„Cred că este destul de tensionat. Ne confruntăm cu o situație cumva nouă. Avem de-a face cu un cocktail de provocări. Vorbim de creșterea taxelor și impozitelor, care clar au afectat. Vorbim de creșterea utilităților. Toate acestea au făcut ca foarte multe companii să facă față din ce în ce mai greu solicitărilor. Dar am observat un efect foarte interesant: cei care au intrat întăriți în criză gestionează mult mai bine. Criza, de obicei, nu îți creează probleme, ci le pune în evidență", a declarat Sorin Spiridon, fondator TPC Concept, la emisiunea Profit Live, realizată pe Prima News TV de Profit.ro, de luni până joi, de la ora 14.00.
În opinia sa, actuala perioadă diferă de crizele precedente prin lipsa de predictibilitate.
„Companiile solide lucrează pe bugete. Este foarte important să poți face o predicție. În situația de față este ca un surfing la viteză mare în care nu prea știi exact la ce să te aștepți", a spus el.
Fondatorul TPC Concept arată că firmele apelează la consultanță fie pentru a-și consolida poziția, fie pentru a depăși perioade dificile.
„Niciodată nu vei ști mai bine decât clientul cum să-și facă businessul sau industria în care activează. Dar tu ai un set de metodologii care îl pot ajuta să-și gestioneze mai bine resursele", a afirmat Spiridon.
Pe piața muncii, recrutările au încetinit, iar accentul cade pe păstrarea echipelor.
„Nu prea se mai fac recrutări. Doar companiile foarte puternice au o oportunitate extraordinară, fiindcă foarte mulți angajați buni de la companiile care sunt în dificultate încearcă să-și găsească o opțiune mai bună. Dar, în general, companiile au cam blocat pozițiile și încearcă să salveze echipa actuală, să nu disponibilizeze", a declarat acesta.
În perioade de criză, spune el, liderii trebuie să fie mai aproape de oameni.
„În condiții în care lucrurile merg normal, CEO-ul urmărește evoluția. În perioada de criză este obligatoriu să coboare în mijlocul oamenilor. Atunci oamenii se simt motivați, le crește încrederea și primesc acel boost. Când ai criză, cel mai dezastruos este să stai inactiv, să nu faci nimic", a explicat Sorin Spiridon.
În opinia sa, concedierile trebuie să reprezinte ultima soluție.
„O firmă în criză este ca o navă în furtună. Căpitanul își adună lângă el marinarii cei mai încercați și încearcă să gestioneze lucrurile. Dacă lucrurile nu merg bine, aruncă balastul, apoi încărcătura. Dar prioritar rămân nava și marinarii. De aceea ar fi ciudat ca o firmă să înceapă prin a-și arunca marinarii în apă, adică prin a disponibiliza oamenii. Asta trebuie să fie ultima opțiune", a spus el.
Consultantul recomandă companiilor să își concentreze resursele pe activitățile care produc valoare și pe clienții-cheie, în loc să reducă personalul.
În ceea ce privește companiile mari, Sorin Spiridon spune că principalul risc este lipsa adaptării.
„Ce te-a dus până aici și ți-a asigurat succesul nu este obligatoriu să te ducă și mai departe. Întotdeauna trebuie să înțelegi în ce paradigmă te afli și să te adaptezi situației. Flexibilitatea și anduranța cred că vor face diferența", a declarat el.
Printre cele mai importante presiuni asupra mediului de afaceri se numără taxele, costurile cu utilitățile și presiunile salariale.
„Firmele de producție au o serie de probleme destul de mari. Iar companiile labor intensive au de făcut față unor presiuni salariale. Pe de altă parte trebuie să își mențină personalul. Cred că aici este cea mai mare bătălie în momentul actual", a afirmat Sorin Spiridon.
Acesta consideră că salariul rămâne principalul motiv pentru care oamenii aleg sau părăsesc un loc de muncă.
„Un angajat vine, în primul rând, pentru salariu. Cultura organizațională și managerul contează foarte mult, dar în primul rând el vine ca să-și asigure un venit. Dacă ai câștigat un angajat rațional, ai câștigat 70%; dacă l-ai câștigat și emoțional, ai câștigat încă 50%, adică 120%", a spus el.
Totodată, susține că multe companii nu au politici salariale coerente și au ajuns la diferențe nejustificate între angajați.
„Cel mai frustrant era în momentul în care un coleg care face aceeași muncă era mai bine retribuit. Am avut situații în care un angajat cu 15 ani vechime trebuia să pregătească un coleg nou angajat cu un salariu mai mare. Asta înseamnă că firma nu avea o strategie salarială", a mai declarat Sorin Spiridon.
El consideră că transparența salarială va aduce beneficii pe termen mediu.
„Noi am militat tot timpul pentru această corectitudine în salarizare. Chiar dacă pe termen scurt poate părea o problemă, pe termen mediu cred că va rezolva foarte mult din problemele unei companii. Sunt soluții pragmatice de a le rezolva", a spus acesta.
Referitor la inteligența artificială, consultantul estimează că impactul va fi unul major.
„Cred că impactul va fi major. Va schimba dramatic paradigma de muncă. AI-ul nu neapărat va elimina joburi. Le va face mult mai sofisticate și atunci cel care va lucra va trebui să se pregătească mult mai mult", a afirmat Sorin Spiridon.
În opinia sa, companiile trebuie să investească atât în tehnologie, cât și în pregătirea angajaților pentru utilizarea acesteia.
„Nu este doar ChatGPT, în care întrebi și primești un răspuns. Poți să-l aduci la nivel de partener, care să facă challenge pe ceea ce ai de rezolvat. Companiile care vor reuși să-și învețe angajații să folosească cât mai bine AI-ul vor avea un grad de diferențiere față de celelalte", a spus el.
Spiridon avertizează că middle managementul va fi una dintre cele mai afectate categorii de schimbările aduse de inteligența artificială.
„Aș recomanda companiilor să investească masiv în middle management. Implementarea depinde de middle management, iar dacă acesta nu este implicat și nu este bine pregătit, rezultatele sunt de multe ori scăzute", a declarat el.
În final, consultantul explică de ce aleg profesioniștii valoroși să plece chiar și în perioade dificile.
„Un profesionist se așteaptă ca firma să vadă ceea ce face, să se asigure că este plătit la nivelul pieței sau chiar mai bine și că tot efortul lui este recunoscut și apreciat, atât financiar, cât și profesional. Dacă lucrul acesta nu se întâmplă, își îndreaptă atenția asupra altor oportunități. În mod normal, sunt cinci piloni pe care poți ține un angajat: cel financiar, apartenența la echipă, apartenența la brand și sentimentul că face parte din ceva mai mare", a conchis Sorin Spiridon.













