În ultimul an, peisajul macroeconomic al României s-a schimbat rapid. Creșterea economică, care anterior era determinată de consum, este acum limitată de înăsprirea fiscală, de cererea internă mai slabă și de o piață a muncii în scădere, potrivit unei analize ING.
Deși o parte din această ajustare reflectă ciclul economic, încetinirea indică și o schimbare structurală mai profundă: firmele se bazează din ce în ce mai mult pe automatizare și inteligență artificială pentru a stimula productivitatea.
Prin urmare, viitoarele redresări ar putea genera o producție mai mare fără o creștere corespunzătoare a ocupării forței de muncă.
Criza macroeconomică
România a încheiat anul 2025 pe o bază dificilă. PIB-ul din trimestrul al patrulea s-a contractat brusc față de trimestrul al treilea, scăzând cu 1,9% și împingând România într-o recesiune tehnică. Creșterea pe întregul an a fost de doar 0,6%, după un alt an slab în 2024, când România a intrat de asemenea în recesiune tehnică și a crescut cu doar 0,9% pe ansamblu.
Principalul factor negativ a fost consumul privat - motorul creșterii timp de mai bine de un deceniu. Creșterea salariilor, a pensiilor și o expansiune puternică a creditului au susținut mult timp cheltuielile gospodăriilor, în pofida productivității întârziate.
Dar, odată cu creșterea deficitului bugetar la peste 9% din PIB în 2024, consolidarea fiscală a devenit inevitabilă. Guvernul a răspuns cu un pachet substanțial de creșteri de impozite și controale ale cheltuielilor.
Taxele mai mari au influențat direct prețurile, împingând inflația din nou aproape de două cifre. În același timp, înghețarea salariilor și creșterea costurilor au redus venitul real disponibil.
Rezultatul a fost un mediu de afaceri mai precaut, investițiile și angajările fiind din ce în ce mai mult modelate de presiunile costurilor și de nevoia de reziliență. Datele privind comerțul cu amănuntul confirmă presiunea: volumele vânzărilor au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, iar sondajele privind încrederea consumatorilor arată o reducere generală a activității.
Această ajustare pare să continue în 2026, notează analiștii ING, care estimează o creștere economică de doar 0,6% pentru acest an.
O redresare mai semnificativă, în jur de 2,8%, este probabilă în 2027, pe măsură ce inflația se moderează, politica monetară se relaxează și proiectele finanțate de UE se materializează, potrivit ING.
Cu toate acestea, chiar și cu un PIB mai mare, crearea de locuri de muncă s-ar putea să nu urmeze tiparele anterioare.
Semnale divergente de pe piața muncii
Datele de pe piața muncii arată deja o deteriorare. Numărul total de locuri de muncă a scăzut de la vârful de la începutul anului 2025, coborând de la un record de 5,18 milioane în martie la 5,12 milioane în decembrie.
Rata ocurilor de muncă vacante se situează la un nivel slab, de 0,6%, plasând România printre ultimele state din Uniunea Europeană. Angajările s-au mutat în mare măsură de la extindere la înlocuire, deoarece firmele se concentrează pe ocuparea posturilor esențiale, reducând, în același timp, crearea netă de locuri de muncă.
Rata șomajului rămâne stabilă la aproximativ 6%, dar această rezistență maschează probleme structurale mai profunde.
Populația de vârstă activă continuă să scadă, din cauza natalității reduse și a emigrației persistente, diminuând presiunea de creștere asupra șomajului măsurat. În același timp, unii lucrători disponibilizați devin inactivi sau sau se îndreaptă către munca informală ori migrația sezonieră, mai degrabă decât să se înregistreze ca șomeri.
În 2024, sectorul public a absorbit temporar forța de muncă, dar înăsprirea fiscală a pus capăt acestei măsuri de protecție.
Tendințele sectoriale confirmă imaginea de ansamblu
Industria prelucrătoare rămâne sub o presiune semnificativă. Cererea slabă din Germania și din zona euro în sens larg continuă să afecteze industriile orientate spre export, în timp ce cererea internă a fost, de asemenea, lentă.
Sondajele de piață arată așteptări pentru o contracție suplimentară, un număr redus de comenzi și o capacitate excedentară. Companiile reduc numărul de angajați treptat, dar constant, locurile de muncă în industria prelucrătoare scăzând cu aproape 25.000 față de anul precedent în decembrie 2025, sau aproximativ 2,5% din totalul locurilor de muncă din sector.
