

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat că a finalizat proiectul de modificare a Ordonanței de Urgență privind Statutul personalului silvic, prin care vor fi interzise sporurile la Regia Națională a Pădurilor Romsilva.
Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au decis astăzi închiderea a aproape tuturor restaurantelor aflate în AFI Cotroceni, cel mai mare mall din România, după ce ieri au fost închise restaurantele din Mall Băneasa.
Cu 4.030 de turiști a scăzut numărul celor care ne-au vizitat județul în 2024, față de 2023, conform datelor Institutului Național de Statistică. Datele arată că sunt mai mulți străini care ne-au vizitat județul, anul trecut, însă a scăzut numărul românilor.
Persoanele din grupurile vulnerabile, eligibile pentru a beneficia de vouchere în valoare de 20.200 euro pentru reabilitarea locuinței și instalarea de panouri solare, respectiv de 10.000 euro pentru instalarea de panouri solare și baterii pentru stocarea energiei verzi, au mai mult timp la dispoziție pentru a pregăti documentele pentru a beneficia de acest sprijin.
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea o întrevedere bilaterală cu președintele Franței, Emmanuel Macron.
Guvernul va menține cota unică de impozitare de 16% și nivelul actual al taxei pe valoarea adăugată (TVA), i-a asigurat premierul Marcel Ciolacu pe reprezentanții Consiliului Investitorilor Străini.
O companie din România trebuie să plătească unui angajat aproape 9.000 de euro, sub formă de despăgubiri, cu argumentul că acesta ar fi ajuns la burnout din vina firmei. Decizia poate fi contestată de angajator.
Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:
1 EUR | 5.0787 | +0.0015 | +0.03 % |
1 USD | 4.3463 | -0.0148 | -0.34 % |
1 GBP | 5.8571 | -0.0040 | -0.07 % |
1 CHF | 5.4106 | -0.0059 | -0.11 % |
Curs BNR oferit de cursvalutar.ro