În Venezuela, mulți proprietari țin magazinele închise. Nu știu cum vor absorbi șocul monetar

În Venezuela, mulți proprietari țin magazinele închise. Nu știu cum vor absorbi șocul monetar

Politicile monetare extreme ale președintelui Nicolas Maduro îi sperie pe antreprenorii din Venezuela.

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 19 aug 2018

După decizia guvernului de a devaloriza cu 96% moneda națională a Venezuelei, în piață există un comportament de nesiguranță în așteptarea unui nou val inflaționist.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Incertitudine majoră în Venezuela după decizii radicale de politică monetară și salarială. În mod particular, cea mai mare bătaie de cap o au comercianții. Ei nu știu dacă să majoreze brusc prețurile, speriindu-i astfel pe clienți, dar nici nu știu nici la ce prețuri vor putea absorbi devalorizare cu 96% a monedei naționale, transmite Reuters.

În plus, trebuie să se ajusteze pentru că președintele Nicolas Maduro a anunțat și decizia de majorare cu 5.900% a salariului minim lunar, la 180 de milioane de bolivari (30 dolari), de la 3 milioane bolivari (0,5 dolari) și iarăși nu știu dacă este un cost pe care îl vor putea resorbi. Este și motivul pentru care ieri foarte multe magazine au rămas închise. Riscul este foarte mare ca șocul monetar să le atragă falimentul instantaneu pentru firmele din comerț deja greu încercate după o etapă prelungită de penurie și hiperinflație.

Președintele turc Erdogan denunță “jocurile” din economie, făcând trimitere la SUA: Turcia a devenit “ținta strategică” a celor care pretind că sunt “parteneri strategici” CITEȘTE ȘI Președintele turc Erdogan denunță “jocurile” din economie, făcând trimitere la SUA: Turcia a devenit “ținta strategică” a celor care pretind că sunt “parteneri strategici”

Johnny Herrera, proprietar în vârstă de 41 de ani al unui magazin de produse hardware, afirmă că deja a dat afară 2 angajați pentru că nu-și mai permitea să-i plătească și a rămas cu un singur muncitor. În vremurile bune, când industria petrolieră trăgea în sus toată economia, avusese chiar și 10 lucrători. „Chiar m-am gândit să închid cu totul și să vând”, spune Herrera.

După 10 ani de politici economice contradictorii ale puterii socialiste, salariile în Venezuela abia ajung pentru cumpărarea de mâncare. Țara a fost cea mai importantă sursă de imigrație pentru țările vecine din America Latină.

BNR a revizuit în jos prognoza de inflația. Rata intră în țintă la finele anului. Un risc vine din evoluția prețului petrolului CITEȘTE ȘI BNR a revizuit în jos prognoza de inflația. Rata intră în țintă la finele anului. Un risc vine din evoluția prețului petrolului

VIineri seara, președintele Maduro, fost șofer de autobus și lider sindical, a anunțat planul său economic, ce prevede măsuri monetare radicale. Într-o țară cu reserve de țiței importante, guvernul a lansat criptomoneda petro, conectată la prețul petrolului, care va avea o rată fixă de conversie de 60 dolari pentru un petro și echivalentul a 360 milioane bolivari. Aceasta implică o rată de schimb de 6 milioane bolivari la dolar, aproape la paritate cu valorile de schimb de pe piața neagră și echivalentul unei devalorizări de 96% față de cursul oficial DICOM care era stabilit la aproape 249.000 de bolivari pe dolar.

Este șocul pe care mediul de afaceri nu știe cum îl va absorbi. Luis Carballo, brutar în vârstă de 59 de ani, nu știe dacă își mai poate ține în picioare mica firmă pe care o are de 45 de ani. „Trebuie să măresc prețurile... Și dacă nu vând, producția va scădea și va trebui să suspend câțiva angajați. Îmi pare foarte rău”, spune acesta.

viewscnt
Afla mai multe despre
venezuela
nicolas maduro
bolivari
dolari
hiperinflatie