EXCLUSIV Cum a ajuns Societatea Națională a Apelor Minerale să fie obligată să-și despăgubească fostul director general cu 50 de salarii, adică cu peste 150.000 de euro

EXCLUSIV Cum a ajuns Societatea Națională a Apelor Minerale să fie obligată să-și despăgubească fostul director general cu 50 de salarii, adică cu peste 150.000 de euro
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 10 feb 2019

Radu Dumitru, fostul director general al companiei de stat Societatea Națională a Apelor Minerale (SNAM), controlată de Ministerul Economiei, a obținut în primă instanță o hotărâre judecătorească ce obligă compania să-i plătească despăgubiri contractuale în valoare totală de 735.500 lei (circa 155.000 euro) pentru faptul că ar fi fost demis din funcție "fără justă cauză" în primăvara anului trecut, în mandatul fostului ministru Dănuț Andrușcă.

Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Urmărește-ne și pe Google News

Dumitru, care a fost revocat din funcția de director general al SNAM în mai 2018, se afla la conducerea companiei de stat din 2012, fiind numit în mandatul de ministru al Economiei în Guvernul Ponta al lui Daniel Chițoiu. El a fost înlocuit anul trecut cu Paul Ivașcu, fost director al Romag Termo din cadrul Regiei Autonome pentru Activități Nucleare (RAAN), la care a lucrat și ministrul Andrușcă, ca director general și administrator special.

Evenimente
24 octombrie - IMM-urile, oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Iohannis refuză să o numească pe Vasilescu la Dezvoltare: Nu are pregătirea și experiența necesare. ”Se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției” CITEȘTE ȘI Iohannis refuză să o numească pe Vasilescu la Dezvoltare: Nu are pregătirea și experiența necesare. ”Se adaugă declarațiile controversate, atacurile la persoană virulente, limbajul folosit în comunicările publice, presiunile asupra justiției”

La acel moment, surse din minister declarau pentru News.ro că ”fostului director general Radu Dumitru i s-ar fi reproșat un prost management și că ar fi omul lui Mihai Tudose", fostul premier și ministru al Economiei. Dumitru este absolvent de Teologie și ASE, membru PSD, și mai ocupase funcțiile de șef al Administrației Cimitirelor din București, consilier la Primăria Sectorului 5, administrator RATB și șef al Societății Feroviare de Turism deținute de CFR. A mai fost angajat la Departamentul Patrimoniu al Patriarhiei Române, consultant pe fonduri UE și mediator. 

SNAM deține în concesiune circa trei sferturi din numărul total de perimetre de exploatare de ape minerale naturale din România și exploatează circa 100 de izvoare pe întreg teritoriul României, apa extrasă fiind vândută firmelor de îmbuteliere și distribuție. Cele mai recente date disponibile arată că SNAM a terminat anul 2017 cu un profit net de 5,3 milioane lei, la o cifră de afaceri de 38,6 milioane lei.

Potrivit documentelor din dosarul cauzei, analizate de Profit.ro, pe 18 mai 2018, pe adresa de e-mail a SNAM a fost primită o adresă de la președintele CA-ului companiei, prin care se anunța că directorul general Radu Dumitru a fost revocat din funcție, iar mandatul îi încetează din 21 mai.

Tinder a câștigat peste 1 milion de abonați în 2018 CITEȘTE ȘI Tinder a câștigat peste 1 milion de abonați în 2018

"În data de 29.03.2018 a fost demarat în cadrul Societății Naționale a Apelor Minerale un control al Direcției Corp Control Ministru - Serviciul Inspecție, din cadrul Ministerului Economiei. Pe baza constatărilor din Raportul de Control al echipei de inspecție, în data de 18.05.2018, Consiliul de Administrație al Societății Naționale a Apelor Minerale a emis DECIZIA nr. 18/18.05.2018, prin care la art. 4 s-a decis revocarea domnului Radu Dumitru din funcția de director general al societății, în baza art.9 alin. 9.1. lit. b) din contractul de mandat nr. 7766/02.11.2012, "revocarea mandatarului de către Consiliul de Administrație din calitatea de Director General al Societății Naționale a Apelor Minerale SA pentru motive ce țin de neexecutarea/executarea defectuoasă a contractului". Mandatarul are dreptul la repararea prejudiciului suferit ca urmare a revocării în cazul revocării nejustificate, însă în speța de față revocarea domnului Radu Dumitru din funcția de director general al Societății Naționale a Apelor Minerale este justă, aceasta fiind bazată pe constatările din Raportul de control al inspecție al Direcției Corp Control Ministru din cadrul Ministerului Economiei", a susținut în instanță apărătorul SNAM, care a adăugat că neregulile constatate de Corpul de Control și consemnate în raportul acestuia constituie "abateri grave".

După o lună, pe 21 iunie 2018, europarlamentarul PPE Daniel Buda informa Comisia Europeană că raportul Corpului de Control al Ministerului Economiei ar fi constatat că SNAM ar fi livrat în 2017 îmbuteliatorilor peste 13,7 milioane de litri de apă infestată cu E.coli și alte microorganisme periculoase pentru sănătatea consumatorului. "Începând din 2013, Comisia nu a primit nicio astfel de notificare privind o contaminare microbiologică a apelor minerale naturale din România", a răspuns Comisia.

Anterior, pe 19 iunie 2018, ziare.com a publicat pe larg concluziile în acest sens din raportul Corpului de Control, respinse de fostul director general Radu Dumitru, care a susținut că apa în cauză era potabilă și nu prezenta niciun pericol pentru consumatori.

