Declinul activității economice în zona euro s-a agravat peste așteptări în luna iulie, în condițiile în care scăderile din sectorul manufacturier au fost însoțite de o nouă încetinire a creșterii în sectorul serviciilor, arată datele definitive, transmite Reuters.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, calculat de S&P Global, și considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a coborât în luna iulie până la 48,6 puncte în luna iulie, cea mai redusă valoare din ultimele opt luni, de la o valoare de 49,9 puncte în luna iunie.
CITEȘTE ȘI Meciurile care ne pot duce la Euro 2024 se văd din toamnă la Prima TVEste pentru a două lună consecutivă când acest indicator coboară sub pragul de 50 de puncte care separă o creștere de o contracție a economiei și de asemenea sub estimarea preliminară de 48,9 puncte, scrie Agerpres.
"Zona euro a început cu stângul a doua jumătate a anului. Încetinirea activității se datorează în primul rând sectorului manufacturier, dar s-a redus activitatea și în sectorul serviciilor, ceea ce reduce sprijinul oferit economiei ", spune Cyrus de la Rubia, economit șef la Hamburg Commercial Bank.
Indicatorul PMI pentru sectorul manufacturier arată că activitatea fabricilor din zona euro a înregistrat în luna iulie cea mai amplă contracție de după pandemia de COVID-19. În plus, în sectorul serviciilor, indicatorul PMI a scăzut până la 50,9 puncte în luna iulie, de la 52 de puncte în luna iunie, fiind vorba de o încetinire mai amplă decât estimarea preliminară de 51,1 puncte.
CITEȘTE ȘI TABEL Noi scumpiri. Prețul motorinei, peste cel al benzineiO veste bună pentru oficialii Băncii Centrale Europene este că există noi semnale privitoare la calmarea presiunilor pe partea de prețuri. Indicele compozit a scăzut luna trecută până la 53,1 puncte, cel mai scăzut nivel înregistrat de la începutul lui 2021, de la un nivel de 53,8 puncte în luna iunie.
Inflația în zona euro continuă să se mențină la un nivel ridicat, în pofida unor decizii agresive de înăsprire a politicii monetare. Săptămâna trecută gardienii euro au anunțat cea de a noua majorare consecutivă a dobânzii de referință, dar au evocat posibilitatea de a lua o pauză la reuniunea din luna septembrie, pe fondul semnalelor că presiunile inflaționiste se reduc în timp ce cresc îngrijorările cu privire la o recesiune.