O nouă etapă în achiziția de rachete Patriot de către România: Pentagonul a atribuit Lockheed Martin un contract de peste jumătate de miliard de dolari

O nouă etapă în achiziția de rachete Patriot de către România: Pentagonul a atribuit Lockheed Martin un contract de peste jumătate de miliard de dolari
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 8 feb 2018

Departamentul pentru Apărare al Statelor Unite a atribuit un contract în valoare totală de circa 524 milioane dolari gigantului american al tehnologiei militare Lockheed Martin în baza căruia acesta va livra rachete Patriot model Advanced Capability Missile Segment Enhancement (PAC-3 MSE) și echipamente de suport la sol pentru acestea României, Arabiei Saudite și Qatarului.

Data estimată de finalizare a contractului este 31 ianuarie 2021, potrivit Pentagonului. Lucrările aferente contractului vor fi efectuate în 6 centre de producție ale Lockheed Martin din SUA, localizate în Texas (două), Alabama, Arizona, Florida și Massachusetts.

Urmărește-ne și pe Google News

Contractul este o prelungire a unuia mai vechi, în valoare de 1,45 miliarde dolari, atribuit în decembrie 2016, prin care armata americană comandase inițial de la Lockheed Martin rachete Patriot, piese de schimb și echipamente de suport la sol destinate Coreii de Sud, Qatarului, Arabiei Saudite, Taiwanului și Emiratelor Arabe Unite.

Evenimente
24 octombrie - IMM-urile, oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

O nouă etapă în achiziția de rachete Patriot de către România: Pentagonul a atribuit Lockheed Martin un contract de peste jumătate de miliard de dolari
Protest cu avioane din hârtie față de declarația 600 la Ministerul Finanțelor Publice: Vom trimite ministrului Teodorovici declarația 600 pe calea aerului CITEȘTE ȘI Protest cu avioane din hârtie față de declarația 600 la Ministerul Finanțelor Publice: Vom trimite ministrului Teodorovici declarația 600 pe calea aerului

Recent, compania de stat Romtehnica a achiziționat de la Lockheed Martin un radar tridimensional mobil-TPS-77, cu distanță mare de descoperire, destinat apărării aeriene., în valoare de 64,46 milioane lei (13,9 milioane euro) fără TVA.

În septembrie anul trecut, Congresul SUA a aprobat vânzarea unor sisteme mobile de rachete de artilerie (HIMARS) către România în valoare de până la 1,25 miliarde de dolari, principalul contractor fiind Lockheed Martin.

Lockheed Martin și Raytheon sunt cei doi furnizori din cadrul masivului contract de achiziție de sisteme de rachete Patriot de 4,64 miliarde dolari semnat de România și SUA anul trecut și aprobat prin lege de Parlament. Prima plată aferentă acestui contract, în valoare de circa 765 milioane dolari, a fost efectuată de MApN în decembrie 2017. Rachetele vor intra în dotarea Forțelor Terestre și Forțelor Aeriene ale Armatei României în a doua parte a anului 2019, primul sistem urmând să fie operațional la jumătatea anului 2020.  

În august anul trecut, Lockheed Martin a semnat cu Guvernul condus pe atunci de premierul Mihai Tudose și un acord de transfer de tehnologie pentru avioanele de luptă F16, dar și pentru modernizarea companiei de stat Romaero.

viewscnt
Afla mai multe despre
rachete patriot
mapn
sua
pentagonul
lockheed martin
raytheon
romtehnica