Procurorul general al României, Alex Florența, spune că dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată este cel mai grav înregistrat și monitorizat în ultmii 35 de ani, având ca obiect o infracțiune contra siguranței naționale.
”În ultimii 35 de ani, cu siguranță un caz de o asemenea complexitate nu s-a mai întâlnit. De altfel, jurisprudența în această materie lipsește aproape cu desăvârșire și este cu certitudine cel mai grav caz înregistrat și monitorizat de către noi în ultima perioadă și în acești 35 de ani, care are ca obiect o infracțiune contra siguranței naționale”, a declarat procurorul general Alex Florența, la Antena 3, referindu-se la dodsarul în care Călin Georgescu și alți 21 de inculpați au fost trimiși în judecată.

El a explicat și ce înseamnă războiul hibrid desfășurat împotriva României în ultimii ani.
”Foarte mulți oameni asociază ideea de război hibrid oarecum empiric doar cu o idee de dezinformare. Trebuie să înțelegem că războiul hibrid, prin toate formele lui de manifestare, spre deosebire de războiul tradițional care este direct perceptibil (...) este cu atât mai periculos pentru că este mult mai insiduos, mult mai perfid și obiectul acestui război îl reprezintă înainte de toate creierele oamenilor”, a mai declarat Alex Florența.
El a precizat că ancheta a arătat că, încă din 2019, o companie care avea legături cu Federația Rusă a desfășurat o campanie de micro-targetare a populației românești în mediul online.

”Cercetările noastre au arătat că, încă din 2019, o companie cu legături certificate în Federația Rusă, prin prisma mai multor elemente a desfășurat o întreagă campanie de micro-targetare a populației românești în mediul online. Reținem situația unui exemplu similar cu o companie celebră care a acționat pe spațiul Marii Britanii la momentul Brexit-ului și care a făcut exact același lucru (...) Prelua date din mediul online, analiza preferințele populației cu privire la diferitele narative și ulterior segmenta această populație pentru a vedea care este populația receptivă la un anumit mesaj pe care tu vrei să-l inoculezi”, a precizat procurorul general.
Ulterior, în 2022, afirmă Alex Florența, s-au creat bule informaționale.
”Odată atras în această bulă informațională, acel segment de populație devine captiv și ușor manipulabil pentru că îl ții o anumită perioadă, îl fidelizezi pe aceste site-uri, pe aceste pagini de Facebook controlate de către actorul statal și care fac parte din instrumentarul de război hibrid, îi alimentezi curiozitatea, interesul doar cu știri, toate fabricate, în general cu inteligența artificială din narativul la care el este receptiv”, a mai declarat procurorul general.

El a explicat că în momentele cheie, care interesează agentul statal străin, cum au fost în cazul nostru alegerile prezidențiale de anul trecut, ”schimbi paradigma și această întreagă infrastructură o folosești schimbând întregul palier de narative și vii cu narativul care te interesează, în cazul de față a fost susținere electorală a candidatului independent pe care îl cunoaștem”.
Procurorul general al României a mai adăugat că această infrastructură și-a amplificat activitatea cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut, toate celelalte narative au rămas în plan secund ”și se inundă spațiul cu narative pro-candidatul independent”.
Fostul candidat la Președinție Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false. Alături de el, au fost trimise în judecată alte 21 de persoane, inclusiv Horațiu Potra și fiul acestuia, afirmă surse judiciare.
Informația a fost confirmată printr-un comunicat în care Parchetul ICCJ notează că ”umarea imediată a acțiunilor inculpaților a constat în punerea în pericol a securității naționale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituțională precum și pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condițiile legii”.