a decis în urmă cu o lună să desființeze birourile externe de promovare, motivând nereguli descoperite de Curtea de Conturi a României.

Patronatele din turism și reprezentanți ai sectorului au criticat această măsură, motivând că măsura va avea efecte negative și că nu au existat consultări înainte.

Ministerul Turismului va înființa un corp al atașaților de turism, cu grad diplomatic, sub directa îndrumare și coordonare a Ministerului Afacerilor Externe.

Într-un răspuns transmis News.ro de Ministerul Turismului, reprezentanții instituției afirmă că birourile externe „nu vor fi găzduite în sediile misiunilor diplomatice ale României, ci vor funcționa în spații închiriate”, deci ca până în prezent.

Cu toate acestea, în comunicatul în care anunța desființarea birourilor externe, Ministerul preciza că ”cel mai probabil, birourile de promovare turistică externă vor funcționa în viitor la sediile misiunilor diplomatice”.

FOTO Airbus a prezentat un avion privat inspirat de mașinile decapotabile CITEȘTE ȘI FOTO Airbus a prezentat un avion privat inspirat de mașinile decapotabile

Și această măsură a fost criticată de reprezentanții sectorului, pe motiv că ambasadele sunt amplasate în zone rezidențiale și nu în arii frecventate de turiști.

Viitoarele sedii ce vor fi închiriate ”vor fi contractate după prospectarea pieței imobiliare din țările unde vor funcționa birourile, după reguli clare și cu plafoane maximale stabilite”, se arată în răspunsul transmis News.ro de Ministerul Turismului.

Ministrul Mircea Titus Dobre s-a declarat de mai multe ori nemulțumit de activitatea șefilor birourilor de promovare.

Cu toate acestea, în răspunsul transmis News.ro, ministrul admite că, din cei opt șefi de birouri externe, nu i-a cunoscut personal decât pe Adina Secară de la Berlin și pe Mihaela Miheț din Paris.

Ministrul argumentează că până acum nu au existat criterii clare de performanță pe baza cărora să fie evaluată activitatea reprezentanților de la birourile de promovare externe ale Ministerului Turismului.

”Eficiența lor, sau mai bine spus lipsa acesteia, a fost relevată în rapoartele Curții de Conturi”, a menționat Dobre.

Oficialii Ministerului spun că data concursurilor privind conducerea viitoarelor birouri externe de turism nu este încă stabilită.

”Cu siguranță vă pot spune că până în luna decembrie a anului în curs vom avea oameni la posturi în străinătate”, arată conducerea Ministerului Turismului.

Nici criteriile pe care trebuie să le îndeplinească posibilii candidați nu au fost încă stabilite.

”Ministerul Turismului colaborează în această privință cu Ministerul Afacerilor Externe, ținând cont că viitorii angajați ai acestor birouri vor avea statut diplomatic”, se mai arată în răspunsul transmis de instituție.

Atașatul de turism va avea ca atribuții atât activități care să genereze creșterea numărului de turiști care vizitează România anual, cât și stabilirea unor relații de colaborare între actorii instituționali din România, relevanți pentru domeniul turismului, cu instituții din țările gazdă.

”Necesitatea desființării birourilor externe ale Ministerului Turismului și regândirii modului de reprezentare turistică pe plan international a României este dată atât de analizele interne făcute de la preluarea mandatului, cât și de datele relevate de raportul Curții de Conturi privind activitatea fostului ANT în 2015. Instituția de control a constatat o serie de nereguli grave în privința modului de funcționare a birourilor de promovare externă și a cheltuirii banilor publici, care confirmă rezultatul analizei interne făcută de conducerea Ministerului Turismului”, a transmis Ministerul Turismului.

Conform analizei realizate, cele opt reprezentanțe externe ale Ministerului Turismului au generat costuri anuale de circa 900.000 euro din care costurile cu salariile reprezentanților ministerului au fost de 300.000 euro, iar costurile de întreținere și funcționare - de circa 600.000 euro.

”Mai mult de atât, cele opt reprezentanțe nu au funcționat în baza regulilor de drept internațional, nu au fost recunoscute de statele gazdă ca entități ce reprezintă statul român pe plan extern, fapt pentru care cei opt angajați ai Ministerului Turismului nu au reușit stabilirea unor relații de cooperare instituțională între minister și entitățile omoloage din țările în care ei își desfășoară activitatea. Din acest motiv, majoritatea evenimentelor externe au fost organizate  în cele mai multe cazuri cu sprijinul MAE sau al atașațiilor economici din rețeaua externă a Ministerului Economiei/Ministerului Mediului de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat”, arată oficialii Ministerului Turismului, în răspunsul transmis News.ro.

Demararea procesului de înființare a corpului atașaților de turism va fi precedată de o analiză internă privind nevoia de relaționare a instituției pe plan extern, dar și de identificarea piețelor vizate a fi câștigate/recucerite de operatorii de turism autohtoni specializați în incoming.

Ministerul Turismului menționează că va decide, ținând cont de studiile de piață și în urma unor consultări cu mediul privat, mutarea unor birouri de promovare turistică în țări care pot fi furnizoare de turiști pentru România, precum țările scandinave, Belgia, Olanda și Luxemburg, numărul total al reprezentanțelor externe fiind, conform organigramei, de 14.

Conducerea ministerului dă asigurări că activitatea de promovare a României pe piețele externe nu va înceta din punct de vedere instituțional, ci va fi repoziționată și întărită.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul turisrmului
birouri de promovare externa