Deputații Puterii au adoptat o hotărâre prin care aleșii pot fi suspendați până la 1 lună de către majoritate. Sunt interzise pancartele, iar deputații pot fi evacuați din Parlament

Deputații Puterii au adoptat o hotărâre prin care aleșii pot fi suspendați până la 1 lună de către majoritate. Sunt interzise pancartele, iar deputații pot fi evacuați din Parlament
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 5 sep 2018

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, o hotărâre de regulament privind conduita deputaților - inițiată de deputatul PSD Eugen Nicolicea, care a arătat că ”a copiat” din regulamentul Parlamentului European -, prin care deputații pot fi scoși din comisii sau plen și suspendați 30 de zile din activitate. Regulamentul Legislativului european nu prevede suspendarea parlamentarilor, însă opoziția a anunțat că va sesiza Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea hotărârii adoptate. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

Hotărârea a fost adoptată cu 166 de voturi pentru, față de 165 cât erau necesare, în timp ce împotrivă au votat 100 de deputați. 

Modificarea regulamentului pornește de la prevederi precum interzicerea proferării de insulte sau adoptarea unor limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe, dar ajunge până la suspendarea unui deputat de la toate activitățile parlamentare, dar cu păstrarea dreptului de vot în ședințele de plen.

Deputații Puterii au adoptat o hotărâre prin care aleșii pot fi suspendați până la 1 lună de către majoritate. Sunt interzise pancartele, iar deputații pot fi evacuați din Parlament
EXCLUSIV Legea care reglementează lobby-ul în România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Legea care reglementează lobby-ul în România

De asemenea, deputații care disturbă lucările parlamentare vor putea fi evacuați cu forța de către Departamentul de Afaceri Interne al Parlamentului, iar sancțiunea propusă de președintele de ședință va fi aprobată de Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

Opoziția a reclamat că astfel se urmărește instaurarea unui regim autoritar și că prevederile sunt neconstituționale, urmnd a fi atacate la Curtea Constituțională.

Regulamentul Parlamentului European interzice, într-adevăr, afișarea de pancarte în dezbaterile din plen și prevede chiar suspendarea de la activități a unui deputat, cu posibilitatea audierii și exprimării unui punct de vedere din partea celui din urmă.

De la jurnalul tipărit la jurnalul electronic. Saga încă neterminată a implementării aparatelor de marcat cu jurnal electronic în România CITEȘTE ȘI De la jurnalul tipărit la jurnalul electronic. Saga încă neterminată a implementării aparatelor de marcat cu jurnal electronic în România

Regulmentul Parlamentului European subliniază însă, spre deosebire de cel votat de deputați, că: ”Este necesar să se facă distincție între comportamentele de natură vizuală, care pot fi tolerate în măsura în care nu sunt injurioase, difamatoare, rasiste sau xenofobe și păstrează limite rezonabile, și cele care provoacă o perturbare activă a activității parlamentare”.

Eugen Nicolicea a arătat că deputatul are dreptul să conteste sancțiunea, iar plenul Camerei Deputaților va admite sau respinge contestația.

Decizia Puterii vine după ce, în sesiunea legislativă trecut, reprezentanții opoziției au protestat față de deciziile majorității prin afișarea de bannere.

Totodată, reprezentanți ai Puterii, în special ai PSD, precum Șerban Nicolae sau Nicolae Bacalbașa, s-au remarcat prin replici și gesturi obscene și misogine.

În aceași zi, majoritatea a respins propunerile opoziției privind înființarea unei comisii parlamentare de anchetă privind verificarea modului prin care autoritățile statului român au pus în aplicare prevederile Programului național de supraveghere, prevenire și control al pestei porcine africane, respectiv privind înființarea unei comisii de anchetă privind reprimarea protestului antiguvernamental desfășurat în București, Piața Victoriei, în 10 august 2018.       

viewscnt
Afla mai multe despre
deputati
regulament
susepndare
evacuare