Companiile ucrainene caută să se extindă în străinătate pe fondul războiului de acasă

Companiile ucrainene caută să se extindă în străinătate pe fondul războiului de acasă
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 mai 2023

Aproape imediat după ce Rusia a invadat Ucraina anul trecut, antreprenorul ucrainean Rostyslav Vovk și-a dat seama că trebuie să se reorienteze dincolo de granițe pentru ca firma sa producătoare de hrană pentru animalele de companie să poată să continue să crească, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Conflictul care nu s-a încheiat încă a determinat mai multe firme ucrainene să se reorienteze spre țările vecine pentru a-și reduce dependența de o piață de acasă în scădere și totodată pentru a profita de milioanele de ucraineni care au plecat din țară, scrie Agerpres.

Președintele ANAF: 20 la sută din impozitele și taxele care se plătesc în fiecare lună, încă se plăteasc în numerar. Eu bănuiesc că cel care preferă să lucreze în continuare cu numerarul are firmă cu risc mare de evaziune fiscală CITEȘTE ȘI Președintele ANAF: 20 la sută din impozitele și taxele care se plătesc în fiecare lună, încă se plăteasc în numerar. Eu bănuiesc că cel care preferă să lucreze în continuare cu numerarul are firmă cu risc mare de evaziune fiscală

Peste cinci milioane de ucraineni care au plecat din țară din cauza războiului erau înregistrați în Europa la începutul lunii mai, arată datele Agenției pentru refugiați din cadrul ONU, iar Polonia găzduiește peste 1,5 milioane de ucraineni.

Invazia rusească a dat peste cap economia ucraineană, astfel că investițiile companiilor și creșterea economică sunt o raritate. În 2022 economia ucraineană s-a contractat cu aproximativ o treime iar pentru acest an este prognozată doar o creștere modestă. Prăbușirea cheltuielilor consumatorilor este resimțită în special în sectoarele serviciilor și consumului, astfel că directorii de la patru firme ucrainene au declarat pentru Reuters că au decis să se îndrepte spre noi piețe din Polonia și Europa de Est pentru a crește afacerile.

"Cu privire la expansiunea noastră, care a început înainte de război, prima destinație a fost Polonia", spune Vyacheslav Klymov, co-fondatorul Nova Post, cel mai mare operator poștal privat din Ucraina. "Am ales Polonia în principal pentru că Polonia găzduiește cel mai mare număr de ucraineni care au fugit din țară din cauza războiului", a adăugat Klymov. Acesta a subliniat că Nova Post intenționează să investească aproximativ 10 milioane de euro pentru a deschide 200 de oficii poștale în Europa.

Andriy Khudo, co-proprietarul și președintele grupului de restaurante !FEST, care are mai mulți ani de experiență în lucrul cu partenerii din Europa Centrală, este de acord că diaspora ucraineană a ajutat. "Înainte de război eram deja prezenți în Polonia, România și Ungaria. Apoi am demarat negocieri pentru a atrage noi parteneri și a extinde parteneriatele existente", a spus Andriy Khudo.

Potrivit think-tank-ului Polish Economic Institute, sunt peste 24.000 de companii cu capital ucrainean înregistrate în Polonia, adică 25% din numărul total de companii cu capital străin. În luna septembrie a anului trecut, 8,5% din toate companiile înființate în Polonia aveau capital ucrainean, comparativ cu 0,8% în luna ianuarie 2022.

Unele companii ucrainene sunt interesate să se extindă și mai departe în Europa, iar strategiile urmate diferă de al caz la caz.

Andriy Khudo și partenerii săi au deschis baruri în Letonia și se pregătesc să facă același lucru în Cehia, Lituania și Estonia, țări care găzduiesc un număr mare de refugiați ucraineni.

Anunț - În România lucrează peste 400.000 de persoane în industria videochat-ului. Șeful ANAF: Este un fenomen. Anterior, la PROFIT NEWS TV - Luăm la țintă videochat-urile! CITEȘTE ȘI Anunț - În România lucrează peste 400.000 de persoane în industria videochat-ului. Șeful ANAF: Este un fenomen. Anterior, la PROFIT NEWS TV - Luăm la țintă videochat-urile!

Andriy Zdesenko, care în ultimii 26 de ani a făcut parte din Biosphere Corporation, cel mai mare producător de produse de îngrijire personală și produse de îngrijire a locuinței din Ucraina, era interesat să se extindă încă dinainte de război, iar oportunitatea a apărut odată cu conflictul de acasă. "Am cumpărat marca austriacă 'Alufix'. Aceasta este cunoscută nu doar în Austria dar și în Ungaria, Slovacia, Cehia, România și Slovenia", spune Zdesenko, care a cumpărat și o fabrică din România și alte active. "Să intri pe o piață nouă cu un nume necunoscut și, mai important, pentru o companie ucraineană, nu este un lucru ușor", spune Zdesenko.

Înainte de invazia rusească, sectorul corporate din Ucraina avea o reputație amestecată în străinătate, scandalurile de corupție și semnele de întrebare cu privire la transparență afectându-i imaginea. În consecință, majoritatea companiilor ucrainene se concentrau pe piața locală și pe piețele din Rusia și alte foste state sovietice. Însă războiul a schimbat acest peisaj. Chiar de la începutul conflictului, antreprenorii ucraineni au beneficiat de sprijinul opiniei publice în multe țări.

Rostislav Vovk, directorul executiv și fondatorul Kormotekh, spune că cel mai mare producător de hrană pentru animalele de de companie din Ucraina a început să își vândă produsele în țările baltice pe măsură ce retailerii au început să înlocuiască produsele rusești. "Obiectivul principal este să creștem în străinătate mai rapid decât preconizam înainte de război", spune Vovk.

Kormotekh și-a extins vânzările la 39 de țări la începutul lui 2023, de la 19 țări în urmă cu cinci ani. Rostislav Vovk se așteaptă ca exporturile să ajungă de la 22% din vânzările totale în 2022 până la 30% în acest an și undeva între 60% și 70% în 2028.

La rândul său, Andriy Zdesenko estimează că veniturile Biosphere Corporation vor ajunge la 150 de milioane de dolari în acest an, comparativ cu 102 milioane de dolari în 2022 și se așteaptă ca afacerile din Ucraina să fie responsabile pentru aproximativ 60% din vânzările totale, urmând ca în decursul următorilor trei ani operațiunile externe să genereze vânzări de aproximativ 100 de milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
ucraina
companii