Ministerul Finanțelor va analiza acuratețea deconturilor e-TVA. Dacă apar erori semnificative, ar putea fi extinsă perioada fără sancțiuni

Ministerul Finanțelor va analiza acuratețea deconturilor e-TVA. Dacă apar erori semnificative, ar putea fi extinsă perioada fără sancțiuni

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Marius Oncu
Marius Oncu
scris 8 iul 2024

Ministerul Finanțelor va analiza modul în care funcționează sistemul e-TVA odată cu utilizarea primelor deconturi precompletate, urmând ca ulterior, în funcție de acuratețea sistemului, să fie luată în calcul o potențială amânare a termenului de la care este obligatoriu e-TVA. De asemenea, Ministerul Finanțelor a dat asigurări în ce privește implementarea e-Factura în regim B2C și protecția datelor cu caracter personal, unde lucrează la o formă de identificare fiscală care să apară pe facturi în locul CNP, și a exprimat deschidere în ce privește revenirea la unele prevederi din legea prevenirii în cazul contabililor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 iulie - Maraton Medika TV - Sanatatea Aparatului Urinar
30 iulie - Maraton Profit News TV: Inteligența Artificială în Economie

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, s-a întâlnit astăzi cu reprezentanți ai contabililor, in urma unui protest al acestora legat de e-TVA și alte măsuri fiscale.

Recomandări - Cum ajungi mai repede cu mașina în Bulgaria, Grecia și Turcia după blocarea Podului de la Giurgiu CITEȘTE ȘI Recomandări - Cum ajungi mai repede cu mașina în Bulgaria, Grecia și Turcia după blocarea Podului de la Giurgiu

Din delegația contabililor au făcut parte Adrian Bența, Mihaela Diaconu (PACR), Valentina Saygo, Loredana Mihăilă, Andreia Zgubea (PACR), Mihai Maierean, Dumitru Luca - reprezentant ANAT, Beatrice Aldea.

Primele deconturi precompletate vor fi analizate de către Ministerul Finanțelor în luna septembrie, urmând ca, dacă apar diferențe între datele de care dispun ANAF și MF și cele ale contribuabililor, deci neconcordanțe majore între decontul precompletat și ce consideră contiribuabilii că trebuie să declare, ministerul sa ia în calcul extinderea termenului până la care nu se aplică sancțiuni, în prezent 1 ianuarie, iar e-Factură este, în fapt, opțional.

Tot în urma discuțiilor, s-a stabilit că reprezentanții contabililor vor face parte din comitetul de e-TVA (al Ministerului Finanțelor) și că vor avea acces la bazele de date cu simulările.

UPDATE ora 19.00 Anunțul Ministerului Finanțelor în părivința discuțiilor

„A fost o discuție foarte bună, pentru care le mulțumesc celor prezenți. Pentru că au venit cu o atitudine constructivă, deschiși să găsim rezolvãri eficiente și punctuale la îngrijorările și nemulțumirile lor. Au recunoscut și dumnealor nevoia imperioasă de a introduce instrumente moderne digitale pentru colectarea TVA, care să aibă impact pozitiv asupra deficitului bugetar excesiv al României. Cea mai importantă concluzie cu care am plecat este că vom asigura un dialog permanent, care în final să genereze decizii echitabile și corecte de ambele părți. Pe noi să ne ajute să combatem evaziunea și să reducem gap-ul de TVA, așa cum ne-am asumat în fața Comisiei Europene și a OECD, iar pentru ei să însemne măsuri care să aducă claritate și să nu îi supună la eforturi suplimentare în activitatea pe care o desfășoară”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

În cadrul întâlnirii, ministrul Finanțelor a subliniat disponibilitatea la un dialog deschis și discuții constructive pentru a identifica soluții care sã vinã în sprijinul tuturor pãrților implicate.

În acest sens, au fost stabilite de comun acord următoarele:

  • implementarea e-TVA: reprezentanții contabililor au subliniat că sunt deschiși în ceea ce privește măsura, dacă își va dovedi eficiența. Ministrul Marcel Boloș i-a invitat să fie parte din comitetul e-TVA, în cadrul căruia se va analiza acuratețea datelor generate de acest instrument, urmând ca o decizie privind posibilitatea prorogării sistemului să fie luată în baza rezultatelor preliminare;
  • implementarea e-Factura în regim B2C și protecția datelor cu caracter personal: MF a dat asigurări că implementarea sistemului se va realiza în conformitate cu cele mai bune practici de securitate a datelor și că nu se va solicita CNP-ul persoanelor fizice pentru care se emite factura. Echipa MF a explicat că lucrează la un sistem prin care datele cu caracter personal regăsite pe factura electronică să fie convertite într-o formă de identificare fiscală care să nu permită corelarea directă cu identitatea persoanei pentru care s-a emis factura. De asemenea, echipa MF a prezentat deschidere față de realizarea unui studiu privind implactul implementării acestei măsuri asupra comportamentului consumatorilor;
  • revenirea la legea prevenției: ministrul Finanțelor a subliniat că nu exclude această posibilitate și a solicitat din partea reprezentanților contabililor o propunere concretă în acest sens;
  • simplificarea procesului de declarare prin eliminarea unor declarații acolo unde există deja informații: Echipa MF a subliniat că vor fi pași făcuți în acest sens, unul fiind modificarea/eliminarea D394;
  • nevoia de predictibilitate în sistemul fiscal: Ministrul Marcel Boloș a propus organizarea unui comitet de fiscalitate, cu accent asupra normelor și procedurilor fiscale, la care să fie invitați delegați ai organizațiilor profesionale /patronatelor/sindicatelor reprezentative, care să aibă întâlniri trimestriale în care să fie discutate orice eventuale modificări de această natură care se au în vedere;
  • se va analiza posibilitatea compensării concediilor medicale cu contribuțiile sociale, fiind însă necesară o discuție la nivelul Guvernului României;
  • se va analiza posibilitatea de a acorda credit fiscal pentru achiziția caselor de marcat care pot tipări bonuri QR;
  • vor urma noi discuții în care să fie analizate punctual situațiile întâmpinate de contribuabili în completarea declarațiilor e-Transport;

Protest al contabililor în București și în țară

Contabili, economiști și antreprenori au organizat la București un protest pentru a atrage atenția asupra a ceea ce ei umesc ”teroare fiscală” și măsuri adoptate fără consultare publică, dar care au un impact major asupra întregii societăți.

La protestul din București au participat circa 1.300 de persoane. Proteste au avut loc și în țară.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Potrivit acestora, ”recenta publicare a OUG 69/2024 și OUG 70/2024 fără nicio consultare publică și aprobarea acestora în doar două zile reprezintă doar vârful aisbergului. Aceste ordonanțe, care includ măsuri precum e-TVA și e-Factura, nu sunt doar exemple de digitalizare prost implementată, ci și manifestări ale unui sistem care ignoră complet principiile democrației și ale dialogului social. Este revoltător cum se poate modifica o lege organică printr-un OUG, fără consultare, fără transparență și fără respect”.

Organizatorii protestului au inițiat și o petiție, intitulată ”Fără haos în legislația fiscală! Vrem predictibilitate!”.

Aceasta a fost deja semnată de peste 55.000 de persoane.

viewscnt
Afla mai multe despre
protest
bucuresti
economie