Decizia marchează prima schimbare majoră în reorganizarea managerială inițiată de noul CEO al grupului, Luca de Meo.
Bellettini, de origine italiană, a fost unul dintre cei doi directori adjuncți ai Kering din 2023, coordonând mărci precum Saint Laurent, Balenciaga și Bottega Veneta. Jean-Marc Duplaix, celălalt fost director adjunct, va rămâne director operațional al grupului, iar funcțiile de CEO adjuncți vor fi eliminate.

Intenționez să construiesc o organizație mai suplă și mai clară”, a declarat de Meo într-un comunicat, răspunzând apelurilor analiștilor care au cerut simplificarea structurii de guvernanță, scrie News.ro
Bellettini va avea acum sarcina de a redresa performanța Gucci, ale cărei vânzări au scăzut cu procente de două cifre în ultimii doi ani.
Ea a jucat deja un rol decisiv în recentele mișcări strategice ale brandului, inclusiv aducerea lui Demna în rolul de director de creație.
Designerul georgian își va prezenta prima colecție pe podium primăvara viitoare, dar unele produse vor fi disponibile în magazinele Gucci imediat după lansarea unui film de prezentare la Milano Fashion Week pe 23 septembrie.
Considerată o posibilă succesoare internă la conducerea întregului grup Kering, Bellettini a devenit subiect de speculații încă din iunie, când poziția de CEO i-a fost atribuită lui Luca de Meo, fost director al Renault.

Acesta a declarat săptămâna trecută, la o întâlnire cu acționarii, că va accelera luarea unor decizii menite să readucă grupul pe drumul creșterii: ”Aceste decizii nu vor fi întotdeauna ușoare.”
Cantino, care va părăsi compania, s-a alăturat Gucci după o carieră la rivalul Louis Vuitton, parte a LVMH, unde s-a ocupat de comunicare și strategie de imagine.