PRIMA NEWS Premierul Vietnamului: Cifra de afaceri cu România aproape s-a dublat

PRIMA NEWS Premierul Vietnamului: Cifra de afaceri cu România aproape s-a dublat
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 ian 2024

Premierul Vietnamului, Pham Minh Chinh, a afirmat, într-un interviu acordat Prima News, că relația dintre cele două țări se dezvoltă de mai bine de 75 de ani, cifra de afacri dintre cele două țări ajungând la 425 milioane de dolari, și a apreciat ”ajutorul oportun, amabil și sincer al Guvernului și poporului român”.

”Vietnamul și România au o relație de prietenie și cooperare tradițională foarte bună de aproape 75 de ani care continuă să se se extindă și să se dezvolte pozitiv. România este una dintre primele țări care a recunoscut Vietnamul și a oferit sprijin și asistență valoroasă în lupta pentru recâștigarea independenței și reunificării naționale înainte, precum și construcția și dezvoltarea de azi”, a declarat Pham Minh Chinh, la Prima News.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit premierului vietnamez, citat de News.ro, România a ajutat la formarea a circa 4.000 de experți pentru Vietnam, ”care reprezintă o resursă umană foarte valoroasă pentru construcția și dezvoltarea țării”.

Evenimente
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Grindeanu: Camioanele din Ucraina nu au prioritate în Portul Constanța în fața celor românești CITEȘTE ȘI Grindeanu: Camioanele din Ucraina nu au prioritate în Portul Constanța în fața celor românești

”România a susținut activ procesul de negociere, ratificare și implementare a Acordului de Comerț Liber Vietnam – UE (EVFTA), fiind una dintre primele două țări din UE care a ratificat Acordul de Protecție a Investițiilor Vietnam–UE (EVIPA)”, a mai declarat Pham Minh Chinh.

Acesta a precizt că, în perioada celui mai puternic focar al pandemiei de Covid-19, ”România a fost prima țară din UE care a acordat 300.000 de doze de vaccinuri”, ajutând la depășirea pandemiei.

”Apreciem mereu, suntem recunoscători și nu uităm niciodată ajutorul oportun, amabil și sincer al Guvernului și Poporului Român. Suntem încântați de realizările importante de dezvoltarea socio-economică ale României din ultima vreme, n special, rata de creștere economică care este întotdeauna printre primele din UE”, a mai declarat oficialul vietnamez.

Acesta a apreciat că ”relația dintre Vietnam și România se dezvoltă puternic în multe domenii”.

”Cifra de afaceri bidirecțională aproape s-a dublat de la 261 milioane USD în 2019 la 425 milioane USD în 2022. Cele două țări tocmai au semnat Programul de Cooperare în Educație pentru perioada 2023-2026. Cooperarea între localitățile celor două țări este în curs de promovare. Schimburile interpersonale sunt din ce în ce mai consolidate; din ce în ce mai mulți turiști români vizitează Vietnam”, a mai afirmat premierul vietnamez.

”În același timp, sperăm că Guvernul României va continua să protejeze drepturile legitime ale lucrătorilor vietnamezi din România, creând condiții favorabile pentru ca comunitatea vietnameză să se integreze, să-și stabilească viața și să facă afaceri pe termen lung, devenind o punte de legătură între cele două țări”, a mai declarat premierul vietnamez.

Acesta a vorbit și despre perioada studiilor, realizate în România: ”Păstrez mereu impresii profunde, sentimente bune și amintiri profunde despre frumoasa Românie, poporul român harnic, prietenos, ospitalier și recunoscător.

Nu voi uita niciodată anii din tinerețe în care am studiat și lucrat în România; imi amintesc de chipurile, vocile, râsetele și imaginile îndrăgite ale profesorilor și prietenilor români; datorită ajutorului lor important, eu și studenții noștri am devenit ceea ce suntem azi”.

”Sunt foarte bucuros și emoționat să mă întorc de această dată în România și cred că vizita va contribui la promovarea, întărirea, aprofundarea și eficientizarea relației prietenoase de cooperare dintre cele două țări, în beneficiul celor două popoare, pentru pace, cooperare și dezvoltare în regiune și lume”, a mai declarat Pham Minh Chinh.

Acesta se află într-o zivită oficială în România și va avea întâlniri cu președimntele Klaus Iohannis și premierul Marcel Ciolacu.

viewscnt
Afla mai multe despre
vietnam
romania
interviu
prima news