Renault Commercial Roumanie a depus singura ofertă pentru furnizarea unui număr de 20 de vehicule, dintre care 10 cu tracțiune integrală 4X4, pe care Administratia Prezidențială vrea să le cumpere prin Programul Rabla.
În dotarea Președinției vor fi și 8 autoturisme de tip berlină și două autoutilitare.
Contractul a fost estimat la 988.482 lei, fără TVA.
Autovehiculele vor fi livrate în termen de 40 de zile de la atribuirea contractului.

Renault Commercial Roumanie este entitatea care asigură comercializarea pe piața românească a mărcilor Dacia, Renault și Nissan.
Anul trecut, afacerile companiei au crescut cu 23,7%, la 2,3 miliarde de lei, iar profitul net a urcat cu 58,8%, la 34,3 milioane de lei.