În același timp, sondajele și rapoartele din industrie indică un interes tot mai mare în rândul firmelor pentru tehnologii precum roboții industriali și automatizarea proceselor, ca parte a eforturilor mai ample de protejare a marjelor și de îmbunătățire a productivității.
Sectorul construcțiilor s-a menținut bine până acum pe toate segmentele, deși cel rezidențial ar putea fi afectat de scăderea puterii de cumpărare și de creșterea impozitelor.
Proiectele de infrastructură la scară largă, inclusiv aproximativ 700 km de autostrăzi finanțate din fondurile structurale și de redresare ale UE, au sprijinit activitatea de inginerie civilă, ducând numărul de locuri de muncă în acest sector la un nivel record de 462.000 în iulie 2025.
Cu toate acestea, eliminarea scutirilor de taxe de lungă durată pentru lucrătorii din construcții a crescut costurile forței de muncă, reducând marjele de profit. Sentimentul de afaceri din acest sector a devenit precaut, 17,5% dintre managerii chestionați anticipând reduceri ale forței de muncă la începutul anului 2026.
Sectorul serviciilor, în special comerțul cu amănuntul și industria ospitalității, este direct expus unei puteri de cumpărare mai slabe a gospodăriilor. Eroziunea salariilor reale i-a obligat pe consumatori să acorde prioritate produselor esențiale.
Deși ritmul anual al ocupării forței de muncă este încă pozitiv, sondajele de afaceri indică faptul că angajările devin în mod clar mai defensive, bazându-se mai mult pe controlul costurilor și pe acorduri flexibile de personal acolo unde este posibil. Era expansiunii rapide a locurilor de muncă în sectorul serviciilor pare să se fi oprit.
Sectorul IT, mult timp un motor major de creștere, trece prin propria schimbare strategică. În timp ce cifra de afaceri continuă să crească, ocuparea forței de muncă a început să scadă.
După ani de expansiune rapidă, alimentată de externalizare și angajări la scară largă de personal junior - ducând ocuparea forței de muncă la niveluri record la sfârșitul anului 2023 - modelul de creștere s-a schimbat, iar numărul de angajați a început să scadă, chiar dacă într-un ritm lent.
La nivel global, cheltuielile cu tehnologia s-au îndreptat decisiv către inteligența artificială, centre de date și soluții software avansate. Cererea ar trebui să rămână solidă pentru roluri specializate, cu valoare ridicată, dar recrutarea la nivel de intrare este probabil să slăbească și mai mult. Sectorul pare să se îndepărteze de angajările la scară și să se îndrepte către o mai mare specializare, eficiență și productivitate.
Dinamica salariilor și presiunea salariului minim
Salariile nominale au crescut rapid în ultimul deceniu, iar câștigul mediu net a urcat la 5,914 de lei pe lună la sfârșitul anului 2025. Cu toate acestea, inflația a erodat grav puterea de cumpărare. În ultimul trimestru din 2025, salariile reale s-au contractat cu circa 5% față de anul precedent.
Având în vedere că salariile din sectorul public sunt înghețate și firmele private sunt sub presiunea marjei, creșterea salariilor reale este puțin probabilă în 2026, ceea ce va afecta în continuare consumul, angajările și investițiile, arată analiștii ING.
Un alt factor structural este creșterea rapidă a salariului minim, care s-a majorat cu aproximativ 15% pe an în ultimul deceniu. Acest lucru a comprimat diferențele salariale și a crescut costurile în sectoarele cu utilizare intensivă a forței de muncă. Pentru firmele care operează cu marje mici, automatizarea devine din ce în ce mai mult o alternativă viabilă.
Schimbarea structurală: automatizarea și inteligența artificială
Avantajul competitiv tradițional al României a fost forța sa de muncă relativ ieftină în cadrul UE. Pe măsură ce salariile au crescut și oferta de forță de muncă s-a redus, companiile au început, firesc, să se orienteze către investiții în robotică și automatizare.
Conform Federației Internaționale de Robotică, densitatea roboților industriali la nivel global s-a dublat în ultimii șapte ani, ajungând la 162 de unități la 10.000 de angajați. Deși România este încă în urma competitorilor regionali, liniile de asamblare automatizate, sistemele de sudură robotizată și logistica digitală a depozitelor devin mult mai comune.
Datele Eurostat arată, de asemenea, o creștere accentuată a adoptării inteligenței artificiale, sugerând un număr mare și în creștere de firme care implementează, planifică sau testează instrumente de automatizare și AI.