Smartwatch pentru copii, retras de pe piață de Comisia Europeană CITEȘTE ȘI Smartwatch pentru copii, retras de pe piață de Comisia Europeană

În orice caz, instanța a respins argumentul SNAM, potrivit căruia demiterea lui Dumitru ar fi fost justificată de concluziile raportului Corpului de Control, pentru motivul că societatea nu a prezentat respectivul raport, nici reclamantului și nici judecătorilor.

"Verificând actele depuse la dosar și aspectele comunicate de pârâtă, rezultă că, la data de 18.05.2018, reclamantul a fost informat prin e-mail asupra revocării sale din funcția de director general, cu unanimitate de voturi, începând cu data de 21.05.2018 ( fila 17 dosar). Din cercetarea deciziei depuse la fila 85 dosar, se poate observa că revocarea reclamantului din funcția de director general a fost dispusă în baza art. 9.1 litera b din contractul de mandat, pentru neexecutare/executare defectuoasă a contractului, ca urmare a Raportului de control al echipei de inspecție a Direcției Corp Control Ministru, acțiune demarată la 29.03.2018. Alăturat deciziei a fost atașat procesul verbal, din care nu rezultă indicii suplimentare ale aspectelor ce au fundamentat revocarea din funcția de director general a reclamantului. Pârâta nu a înțeles să suplimenteze înscrisurile depuse la dosar prin prezentarea raportului despre care face vorbire sau a altor înscrisuri care demonstrează, dincolo de criteriile de performanță realizate și necontestate, existența unor abateri grave. În mod concret, decizia pârâtei de revocare nu este susținută de nici un înscris concret sau rezultat al cercetării pe care instanța să îl poată aprecia ca fiind o explicație a aplicării art. 9.1 litera c. Or, despăgubirea reglementată de actul adițional, în art. 4.1.c, vizează tocmai existența unei atare revocări, care nu a fost explicată mandatarului și nu a fost probată în fața instanței, atât timp cât reclamantul mandatar contestă caracterul său echitabil", a considerat instanța.

Extrem de interesantă este și prevederea din contractul de mandat al fostului șef al SNAM, în baza căreia acesta a solicitat și obținut despăgubirea.

Trump a nominalizat un opozant al instituțiilor multilaterale pentru șefia Băncii Mondiale CITEȘTE ȘI Trump a nominalizat un opozant al instituțiilor multilaterale pentru șefia Băncii Mondiale

Contractul de mandat a fost încheiat inițial în 2012 și completat ulterior prin mai multe acte adiționale. Unul dintre acestea a fost semnat în 2014 și prevedea că "directorul general va primi cu titlu de daune interese valoarea de 50 (cincizeci) de remunerații brute lunare, în situațiile în care directorul general este revocat din funcție fără justă cauză”. Ulterior, pe 9 mai 2018, adică cu foarte puțin timp înainte de revocarea sa din funcție și după inspecția Corpului de Control al Ministerului Economiei din martie, remunerația brută a lui Radu Dumitru a fost majorată de la 12.258 la 14.710 lei pe lună. La numirea în funcție din 2012, directorul general avea o remunerație de 6.691 lei.

În instanță, SNAM a reclamat că actul adițional care a introdus dreptul la despăgubiri în cuantum de 50 de salarii nu a fost aprobat nici de AGA companiei și nici de ministru, iar șeful Consiliului de Administrație de la acea dată nu avea mandat pentru a aproba această modificare a contractului, aspecte ce ar fi contravenit legii.

"Domnul președinte al Consiliului de Administrație de la momentul încheierii Actului Adițional nr. 1/18.02.8014, Dumitrache Bogdan Mircea, și domnul Radu Dumitru au convenit și stabilit în mod propriu și personal introducerea art. 4.1.10 și a cuantumului de 50 (cincizeci) de remunerații cu titlu de daune interese. În concluzie, pe baza celor arătate mai sus, solicită respingerea pretențiilor domnului Radu Dumitru întemeiate pe art.4.1.10, articol ce îl consideră lovit de nulitate", a susținut SNAM la tribunal. 

BRD a încheiat 2018 cu un profit net record de 1,57 miliarde de lei în 2018, în creștere cu 10,6% CITEȘTE ȘI BRD a încheiat 2018 cu un profit net record de 1,57 miliarde de lei în 2018, în creștere cu 10,6%

Mai mult, Societatea Națională a Apelor Minerale a arătat că, în timp ce cuantumul remunerației directorului general se stabilește pe baza unor criterii obiective și în acord cu legea, ținându-se seama de salariul mediu pe ramură, "în cazul stabilirii celor 50 (cincizeci) de remunerații plătite de SNAM S.A. cu titlu de daune interese în cazul în care directorul general este revocat din funcție fără justă cauză prevăzută de art. 4.1.10 nu există niciun criteriu legal de care să se fi ținut cont".

Judecătorii au respins însă argumentul companiei. "(...) instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 735.500 lei, cu titlul de despăgubiri contractuale, precum și la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză, în valoare de 10.960 lei cu titlul de contravaloare taxă de timbru", a hotărât tribunalul.

După cum a relatat Profit.ro, SNAM a avut prevăzută în bugetul pe anul trecut suma de peste 7 milioane de euro pentru a-și cumpăra propria fabrică de îmbuteliere de apă minerală, precum și pentru crearea unui brand sub care să o pună pe piață. Obiectivul de a cumpăra fabrici de îmbuteliere și crearea unui "brand național" sunt prevăzute în programul de guvernare al PSD.

viewscnt
Afla mai multe despre
societatea nationala a apelor minerale
snam
ape minerale
apa minerala
ministerul economiei
danut andrusca
mihai tudose
despagubiri
daune interese
salarii
contract de mandat
companii de stat
apa minerala
ape minerale
extractie ape minerale
imbuteliere ape minerale