Rezervele valutare au scăzut la 29,13 miliarde de euro în septembrie, după ce Banca Națională a României a plătit o rată din împrumutul luat de la Fondul Monetar Internațional.
1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
În rezerva ținută de Banca centrală au intrat 200 de milioane de euro, bani reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de bănci și sume ce au intrat în conturilor Ministerului Finanțelor Publice și ale Comisiei Europene, și altele, potrivit unui comunicat al BNR.
Au ieșit 403 milioane de euro, sumă ce reprezintă modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele. BNR a plătit 120 de milioane de euro de euro din datoria către FMI. În octombrie, din rezerva BNR vor mai ieși 265 de milioane de euro pentru plata datoriei externe.
Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 3,3 miliarde de euro, precizează BNR.
Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 30 septembrie 2015 au fost de 32,47 miliarde de euro, față de 32,66 miliarde de euro la 31 august 2015.
Rezervele de valută ale României au crescut începând cu 2009, după ce România a luat un împrumut de la FMI de aproape 19 miliarde de euro.
În august 2008, înainte de izbucnirea crizei, acestea se aflau la 24 de miliarde de euro, și au ajuns la un maxim de 34 de miliarde de euro în martie 2012. Ulterior, BNR a început să restituie tranșele de capital către FMI.