Președinții organizațiilor de management din județul Tulcea susțin că situația este cauzată în principal de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, măsurile de austeritate adoptate de Guvern pentru reducerea deficitului bugetar afectând de asemenea afacerile din domeniu.
Președinta Organizației de Management al Destinației (OMD) turistice Eco-Delta, organizație a cărei înființare a fost aprobată în vara acestui an de Consiliul Județean, Raluca Cacencu, a declarat pentru AGERPRES că mesajele Ro-Alert transmise populației pe fondul războiului îi sperie pe turiștii din străinătate.

„Noi (localnicii, n.red.) suntem obișnuiți cu alarmele, dar cei care vin din zone în care au fost recent conflicte, de exemplu turiștii din Israel coboară din camere, așa cum sunt în îmbrăcați, în pijamale, vin la recepție și întreabă unde este buncărul. Noi le spunem că nu este ca în Israel, dar fiecare trăiește și acționează prin prisma experiențelor de viață”, a afirmat Raluca Cacencu, președinta OMD Eco-Delta, administrator al unei unități de cazare din municipiul Tulcea, scrie Agerpres.
Ea a mai spus că scăderea numărului de turiști străini este tot mai accentuată, în lunile de vară, iulie și august.
Reducerea voucherelor, dar și măsurile de austeritate adoptate de Guvern în vara acestui an au influențat de asemenea scăderea turismului în județ.
„Noi am simțit o creștere mai mare față de cei 2%, cota de TVA, pentru că s-a încheiat cu plafonarea prețului la energia electrică, iar facturile au crescut cu 30%, iar toate celelalte creșteri din piață, la alimente și combustibil, se răsfrâng în prețul final către noi, pentru că unii nu sunt plătitori de TVA. Noi am suferit pierderi de 30%”, a menționat președintele OMD Eco-Delta, Raluca Cacencu.
Potrivit președintelui OMD municipiul Tulcea, Alexandru Filip, foarte mulți vizitatori au decis în această vară să renunțe la sejururile programate în județ.

„Anul acesta a început binișor până în al doilea trimestru. Mai a fost o lună rezonabilă pentru unitățile de cazare, dar apoi, a venit luna iunie cu noile măsuri care efectiv au oprit abrupt consumul. Au venit majorări de tarife și prețuri, iar noi am primit anulări de sejururi câte n-am avut de la începutul deschiderii pensiunii, iar cu aceeași situație s-au confruntat și membrii OMD Tulcea. Pe de o parte, am avut anulări de sejururi cu rambursări, iar pe de altă parte nu a mai intrat nicio rezervare și asta îți dărâmă efectiv cash-flow-ul ca antreprenor”, a declarat președintele OMD municipiul Tulcea, Alexandru Filip, care este în același timp administratorul unei pensiuni din satul Sarichioi.
Cei doi președinți ai OMD-urilor din județul Tulcea cred că operatorii economici din Horeca ar putea fi sprijiniți de autoritățile române dacă asigură o predictibilitate și iau măsuri care să stimuleze activitatea în domeniu.
„Să nu mai vină cu alte taxe, majorări, să taie de unde sunt cheltuieli, aparatul bugetar, pentru că acolo este problema de fapt, nu în mediul privat care susține economia României. Să dea măsuri care să stimuleze creșterea și să motiveze activitatea turistică, vouchere, să se creeze un OMD național cu un brand național, promovat pe piețele externe, pentru că suntem absenți în ceea ce privește promovarea externă, să se investească sume în reabilitarea clădirilor istorice, în infrastructură, în activități de promovare, în centre de informare, în personal dedicat, în marketing digital, aplicații. Să se găsească instrumentele astfel încât turismul să devină o prioritate națională, așa cum a fost setat într-un Master plan aprobat de Guvern”, a afirmat președintele OMD municipiul Tulcea, Alexandru Filip.
În opinia lui, o nouă majorare a TVA-ului pentru unitățile din Horeca aplicabilă începând de anul viitor ar însemna falimentul pentru foarte multe unități.

„Dacă acest TVA va fi din nou majorat (de la 11% la 21%, n.red.), va însemna colaps pentru multe afaceri. Nu vreau să creez această imagine apocaliptică, dar multe afaceri nu știu cum vor supraviețui, pentru că acest procent va fi adăugat la tarife, iar în condițiile în care consumul oricum s-a redus și serviciile sunt primele tăiate de pe listă de oameni, nu știu cum vor supraviețui. Cel mai optimist scenariu arată că poate prin vara anului viitor economia va reporni. Într-un scenariu realist, vorbim despre o reașezare a întregului spectru economic și social pe tot parcursului anului viitor, pentru ca abia în anul 2027 să vorbim despre o creștere economică pe un temei solid”, a conchis președintele OMD municipiul Tulcea, Alexandru Filip.
OMD municipiul Tulcea a fost înființat la finele anului 2023.