Guvernul israelian urmează să voteze bugetul pentru timp de război pe 2024

Guvernul israelian urmează să voteze bugetul pentru timp de război pe 2024
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 ian 2024

Guvernul israelian urmează să aprobe joi bugetul pentru timp de război pe 2024, a declarat duminică ministrul de Finanțe Bezalel Smotrich, după ce miniștrii au aprobat un sprijin financiar de 9 miliarde de shekeli (2,5 miliarde de dolari) pentru rezerviștii militari, relatează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

"Statul Israel îi pune în centru pe rezerviști și pe familiile lor și aceasta este ancora bugetului pentru 2024 pe care îl vom prezenta", a declarat Smotrich într-un comunicat comun cu premierul Benjamin Netanyahu și cu ministrul Apărării, Yoav Gallant, scrie News.ro.

Anul trecut, Israelul a aprobat un buget pe doi ani pentru 2023 și 2024, dar războiul împotriva Hamas în Gaza a zdruncinat finanțele guvernului, necesitând modificări bugetare și cheltuieli suplimentare. În decembrie, parlamentul a aprobat un buget special de război pentru 2023 de aproape 30 de miliarde de shekeli pentru a ajuta la finanțarea războiului și pentru a-i despăgubi pe cei afectați de atacurile din 7 octombrie ale Hamas care au declanșat războiul.

TikTok, Meta și X dau în judecată statul american Ohio din cauza noii legi care limitează utilizarea de către copii a rețelelor sociale CITEȘTE ȘI TikTok, Meta și X dau în judecată statul american Ohio din cauza noii legi care limitează utilizarea de către copii a rețelelor sociale

Purtătorul de cuvânt al lui Smotrich a precizat că votul privind bugetul va avea loc probabil joi, dar nu a oferit alte detalii.

Ministerul de Finanțe a precizat că războiul va costa probabil cel puțin încă 50 de miliarde de shekeli în 2024 și va duce aproape la triplarea deficitului său bugetar la aproximativ 6% din PIB, în condițiile în care se estimează că luptele vor dura cel puțin până în februarie.

Banca Israelului îndeamnă guvernul să țină în frâu cheltuielile care nu au legătură cu războiul pentru a echilibra cheltuielile suplimentare de apărare și cele de pe frontul intern, spunând că o politică fiscală mai relaxată ar putea încetini ritmul de reducere a ratelor dobânzilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
israel
gaza
razboi