Touroperator: Peste 243.000 de turiști români au ajuns în vacanță în Antalya în acest an

Touroperator: Peste 243.000 de turiști români au ajuns în vacanță în Antalya în acest an
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 oct 2019

Peste 243.000 de turiști români au ajuns în vacanță în Antalya în acest an, aproape dublu față de 2015, românii fiind pe locul șapte ca număr de turiști, a declarat miercuri Alin Burcea, proprietarul touroperatorului Paralela 45, estimând că nu crede că mai este loc de creștere în 2020 și speră la o consolidare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”România a ajuns să trimită în acest an în Antalya 243.000 de turiști, comparativ cu anul 2015, când 130.000 de turiști români și-au făcut și față de 190.000 în 2018”, a declarat miercuri Alin Burcea, proprietarul Paralela 45, într-o conferință de presă organizată în Antalya, citând datele autorităților din Turcia, scrie News.ro.

Din total, Paralela 45 a avut 9% din numărul de turiști trimiși în Antalya. Peste 25.000 de turiști români au mers în vacanță în Antalya cu Paralela 45, în creștere cu aproximativ 28% față de 2018, ca număr de turiști.

CONFIRMARE FOTO Apex a deschis primul hotel Courtyard By Marriott din România CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Apex a deschis primul hotel Courtyard By Marriott din România

”Ne străduim de ani de zile să vindem hoteluri mai ieftine în Antalya. Dar nu reușim mereu. Vindem multe hoteluri de lux, suntem complet diferiți față de turiștii germani. Românii vor să fie 'regi' două săptămâni în vacanță. Este 'turism de lux de masă' de peste 1.000 de euro pe săptămână de persoană, cu all inclusive și transport cu avionul”, a afirmat Alin Burcea.

Compania are chartere spre Antalya cu plecări din București, Cluj Napoca, Timișoara, Iași, Târgu Mureș, Oradea, Arad, Baia Mare, Bacău, Suceava și din Constanța.

”Pentru 2018, Antalya a avut cel mai bun an din punctul de vedere al numărului de turiști. Suntem pe locul șapte ca număr de turiști în Antalya, după Germania, Anglia și Rusia. Nu cred că mai este loc de creștere în 2020. Eu voi fi fericit dacă va fi o consolidare”, spune Alin Burcea.

În acest an însă, hotelierii din Turcia au crescut tarifele, dar stațiunile turcești concurează mai nou cu Egipt și Tunisia.

DOCUMENT Guvernul demis Dăncilă avansează majorarea salariului minim CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul demis Dăncilă avansează majorarea salariului minim

”Astăzi în Turcia e stabilitate. Personal, nu cred ca vor scădea prețurile anul viitor. Totul va depinde de puterea de cumpărarea a românilor”, subliniază el.

Cu cele trei destinații - Antalya, Alanya și Bodrum - Turcia este pe primul loc în preferințele turiștilor care în sezonul 2019 au călătorit cu Paralela 45, cu o pondere de 42% din total destinatii charter. Gradul mediu de ocupare a fost de 94% pentru toate cursele charter organizate în 2019 din zece orașe.

De altfel, pentru prima dată după 1990, Paralela 45 va opera anul viitor un charter din Constanța cu destinația Antalya. Celelalte zboruri spre Antalya sunt programate din București, Cluj-Napoca, Arad, Timișoara, Oradea, Baia Mare, Târgu Mureș, Suceava, Iași, Bacău și sunt realizate cu avioanele companiilor Corendon și SunExpress.

”Antalya se prefigurează a fi, din nou, vedeta sezoului estival, pentru al treilea an consecutiv. Cele mai mari reduceri de preț în perioada de early booking, de 40%, vin de la partenerii noștri hotelieri turci și primele vânzări de vacanțe pentru vara 2020 au fost făcute deja. Turiștii români știu produsul all inclusiv turcesc și profită de lansarea early booking încă din 2019”, declară Alin Burcea, CEO Paralela 45.

În perioada de early booking, turiștii au rezervat deja, în Antalya, hoteluri de cinci stele cu multe facilități pentru copii (piscine, locuri și cluburi de joacă, tobogane, meniuri speciale, mini-discotecă, ateliere creative, pătuțuri speciale), dar și pentru adulți (serviciile de masaj și sauna).

Antalya va rămâne vedeta sezonului 2020, alături de destinațiile noi Egipt și Tunisia, cu plecări de pe majoritatea aeroporturilor din România. Turoperatorul Paralela 45 a lansat programul early booking pentru sezonul 2020, încă din luna septembrie, cu reduceri de până la 40% și zboruri noi spre Turcia.

Întreaga ofertă pentru vacanța de vară a Paralela 45 cuprinde 30 de zboruri săptămânale de tip charter spre Turcia (Antalya, Alanya și Bodrum) și Grecia (Creta, Rodos, Santorini, Zakynthos) din 11 orașe ale țării, în perioada mai/iunie – finalul lunii septembrie.

Două zboruri charter spre zona Bodrum (Bodrum, Kusadasi, Marmaris) sunt programate anul viitor, din București și Cluj-Napoca. În perioada de Early Booking, ofertele pentru Bodrum pornesc de la 470 de euro/persoană.

EXCLUSIV FOTO Proprietarii Sheraton București au început demolarea pentru a extinde hotelul CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Proprietarii Sheraton București au început demolarea pentru a extinde hotelul

Grecia va fi legată de București, Cluj-Napoca și Iași prin curse charter realizate de Paralela 45 cu companiile Aegean și Corendon. În prezent, un pachet pentru Heraklion, Creta, costă de la 352 de euro/persoană din București, de la 374 de euro din Cluj-Napoca și de la 403 euro/ persoană  din Iași.

”Au fost 19 curse charter săptămânale spre Antalya, cu plecări din București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Târgu Mureș, Oradea, Arad, Suceava, Bacău și Baia Mare, o plecare săptămânală spre Bodrum și una spre Alanya, noutate din 2018, pentru a scurta durata de transfer a turiștilor care aleg pentru vacanța lor Alanya sau Side. Noutățile verii au fost plecările săptămânale spre Antalya din Oradea, Arad, Suceava, Bacău și Baia Mare”, a mai spus el.

Din numărul total de turiști de Turcia, 35% au ales plecările din București, 13% charterul cu plecare din Iași, 11% au plecat din Cluj-Napoca, 8% din Bacău.

În ceea ce privește gradul de ocupare, pe primul loc, cu un procentaj de 97% a fost charterul Antalya - Timișoara. Cursa charter Antalya - București ocupă locul al doilea, cu un procentaj de 93%, la egalitate cu Antalya - Cluj-Napoca și Antalya – Bacău. Cursele Antalya - Iași, Antalya - Baia Mare, Antalya - Arad au avut un grad de ocupare de 91%.

viewscnt
Afla mai multe despre
antalya
paralela 45