Debutul anului 2022 a fost bun, afacerile au depășit estimările bugetate, dar declanșarea războiului din Ucraina a avut ca efect declinul comenzilor, spune directorul general al FAN Courier Express, Adrian Mihai, la Cluj-Napoca, unde compania a inaugurat un centru regional de tranzit.
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cum se poate menține și dezvolta pe piață un brand românesc va fi explicat la Videoconferința Profit.ro - Branduri românești - Made in Romania post criză.
Evenimentul, organizat împreună cu Lensa și Grupul Nordis, este programat pentru 23 mai, urmând să fie transmis în direct și la PROFIT NEWS TV
DETALII AICI
"Ianuarie a fost o lună bună, peste plan, februarie a început la fel, dar a venit războiul din Ucraina și totul a căzut. Nimeni nu mai cumpăra online, toată lumea citea știri. Unii își făceau planuri să plece din țară, nimeni nu se mai gândea să cumpere televizor sau frigider. Martie și aprilie au fost ca februarie, dar, cu timpul, lumea s-a obișnuit cu războiul și, începând cu luna mai, lucrurile au revenit la normal", a afirmat directorul.
CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Anxietate pe piețe. Efectele inflației ridicate încep să se vadăFAN Courier Express este o companie cu capital integral românesc, înființată în 1998 de Felix Pătrășcanu, Adrian Mihai și Neculai Mihai. Compania a devenit liderul pieței românești de curierat în 2016.