McDonald’s revine în Rusia. Cu un alt nume și cu un nou patron

McDonald’s revine în Rusia. Cu un alt nume și cu un nou patron

Sursa foto: Tea / dreamstime.com

Profit.ro
Profit.ro
scris 12 iun 2022

Cel mai cunoscut lanț de fast-food din lume își redeschide restaurantele în Rusia, cu numele ”Vkusno & tochka” și cu un nou patron

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Primele 15 restaurante ale fostului lanț de restaurante fast-food McDonald’s Corporation se redeschid duminică la Moscova, cu un nou patron și un nou nume, ”Vkusno & tochka”, care înseamnă ”Delicios și punct”, a anunțat compania, potrivit Reuters, preluată de News.ro.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Majoritatea tour-operatorilor se așteaptă la un flux mai mare de turiști. Cresc prețurile, de la bilete de avion la hotel și mâncare CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, Market Analyst eToro: Majoritatea tour-operatorilor se așteaptă la un flux mai mare de turiști. Cresc prețurile, de la bilete de avion la hotel și mâncare

Alte 50 de restaurante vor fi deschise luni, a mai precizat Vkusno & tochka.

Ziua de duminică reprezintă o zi importantă pentru rușii care îndrăgesc mâncarea de tip fast-food, deoarece restaurantele conduse anterior de compania americană se redeschid sub un nou nume marcă și cu burgeri redenumiți, la mai bine de trei decenii după ce McDonald's a deschis primul restaurant la Moscova.

ULTIMA ORĂ Inflația anuală a crescut din nou în mai la cel mai ridicat nivel de după 2003 CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Inflația anuală a crescut din nou în mai la cel mai ridicat nivel de după 2003

Relansarea are loc de Ziua Rusiei, o sărbătoare națională care celebrează independența țării, în aceeași locație emblematică din Piața Pușkin din Moscova, unde McDonald’s a fost deschis pentru prima dată în ianuarie 1990. McDonald's a anunțat luna trecută că își vinde restaurantele din Rusia unuia dintre licențiații locali, Alexander Govor.

Compania americană își anunțase retragerea după debutul conflictului de Ucraina, în contextul sancțiunilor declarate de SUA și celelalte țări occidentale împotriva Federației Ruse.

viewscnt
Afla mai multe despre
mcdonald's
rusia