Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 mai 2024

Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lunii iunie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie. Parteneri: Garanti BBVA, Gomag.

ANM a publicat prognoza de specialitate pentru perioada 20 mai - 2 iunie, conform Agerpres.

În Banat, estimarea meteorologică pentru ultima decadă a lunii mai și pentru primele zile din iunie, indică un regim termic în general apropiat de normalul climatologic caracteristic acestei perioade. Media regională a temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 24 și 28 de grade, iar a celor minime între 12 și 14 grade, cele mai scăzute valori termice urmând a se înregistra în perioada 22 - 24 mai. Ploi pe arii mai extinse și cantități de apă însemnate se vor înregistra în perioada 21 - 25 mai și la început de iunie, dar intervale cu ploaie vor fi și în restul intervalului, în special în timpul după-amiezelor, dar pe arii restrânse.

Selgros - scădere de profit în România, dar cu un provizion mai mare. Majorare masivă de capital CITEȘTE ȘI Selgros - scădere de profit în România, dar cu un provizion mai mare. Majorare masivă de capital

În Crișana, în prima săptămână, pe fondul accentuării instabilității atmosferice, vor fi variații termice, în special în regimul diurn, astfel de la o medie ce va crește la 28 de grade în ziua de marți (21 mai) se va ajunge la 24 - 25 de grade, în perioada 22 - 24 mai, iar pentru restul intervalului sunt estimate valori în general de 26 - 27 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 12 - 13 grade, ușor mai ridicată în data de 22 mai, când se va situa în jurul a 14 grade. Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse și cantități de apă însemnate va fi mai ridicată în perioada 21 - 25 mai și la început de iunie. Intervale cu ploaie vor fi și în restul intervalului, în special la orele amiezii, dar pe arii restrânse.

În Transilvania, în această săptămână, se vor înregistra variații termice, mai ales pe durata zilei. Astfel, de la o medie ce va crește la 26 de grade în ziua de marți (21 mai) se va ajunge la 22 de grade pe 23 mai. Pentru restul intervalului sunt estimate valori în general de 25 - 26 de grade. Totodată, media temperaturilor minime va fi de 8 - 10 grade, ușor mai ridicată în data de 23 mai și la început de iunie. Probabilitatea pentru ploi însemnate cantitativ va fi mai ridicată în zilele de 23 și 24 mai și la începutul lunii iunie. În rest, va ploua pe arii restrânse.

În Maramureș, intervalul va debuta cu o vreme mai caldă decât în mod obișnuit, respectiv o creștere a temperaturilor maxime la 27 - 28 de grade, în ziua de marți (21 mai). Pe fondul accentuării instabilității atmosferice se va produce o răcorire în zilele de miercuri și joi (22 și 23 mai) când sunt estimate valori în jurul a 23 de grade. Pentru sfârșitul lunii mai și început de iunie, media temperaturilor maxime se menține la peste 25 - 26 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 11 - 12 grade pe tot parcursul intervalului. Vor fi ploi în prima săptămână, pe arii mai extinse în perioada 22 - 25 mai, când și cantitățile de apă vor fi însemnate. Intervale cu ploaie vor fi și în a doua săptămână, mai probabile și din nou în extindere spre finalul lunii mai și la început de iunie.

În Moldova, media regională a temperaturilor maxime va fi de 24 - 26 de grade, în perioada 20 - 23 mai, respectiv de 27 - 28 de grade, la finalul lunii mai și început de iunie. De asemenea, minimele vor fi mai ridicate comparativ cu mijlocul lunii mai, până la o medie de 10 - 11 grade, în primele nopți, și de 13 - 14 grade spre finalul intervalului. Probabilitatea pentru ploi locale va fi mai ridicată pe 22 și 23 mai, dar și spre finalul lunii mai și la început de iunie. În restul intervalului, regimul pluviometric va fi deficitar, iar ploile vor fi posibile pe arii restrânse, îndeosebi în timpul după-amiezelor.

În Dobrogea, în prima zi a intervalului de prognoză, valorile termice se vor situa în continuare ușor sub normalul climatologic, însă tendința va fi de încălzire în zilele următoare, astfel că media temperaturilor maxime va urca la 24 - 25 de grade. La începutul lunii iunie vor fi posibile valori termice de peste 25 - 26 de grade. Evoluția va fi asemănătoare și în regimul nocturm, respectiv o creștere a minimelor de la 10 grade, până spre valori în general de 13 - 14 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în jurul datei de 23 mai și spre finalul intervalului de anticipație (la final de mai și început de iunie).

Piața de leasing operațional din România se apropie de pragul de 90.000 de unități. Trendul istoric de creștere a pieței locale se confirmă CITEȘTE ȘI Piața de leasing operațional din România se apropie de pragul de 90.000 de unități. Trendul istoric de creștere a pieței locale se confirmă

În Muntenia, tendința generală va fi de încălzire, însă în primele zile, pe fondul nebulozității sau al instabilității mai accentuate, vor fi variații în regimul diurn, respectiv o medie ce va oscila între 23 și 25 de grade. Pentru perioada 24 mai - 2 iunie, prezenta estimare indică valori termice maxime în general de 26 - 28 de grade. Temperaturile minime vor fi în jurul a 10 grade, în primele nopți, apoi cu mici variații se vor situa între 12 și 14 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în perioada 22 - 25 mai, când sunt posibile și cantități de apă însemnate, dar și după 30 mai. Intervale cu ploaie vor fi și în restul intervalului, în special după-amiaza, dar pe arii restrânse.

În Oltenia, în primele zile, ca urmare a instabilității mai accentuate, se vor semnala variații în regimul diurn, respectiv o medie ce va oscila între 22 și 24 de grade. După aceste zile mai răcoroase, media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 26 de grade. În același timp, temperaturile minime vor fi cuprinse între 11 și 14 grade, cu cele mai ridicate valori la începutul lunii iunie. Ploi pe arii mai extinse și cantități de apă însemnate se vor înregistra în perioada 21 - 25 mai și, posibil, la început de iunie. Meteorologii estimează că intervale cu ploaie vor fi și în restul intervalului, mai ales la orele după-amiezii, dar se vor înregistra pe arii ANM: restrânse.

La munte, la începutul perioadei analizate, vor fi variații de temperatură pe parcursul zilei. Media valorile termice va oscila între 12 și 15 de grade. Pentru perioada 24 mai - 2 iunie, temperaturile maxime vor ajunge la 16 grade, în timp ce media celor minime va fi de 7 - 8 grade pe tot parcursul intervalului. În perioada 22 - 25 mai, vor fi ploi, iar cantitățile de apă vor fi însemnate, însă episoade cu precipitații se vor consemna și în restul intervalului, mai probabile și din nou în extindere la final de mai și început de iunie. 

viewscnt
Afla mai multe despre
meteo
vreme
ploi