Pentru viitor, implicația este simplă: atunci când este nevoie, producția poate crește fără creșteri proporționale ale ocupării forței de muncă.
În același timp, inteligența artificială remodelează munca în sectorul serviciilor, pe măsură ce instrumentele AI intră în rutinele zilnice.
Adoptarea formală de către firmele românești rămâne relativ scăzută - deși crește rapid -, dar utilizarea individuală se extinde rapid. Un sondaj la nivel național realizat de Reveal Marketing Research la începutul anului 2026 a arătat că 68% dintre respondenții români au folosit instrumente AI cel puțin ocazional, iar 44% se bazează deja pe acestea pentru sarcini legate de muncă, cum ar fi asistența administrativă, analiza și crearea de conținut.
Această adoptare informală sugerează că AI afectează deja fluxurile de lucru din sectorul serviciilor, chiar înainte de implementarea pe scară largă la nivel de întreprindere. Sarcini care anterior erau gestionate de angajații fără experiență pot fi acum automatizate sau simplificate semnificativ.
McKinsey estimează că adoptarea pe scară largă a inteligenței artificiale generative ar putea adăuga 30-50 de miliarde de euro la PIB-ul României până în 2040, prin creșterea productivității și a eficienței atât în sectorul public, cât și în cel privat.
Aceste schimbări, însă, pot duce și la pierderi de locuri de muncă în domenii precum rolurile IT junior, call-centere sau munca administrativă de rutină, deoarece companiile redirecționează resursele către infrastructura digitală și automatizare.
Schimbările riscă, astfel, să creeze o piață a muncii “cu haltere”. Cererea ar putea continua să crească la capătul superior al spectrului de competențe - unde rolurile specializate în inteligență artificială, inginerie și management avansat sunt îmbunătățite, mai degrabă decât înlocuite de tehnologie - și să rămână stabilă în serviciile cu calificare scăzută, neautomatizabile, cum ar fi îngrijirea, ospitalitatea, logistica și munca la fața locului.
Prin contrast, locurile de muncă cu nivel mediu de calificare din zona “gulerelor albe”, precum și sarcinile repetitive cu calificare redusă sunt tot mai susceptibile de stagnare sau declin, potrivit analizei.
Concluzii și estimări
Anul 2026 va marca, probabil, punctul de jos al ciclului actual. Politica fiscală va rămâne restrictivă, veniturile reale vor rămâne slabe, iar firmele vor continua să se concentreze pe eficiență.
Rata ocupării forței de muncă ar putea scădea, chiar dacă șomajul rămâne stabil.
Până în 2027, condițiile ar trebui să se îmbunătățească: inflația ar trebui să scadă, politica monetară s-ar putea normaliza, proiectele finanțate de UE își vor croi drum în economia reală, iar cererea externă s-ar putea consolida.
Cu toate acestea, este puțin probabil ca redresarea să genereze aceeași amploare a creării de locuri de muncă observată în expansiunile anterioare.
În timpul actualei încetiniri, firmele integrează automatizarea și inteligența artificială în operațiunile lor. Atunci când cererea își va reveni, acestea ar putea să crească producția folosind capacitatea tehnologică nou implementată, în loc să lanseze valuri ample de angajări. Este posibil ca relația istorică dintre creșterea PIB-ului și crearea de locuri de muncă să slăbească chiar în timp ce discutăm.
Acest lucru nu este neapărat negativ. România se confruntă cu o forță de muncă în scădere și în proces de îmbătrânire, iar câștigurile de productivitate sunt esențiale pentru susținerea creșterii și a nivelului de trai.
Ajustarea actuală reprezintă o tranziție necesară de la un model bazat pe consum, cu utilizare intensivă a forței de muncă, către o economie bazată pe mai mult capital, bazată pe productivitate.
Pe termen scurt, crearea slabă de locuri de muncă și veniturile reale scăzute vor rămâne o constrângere. La un nivel mai profund, însă, România trece printr-o tranziție structurală, îndepărtându-se de un model de creștere bazat pe forță de muncă.
Pe măsură ce firmele se bazează mai mult pe tehnologie, automatizare și activități cu valoare adăugată mai mare, creșterea economică va fi din ce în ce mai mult determinată de o producție per lucrător mai mare, mai degrabă decât de absorbția unui număr mai mare de lucrători.
Aceasta implică faptul că viitoarele redresări pot fi robuste din punct de vedere economic, chiar dacă creșterea ocupării forței de muncă este mai limitată decât în cazul expansiunilor anterioare.
