Noi semnale ale frânării economiei românești

Încrederea managerilor firmelor și a populației în starea economiei a continuat să se deterioreze la final de vară. Industria rămâne în contracție, chiar dacă datele s-au ameliorat. Creșterea TVA și a accizelor de la 1 august a determinat consumatorii să-și majoreze achizițiile în iulie și a dus la un nivel record așteptările privind creșterile de prețuri în industrie, conform analizei Profit.ro.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Noi semnale ale frânării economiei românești

Încrederea managerilor firmelor și a populației în starea economiei a continuat să se deterioreze la final de vară. Industria rămâne în contracție, chiar dacă datele s-au ameliorat. Creșterea TVA și a accizelor de la 1 august a determinat consumatorii să-și majoreze achizițiile în iulie și a dus la un nivel record așteptările privind creșterile de prețuri în industrie, conform analizei Profit.ro.

Managerii din industrie au raportat un declin mai mic al sectorului manufacturier românesc în august, cu un nivel al indicatorului BCR PMI calculat de S&P de 49,3 puncte (sub nivelul de 50 de puncte care indică o contracție).

Inflația pare cuvântul de ordine după majorarea TVA – managerii văd cele mai mari creșteri de prețuri din cei peste doi ani de când sunt colectate datele pentru acest sondaj. Aceștia au trecut o parte din creșterile de costuri către consumatori și și-au redus marjele de profit.

Institutul Ifo atenționează - Economia Germaniei este blocată în criză CITEȘTE ȘI Institutul Ifo atenționează - Economia Germaniei este blocată în criză

Singura veste bună este o încetinire a declinului de noi comenzi, în timp ce producția a continuat să scadă.

„Partea a doua a anului trebuie să fie foarte puternică pentru a evita un al treilea an consecutiv de contracție”, arată Ciprian Dascălu, economist șef al Băncii Comerciale Române.

Alt indicator mai general, indicele de încredere în economie (Economic Sentiment Indicator) a scăzut cu încă 0,2 puncte în august, la 94,4 puncte, și se menține la cel mai redus nivel de după anul pandemic 2020.

ESI este calculat de Comisia Europeană pe baza răspunsurilor managerilor din principalele sectoare ale economiei, precum și ale consumatorilor, și are un grad înalt de corelare cu evoluția produsului intern brut.

România - creștere uimitoare a înmatriculărilor de mașini pur electrice GRAFICE CITEȘTE ȘI România - creștere uimitoare a înmatriculărilor de mașini pur electrice GRAFICE

O valoare de peste 100 de puncte indică, în general, că economia este în creștere, în timp ce una sub acest nivel arată o contracție.

Optimismul populației rămâne la un nivel foarte scăzut, pe fondul creșterilor de taxe și accize de la 1 august, în condițiile în care consumatorii se așteaptă la o deteriorare suplimentară a situației economice. Totodată, așteptările populației privind creșterile de prețuri sunt apropiate de maximele istorice.

ANUNȚ OFICIAL de la Guvern - Ce va fi cu facturile de gaze la iarnă CITEȘTE ȘI ANUNȚ OFICIAL de la Guvern - Ce va fi cu facturile de gaze la iarnă

Față de iulie, indicele a scăzut cu 1,5 puncte în servicii, s-a îmbunătățit cu 2,1 puncte în retail și a rămas nemodificat în industrie și construcții. În toate sectoarele cu excepția industriei au crescut așteptările inflaționiste.

În termeni trimestriali, ESI este la 94,5 puncte în T3, față de 98,7 puncte în T1 și 101 puncte în T4 2024. Creșterea economică a încetinit de la 1,5% pe an în T3 2024 la 0,3% în primele două trimestre din acest an.

Vânzări mari de carburanți în iulie, înainte de majorarea TVA

Vânzările cu amănuntul au crescut cu 0,3% în iulie față de iunie și cu 4,5% în termeni anuali (față de 2,6% anterior), pe fondul unui efecte de bază favorabil și mai als al creșterii vânzărilor de combustibili.

ANUNȚ OFICIAL privind prețul la gaze și electricitate CITEȘTE ȘI ANUNȚ OFICIAL privind prețul la gaze și electricitate

„Este posibil să fi existat un anumit comportament de cumpărare preventiv din partea consumatorilor în această lună, înainte de creșterile TVA-ului și accizelor din august, dar analizând datele putem concluziona că această ipoteză s-a materializat cu greu în cazul vânzărilor de alimente și produse nealimentare. Cu toate acestea, există dovezi clare în acest sens în vânzările de combustibil pentru automobile”, arată Vlad Ioniță, analist la BCR.

Astfel, vânzările de alimente au crescut cu 0,1% în termeni lunari și cu 0,5% în termeni anuali, vânzările de produse nealimentare au urcat cu 0,6% față de iunie și cu 5,8% față de iulie 2024 (comparativ cu +6% anterior), în timp ce vânzările de combustibili au urcat cu 1,4% față de iunie și cu 11,9% față de iulie 2024 (+0,2% anterior), inclusiv pe fondul unui efect de bază.

„Consumul privat este afectat de măsurile de consolidare fiscală și de creșterea mai lentă a salariilor reale. Economiile gospodăriilor ar trebui să atenueze parțial aceste riscuri, însă un program multianual de consolidare fiscală ar trebui să slăbească inevitabil consumul privat”, adaugă Ioniță.

ANUNȚ Anchetă pentru facturile la energie CITEȘTE ȘI ANUNȚ Anchetă pentru facturile la energie

Creșterea vânzărilor din iulie este de așteptat să nu se mai repete în lunile următoare.

BCR vede un avans de 2,3% a vânzărilor retail în acest an, față de 8,6% în 2024.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Imobil de prestigiu situat pe strada Emanoil Porumbaru
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
2.600.000 €
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0772 -0.0007-0.01 %
1 USD4.3611 +0.0063+0.14 %
1 GBP5.8611 +0.0211+0.36 %
1 CHF5.4165 -0.0046-0.08 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Playtech.ro
3 CAMERE - DISCOUNT - 12% DIRECT DE LA DEZVOLTATOR - PIPERA
  • {literal}{/literal} dormitoare
  • {literal}{/literal} băi

De vânzare
129.030 €
Cele mai citite