Trump promite să trimită 1.000 de militari suplimentari în Polonia și critică Germania, ”ostatica” Moscovei în aprovizionarea energetică

Trump promite să trimită 1.000 de militari suplimentari în Polonia și critică Germania, ”ostatica” Moscovei în aprovizionarea energetică
Profit.ro
Profit.ro
scris 13 iun 2019

Președintele american Donald Trump a anunțat că trimite trupe suplimentare în Polonia, criticând din nou Germania - ”ostatica” în ochii săi a Moscovei din cauza aprovizionării sale energetice, relatează AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Locatarul Casei Albe nu a anunțat înființarea unei baze militare permanente, așa cum voia Varșovia, însă a menționat în trecere trimiterea a aproximativ 1.000 de militari suplimentari, după ce a evocat inițial 2.000 de militari suplimentari, în Biroul Oval, scrie News.ro.

”Va fi o prezență în timp care, sperăm, va crește treptat”, a subliniat Trump, într-o conferință de presă comună cu omologul său polonez Andrzej Duda, care s-a angajat să dezvolte și susțină finanțarea infrastructurilor necesare în vederea facilitării ”unei prezențe americane sporite”.

Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria, apropiat de premierul Viktor Orban, a cumpărat teren în România CITEȘTE ȘI Unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ungaria, apropiat de premierul Viktor Orban, a cumpărat teren în România

Care ar fi nivelul de dorit al trupelor americane în Polonia? l-a întrebat un jurnalist pe Duda. ”I-ar plăcea să aibă 250.000...”, i-a răspuns Trump, provocând un val de râsete.

Aproximativ 5.000 de militari americani efectuează deja rotații pe teritoriul polonez, în cadrul operațiunilor NATO.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a salutat anunțul american, în care vede ”angajamentul puternic” al Statelor Unite față de securitatea Europei și ”forța legăturilor transatlantice”.

Trump a precizat că militari urmează să fie transferați probabil din Germania unde, a subliniat el, sunt staționați în prezent 52.000.

El a profitat de ocazie pentru a da note proaste. ”Germania nu face ceea ce ar trebui să facă față de NATO, Polonia își respectă angajamentele”, a declarat el, înainte să denunțe din nou proiectul controversat de gaziduct între Rusia și Germania.

Acest proiect provoacă în continuare furia Statelor Unite, care acuză Germania că-și crește dependența de gaze naturale ruse și exercită presiuni asupra Berlinului să importe gaze naturale lichefiate americane.

”Cred că Germania comite o greșeală enormă făcându-se atât de dependentă de acest gazoduct”, a tunat Trump.

Locatarul Casei Albe, care a sugerat că ar putea să se ducă din nou în Polonia în toamnă, a mai anunțat că Polonia a comandat aproximativ 30 de avioane americane de vânătoare de tip F-35. La puțin timp după aceea, unul dintre acste avioane ”invizibile” pe radar a survolat Casa Albă, pentru a marca ocazia.

”MI-AU PLĂCUT MEREU POLONEZII”

Această nouă întâlnire între cei doi lideri este un simbol puternic pentru Guvernul conservator polonez, care denunță cu regularitate ”comportamentul agresiv” al Rusiei, mai ales după anexarea în 2014 a Peninsulei ucrainene Crimeea.

În prima sa întâlnire cu Trump la Washington, la sfârșitul lui 2018, Duda a propus să cheltuie peste două miliarde de dolari în vederea înființării unei baze militare americane permanente pe teritoriul polonez, sugerând să fie numită ”Fort Trump”.

Însă Pentagonul s-a arătat până acum reticent față de această idee. subliniind că spațiile propuse de către Guvernul polonez nu sunt suficient de mari să permită un antrenament adecvat al militarilor americani, din cadrul artileriei.

Se teme Trump de amplificarea tensiunilor cu Moscova în cazul unei consolidări a prezenței americane? ”Sper că Rusia va tratat Polonia cu respect, așa cum o fac toate celelalte țări din lume”, a răspuns el.

”Mi-au plăcut mereu polonezii. Ei sunt foarte harnici, sunt inteligenți, le place țara lor și le place și țara noastră”, a adăugat el.

NATO și-a sporit capacitățile în domeniul Apărării pe flancul său de est, după anexarea Crimeei de către Rusia și în urma rolului pe care i l-a imputat Rusiei în Războiul din Ucraina.

Grupuri tactice au fost desfășurate în cele trei țări baltice și Polonia, iar NATO ia măsuri pentru a-și îmbunătăți capacitatea de reacție în cazul unei incursiuni.

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
soldati
polonia