Metrorex deschide de luni accesul dinspre Splaiul Independenței și Bulevardul Unirii, în Stația Unirii 1

Social   
Metrorex deschide de luni accesul dinspre Splaiul Independenței și Bulevardul Unirii, în Stația Unirii 1

Metrorex a anunțat că luni deschide accesul dinspre Splaiul Independenței și Bulevardul Unirii, în Stația Unirii 1, cu o zi mai devreme față de data estimată inițial. În plus, precizează că se fac în continuare ”toate eforturile” pentru ca lucrările la sistemul de control acces să fie finalizate în cel mai scurt timp.

La solicitarea Metrorex, constructorul a crescut mobilizarea pe șantier și lucrează intens pentru ca luni să deschidă accesul călătorilor, potrivit News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

”Metrorex asigură publicul călător că va depune în continuare toate eforturile, împreună cu Antreprenorul sistemului de control-acces, pentru că lucrările să fie finalizate, în condiții de siguranță, în cel mai scurt timp posibil”, anunță Metrorex.

Proiectul de modernizare a instalațiilor de control acces se află în plin proces de implementare și orice nereguli sesizate sunt transmise constructorului pentru a fi remediate, astfel încât, la finalul lucrărilor, călătorii să poată beneficia de sisteme moderne pentru un transport sigur și confortabil.

Totodată, Metrorex mulțumește călătorilor săi pentru înțelegere și prezintă scuze pentru disconfortul creat.

viewscnt
Afla mai multe despre
metrou
metrorex
statia unirii
acces metrou