Ilie Năstase își încearcă norocul în diplomație. Fostul tenisman este noul consul onorific al Cehiei în România; apreciez această șansă, pe care țara mea nu mi-a oferit-o!

Ilie Năstase își încearcă norocul în diplomație. Fostul tenisman este noul consul onorific al Cehiei în România; apreciez această șansă, pe care țara mea nu mi-a oferit-o!

Foto: Wikimedia Commons

Profit.ro
Profit.ro
scris 22 sep 2017

Fostul tenisman Ilie Năstase a fost numit consul onorific al Cehiei în România, el urmând să aibă biroul la Constanța.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Este o mare onoare. Apreciez această șansă, pe care țara mea nu mi-a oferit-o", a spus Năstase.

Fishpointer, singura hartă interactivă pentru pescarii sportivi din România, caută investitori și țintește dezvoltarea în SUA, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă CITEȘTE ȘI Fishpointer, singura hartă interactivă pentru pescarii sportivi din România, caută investitori și țintește dezvoltarea în SUA, Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă

Căpitanul nejucător al echipei feminine de tenis a României a fost suspendat timp de doi ani de Federația Internațională de Tenis (ITF) din cauza comentariilor considerate rasiste cu privire la copilul nenăscut al jucătoarei Serena Williams și a comportamentului pe care l-a avut la la întâlnirea de Fed Cup România - Marea Britanie, din luna aprilie.

Lui Năstase îi este interzis să aibă o calitate oficială la competițiile ITF, în perioada 23 aprilie 2017  - 31 decembrie 2020.

Ministrul ceh de Externe crede însă că Năstase este alegerea potrivită pentru poziția de consul onorific al Cehiei.

“Am încredere în Năstase. (În diplomație) trebuie să ne alegem cu grijă cuvintele și cred că Năstase este pe deplin conștient de acest lucru. Sunt sigur că tranziția de la sport la diplomație va fi un success”, a spus Zaoralek.

viewscnt
Afla mai multe despre
ilie nastase
consul onorific
cehia
republica ceha