Vânzările de coniac franțuzesc au depășit nivelul la care erau înaintea pandemiei

Vânzările de coniac franțuzesc au depășit nivelul la care erau înaintea pandemiei
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 ian 2022

Vânzările de coniac franțuzesc au crescut anul trecut cu aproape o treime, grație consumatorilor americani și chinezi, o nouă dovadă că producătorii de băuturi premium au lăsat în urmă criza provocată de pandemie, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Biroul național interprofesional al coniacului din Franța (BNIC) a informat luni că pe parcusul anului 2021 un număr de 223,2 milioane de sticle de coniac au fost expediate la nivel mondial, cu 16,2% mai multe decât în 2020. În termeni de valoare, vânzările pentru renumita băutură alcoolică produsă în regiunea Cognac din Franța au crescut cu 30,9%, până la 3,6 miliarde de euro, scrie Agerpres.

ANALIZĂ Cât veți plăti cu noul sistem de plafonare a facturilor la gaze și electricitate: Preț pe energie la nivelul celui concurențial al Hidroelectrica, iar cel la gaze – cu 72% sub cea mai avantajoasă ofertă din piață, cea a Gazprom CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Cât veți plăti cu noul sistem de plafonare a facturilor la gaze și electricitate: Preț pe energie la nivelul celui concurențial al Hidroelectrica, iar cel la gaze – cu 72% sub cea mai avantajoasă ofertă din piață, cea a Gazprom

"Această creștere reflectă o adevărată revenire a coniacului precum și noi obiceiuri de consum", a apreciat BNIC într-un comunicat de presă în care subliniază faptul că în 2021 vânzările au crescut și comparativ cu 2019, anul de dinaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus. În plus, perspectivele pentru lunile următoare ar trebui să rămână pozitive pentru toate destinațiile de export, a adăugat BNIC.

Vânzările de coniac franțuzesc în SUA, cea mai importantă piață mondială, au crescut cu 11,1%, anul trecut fiind livrate 115 milioane de sticle. Vânzările pe piața din China, a doua cea mai mare piață din lume, au crescut cu 55,8% până la 34 milioane de sticle în timp ce vânzările pe piața din Europa au crescut cu doar 8% până la 37,1 milioane de sticle.

În ceea ce privește producția de coniac, BNIC a estimat că în 2021 aceasta s-a ridicat la 867.312 de hectolitri, în linie cu media din ultimii zece ani, ceea ce ar trebui să susțină creșterea în continuare a sectorului.

La finele lunii noiembrie anul trecut, producătorul de băuturi spirtoase Remy Cointreau și-a îmbunătățit estimările anuale de profit, după rezultate peste așteptări în primul semestru, grație cererii puternice pentru mărcile sale de coniac de lux în China, SUA și Europa. Rivalul Pernod Ricard, care deține marca de coniac Martell, a atras și el atenția asupra unei creșteri semnificative a vânzărilor pe piața din China.

Aceste vești pozitive vin după ce luna trecută producătorii de șampanie din Franța au anunțat și ei că se așteaptă la vânzări record în 2021, și după ce mai multe companii producătoare de băuturi spirtoase au raportat rezultate trimestriale solide

viewscnt
Afla mai multe despre
coniac
franta