Belarusul anunță că Rusia îi livrează armament nuclear

Belarusul anunță că Rusia îi livrează armament nuclear
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 mai 2023

Rusia își pune amenințările în practică și a început să livreze ogive nucleare Belarusului, care se învecinează cu Uniunea Europeană (UE), a anunțat președintele belarus Aleksandr Lukașenko, în timp ce armata rusă se află într-o situație delicată în Ucraina, în așteptarea unei contraofensive iminente a forțelor ucrainene, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Lukașenko, care se afla la Moscova, la un summit regional, nu a fost în măsură să spună dacă armamentul respectiv se află deja în țara sa, însă a declarat că omologul său rus Vladimir Putin - care a agitat această amenințare în martie - i-a spus cu o zi înainte că a semnat decretul cu privire la acest transfer, scrie News.ro.

Austria, furioasă pe guvernul Orban: Viena a înăsprit controalele la frontiera cu Ungaria după ce Budapesta a decis eliberarea traficanților de persoane CITEȘTE ȘI Austria, furioasă pe guvernul Orban: Viena a înăsprit controalele la frontiera cu Ungaria după ce Budapesta a decis eliberarea traficanților de persoane

”Transferul încărcăturilor nucleare a început”, a declarat Lukașenko.

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat la 25 martie că Moscova urma să desfășoare armament nuclear ”tactic” pe teritoriul Belarusului, o țară care se învecinează cu Polonia, Lituania și Ucraina, alimentând astfel temeri cu privire la o ecaladare a războiului din ultima.

Acest anunț a fost denunțat puternic de către comunitatea internațională, de către Occident mai ales, în contextul în care liderul de la Kremlin a evocat, de când și-a luat cu asalt vecinul, în februarie 2022, posibilitatea unei recurgeri la arma atomică.

Opozanta în exil Svetlana Tihanovskaia a denunțat o amenințare ”la adresa întregii Europe”.

”Atunci când vorbim despre arme nucleare tactice, majoritatea sunt la fel de puternice ca cea care a ucis 140,000 de oameni la Hiroshima”, a subliniat ea.

WAGNER PĂRĂSEȘTE BAHMUTUL

Pe teren, în Ucraina, gruparea paramilitară Wagner a început să transfere armatei ruse regulate pozițiile sale în orașul devastat Bahmut (est).

Această operațiune se deafășoară într-un moment în care armata rusă se află într-o situație delicată, după ce a pierdut, potrivit ucrainenilor, 20 de kilometri părați la nord și la sud de oraș.

”Suntem pe cale să retragem unitățile din Bahmut. Până la 1 iunie, cea mai mare parte se va instala în baze din linia frontului”, a anunțat șeful Wagner, Evgheni Prigojin, într-o înregistrare video postată pe Telegram.

Raiffeisen Bank International încearcă scindarea afacerii sale din Rusia CITEȘTE ȘI Raiffeisen Bank International încearcă scindarea afacerii sale din Rusia

Adjuncta ministrului ucrainean al Apărării, Ganna Maliar, a confirmat că mercenarii Wagner le-au lăsat pozițiile lor trupelor regulate ruse ”la periferia bahmutului”.

Ea a precizat că forțele ucrainene dețin o poziție în sud-vestul acestui orășel industrial care a fost teatrul celei mai îndelungate și sângeroase bătălii a ofensivei ruse.

Prigojin a evluat miercuri numărul morților în rândul grupării sale 10.000 de deținuți recrutați în închisori rusești și la un număr similar - neprecizat - în rândul combatanților săi profesioniști.

Ucraina anunță că mizează pe înaintarea sa în jurul acestui orășel pentru a efectua o ”încercuire tactică”.

”Inamicul (rus) încearcă să ne oprească înaintarea pe flancuri prin tiruri de artilerie. El este pe cale de a consolida flancurile cu unități suplimentare”, a anunțat joi Maliar.

Forțele Aeriene ucrainene au semnalat, în cursul nopții de miercuri spre joi, un nou atac rus cu 36 de drone de tip Shahed de fabricație iraniană asupra părții de sud a Ucrainei - care au fost distruse toate.

Rusia ”continuă să terorizeze Ucraina” prin atacuri nocturne, a denunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe Telegram.

Autoritățile ruse din Peninsula Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, au anunțat că au doborât, la rândul lor, șase drone ucrainene în cursul nopții de miercuri spre joi.

Armata rusă a anunțat că a trimis avioane de vânătoare pentru a împiedica, susține ea, două bombardiere strategice americane să încalce frontiera rusă, deasupra Mării Baltice, pentru a doua oară în această săptămână.

PRESIUNI ASUPRA CHINEI

În Rusia, autoritățile s-au confruntat luni și marți cu cea mai importantă incursiune armată a unui grup de combatanți, provenind din Ucraina, de la începutul conflictului.

Una dintre cele două organizații care au revedicat-o - Legiunea ”Libertatea Rusiei”, consideară ”teroristă” de către Moscova - a anunțat miercuri seara, pe Telegram, că a înregistrat doi morți și zece răniți în cursul acestei incursiuni.

Moscova a anunțat că a ucis ”peste 70” de atacatori.

Parlamentul European vrea să blocheze Ungaria, care ar urma să preia președinția rotativă a UE în 2024 CITEȘTE ȘI Parlamentul European vrea să blocheze Ungaria, care ar urma să preia președinția rotativă a UE în 2024

Pe plan diplomatic, Uniunea Europeană (UE) a cerut joi Chinei să-și folosească influența asupra Rusiei, pentru ca aceasta să-și retragă trupele din Ucraina.

Emisarul Beijingului Li Hui  fost primit la Bruxelles de către Enrique Mora, mâna dreaptă a șefului diplomației europene, Josep Borrell.

El urmează să se ducă vineri la Moscova.

”UE așteaptă de la China, un membru permament al Consiliului de Securitate al ONU, să acționeze în vederea retragerii imediate și fără condiții a tuturor forțelor ruse și a tuturor echipamentelor militare rusești de pe întregul teritoriu ucrainean”, a subliniat într-un comunicat diplomația europeană.

La Paris, aproximativ 20 de reprezentanți ai opoziției ruse în exil s-au reunit miercuri pentru a discuta despre ”deputinizarea” Rusiei, ca o condiție prealabilă a înfrângerii forțelor Moscovei în Ucraina.

viewscnt
Afla mai multe despre
belarus
rusia
arme