Fermierii bulgari vor bloca cinci puncte de trecere ale frontierei cu România

Fermierii bulgari vor bloca cinci puncte de trecere ale frontierei cu România

Sursa foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Profit.ro
Profit.ro
scris 6 feb 2024

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de călătorie pentru Bulgaria, unde, începând de marți, vor avea loc proteste ale agricultorilor, care vor determina restricții de circulație. Totodată, vor fi blocate punctele de trecere a frontierei de la Giurgiu-Ruse, Vidin-Calafat, Silistra-Ostrov Călărași, Kardam-Negru Vodă și Durankulak-Vama Veche.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit MAE, în Bulgaria, în conformitate cu datele publicate de Asociația Națională a Producătorilor de Cereale, se vor desfășura acțiuni de protest, începând din 6 februarie, în intervalul orar 10:00 – 12:00, prin blocarea drumurilor principale și a punctelor de frontieră, scrie Hotnews.ro.

Cea mai mare companie de software din Europa nu mai cumpără de la Tesla din cauza prețurilor CITEȘTE ȘI Cea mai mare companie de software din Europa nu mai cumpără de la Tesla din cauza prețurilor

Astfel, în cazul frontierei comune cu România, sunt avute în vedere ca spații pentru proteste: Podul Dunării I (Giurgiu-Ruse), Podul Dunării II (Calafat-Vidin), localitățile Tutrakan, Silistra, Kardam și Durankulak.

Este prevăzută blocarea punctelor de trecere a frontierei corespondente acestora, precum PTF Giurgiu-Ruse, PTF Vidin-Calafat, PTF Silistra-Ostrov Călărași, PTF Kardam-Negru Vodă și PTF Durankulak-Vama Veche.

De asemenea, producătorii agricoli bulgari intenționează să blocheze intersecții și segmente importante de drum în interiorul teritoriului bulgar, precum tronsonul Sofia-Ruse, în dreptul localității Gorni Dabnik și în dreptul localității Lukovit.

MAE recomandă cetățenilor români să urmărească cu atenție situația de la punctele de frontieră aflate la frontiera comună cu Republica Bulgaria, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnalele organelor de control aflate la fața locului.

viewscnt
Afla mai multe despre
fermieri
bulgaria
romania