Acuzații de corupție în Ungaria: Bani destinați maghiarilor de peste graniță au ajuns la familia șefului de cabinet al președintelui Parlamentului

Acuzații de corupție în Ungaria: Bani destinați maghiarilor de peste graniță au ajuns la familia șefului de cabinet al președintelui Parlamentului
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 nov 2021

László Veress, șeful de cabinet al președintelui Parlamentului de la Budapesta, este acuzat de media din Ungaria că folosește, alături de familia sa, o vilă cumpărată de o fundație care sprijină teoretic maghiarii de peste graniță, anunță Ziar Harghita.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Această fundație a primit 322 de milioane de forinți (aproximativ 900 de mii de euro) prin intermediul unui miliardar taiwanez care este prieten cu László Kövér. Din acest motiv, ar fi trebuit să primească un certificat de organizație susținută din străinătate, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Președintele consiliului de administrație a fundației, Kálmán Visontai (colegul lui Veress în parlament), folosește un Audi A6, iar cumnata sa a primit o donație de 1,8 milioane HUF, deși nu are nicio legătură cu maghiarii de peste graniță.”, scrie 24.hu.

Securizarea muncii de la distanță CITEȘTE ȘI Securizarea muncii de la distanță

Reporterii ziarului maghiar au vizitat proprietatea din capitala Ungariei, iar soacra lui Veress le-a deschis ușa. Acesta a negat ulterior că familia lui ar folosi apartamentul, dar când a fost confruntat cu faptul că soacra lui a deschis ușa, a închis telefonul. Apartamentul are 164 de metri pătrați și a fost cumpărat de Magyar Tehetségekért Határtalanul Alapítvány (Fundația Pentru Talente Maghiare Fără Frontiere) în urmă cu doi ani cu 240 de milioane HUF, scrie g4media.ro.

Cum îți aduci afacerea în online CITEȘTE ȘI Cum îți aduci afacerea în online

Potrivit raportului fundației din anul 2019, majoritatea donațiilor primite nu au fost folosite pentru a sprijini maghiarii care locuiesc peste granițe, dar au cumpărat un Audi A6 cu 13 milioane HUF, care este folosit de Kálmán Visontai; Au cumpărat imobile în Ungaria și au dat 35 de milioane HUF asociației fondatorului fundației, Károly Róbert Stefán.

viewscnt
Afla mai multe despre
ungaria
bani