Fostul președinte al Camerei Deputaților Valeriu Zgonea a fost condamnat luni de Tribunalul București la trei ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, într-un dosar în care este acuzat de DNA că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier județean în Buzău într-o importantă funcție publică.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Decizia instanței nu este definitivă, scrie Agerpres.