VIDEO Noi percheziții de amploare în cadrul operațiunii Jupiter

Social   
VIDEO Noi percheziții de amploare în cadrul operațiunii Jupiter

IGPR anunță că au loc 224 de percheziții în cadrul operațiunii Jupiter, declanșată în această săptămână.

”Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 224 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale”, anunță vineri IGPR, consemnând noi acțiuni desfășurate în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române.

Urmărește-ne și pe Google News
Se redeschide circulația pe Transalpina CITEȘTE ȘI Se redeschide circulația pe Transalpina

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, înșelăciune, infracțiuni de corupție (dare de mită, luare de mită și trafic de influență), evaziune fiscală, abuz de încredere, infracțiuni de fals, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals în declarații, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, neglijență în serviciu, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, contrabandă calificată, abuz de încredere, însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, scrie News.ro.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

”Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză”, precizează IGPR.

viewscnt
Afla mai multe despre
operatiunea jupiter
perchezitii