În dosar ar fi investigate fapte de abuz în servicu.
Ancheta se află în faza preliminară, fiind deschis dosar in rem, potrivit Agerpres.
Negoiță a mai fost vizat de percheziții DNA în luna februarie.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție anunțau atunci că cercetările penale vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2017–2025, a unor infracțiuni asimilate celor de corupție.
Potrivit anchetatorilor, faptele investigate ar fi fost comise de funcționari publici, cu sprijinul unor complici și vizează lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3 al municipiului București, ce ar fi fost realizate fără documente legale.
În cursul zilei de 5 februarie 2026, în baza autorizațiilor emise de instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 11 locații din București și județul Ilfov, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.
Negoiță a fost pun atunci sub control judiciar. Atunci a primit interdictie în a-și exercita mandatul de primar.
Procurorii DNA au susținut că Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, ar fi construit din bani publici un drum pe proprietatea privată a fratelui său, care construiește în locul fostei platforme industriale Tubinox ansamblul rezidențial HILS Republica, ce are 370 de apartamente în prima fază de dezvoltare. Investiția a fost anunțată în premieră de Profit.ro -VEZI AICI
Alături de Negoiță sunt suspectați în acest dosar și angajați ai Primăriei Sectorului 3, iar după percheziții toate persoanele vizate urmează să fie duse la audieri la DNA.
Drumul de aproximativ un kilometru a fost construit la începutul lunii august, în aproximativ opt zile, de către Primăria Sectorului 3, în spatelele Halei Laminor.
Principalul obiectiv este să faciliteze accesul în zona unde companiile lui Ionuț Negoiță, fratele edilului, vor construi complexul imobiliar HILS Republica.
















