Noul Program Rabla intră în vigoare pentru trei ani și introduce limite de emisii pentru mașinile cumpărate

Noul Program Rabla intră în vigoare pentru trei ani și introduce limite de emisii pentru mașinile cumpărate
scris 14 mar 2017

Ministerul Mediului, prin Agenția Fondului de Mediu, a finalizat proiectul de acte necesare începerii Programului Rabla în acest an. Printre principalele prevederi se numără menținerea sumei de 6.500 lei, introducerea pragurilor de emisii de CO2 și extinderea programului pe trei ani.

Agenția Fondului de mediu a lansat în dezbatere Ghidul Programului Rabla pentru perioada 2017 – 2019, care aduce câteva modificări esențiale și menține, în același timp, sumele acordate pentru casarea unui automobil vechi.

Principalele prevederi introduse sunt legate de vechimea automobilului casat, de limitele de emisii ale automobilului nou achiziționat prin intermediul programului și de acobonusurile acordate, în funcție de emisii sau de tipul de propusie.

Astfel, programul stabilește condiții pentru anii 2017, 2018 și 2019, limitele de vârstă pentru fiecare din acești ani fiind 2009, 2010 și, respectiv, 2011.

EXCLUSIV Analiza pieței auto în primele două luni: Dacia și Fiat pierd din cota de piață, câștigă Opel și Renault. Top 50 modele înmatriculate în 2017 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Analiza pieței auto în primele două luni: Dacia și Fiat pierd din cota de piață, câștigă Opel și Renault. Top 50 modele înmatriculate în 2017

În al doilea rând, pentru fiecare din acești ani se stabilesc limite de emisii CO2, pe care mașina achiziționată trebuie să le respecte:

a) În anul 2017, se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130g CO2/km;

b) în anul 2018, se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120g CO2/km;

c) în anul 2019, se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 110g CO2/km.

Surpriză de la ASF pentru șoferii răi: vor să le scadă prețul RCA! CITEȘTE ȘI Surpriză de la ASF pentru șoferii răi: vor să le scadă prețul RCA!

La prima de casare se poate adăuga un ecobonus, pentru limite de emisii mai reduse, după cum urmează: a) la maximum 98g CO2/km se acordă 1.500 lei, pentru anul 2017; b) la maximum 96g CO2/km se acordă 1.500 lei, pentru anul 2018; c) la maximum 95g CO2/km se acordă 1.500 lei, pentru anul 2019;

Pentru automobilele hibride se acordă un ecobonus în valoare de 2.500 lei. Ecobonusurile se pot cumula, dacă mașina îndeplinește ambele condiții.

Suma acordată pentru casare se păstrază la nivelul de 6.500 lei, echivalentul a aproximativ 1.400 euro.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
rabla
auto
masini