Vinul de azi: Jiana Rose 2020

Vinul de azi: Jiana Rose 2020
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 15 iul 2021

Jiana, cupaj de la Crama Oprisor, întregește colecția dedicată Olteniei, alături de Rusalca Albă și Drăgaica Roșie. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Este produs de renumitul oenolog Liviu Grigorica. Jiana este o zâna a locurilor, care se “arată grabnic oamenilor însetați, ce trudesc spre avuția și rodul pământului. Celui cu poftă de licoare, frumoasa arătare îi potolește setea cu aceeași apă vie care hrănește și copacul vieții, izvorul tuturor lucrurilor și protectorul fiecăruia.”

Este un vin de culoare roz pal, cu arome de cireșe albe, piersici și mango. Aciditatea este bine integrată într-o structură elegantă, ușor cremoasă, cu note de condimente și vanilie. Se recomandă degustarea la 7-10 grade Celsius, simplu sau alături de preparate din fructe de mare, pește sau mâncăruri aromate și ușor picante. 

Vinul poate fi cumpărat de AICI.

Material în parteneriat cu Unvinpezi.ro 

viewscnt
Afla mai multe despre
vin
unvinpezi
cel mai ieftin vin
pret vin
vin ieftin