Profesorii primesc anul acesta o primă de 1.500 lei, care trebuie cheltuită în mare parte pe cursuri de pregătire profesională

Angajații din învățământul preuniversitar de stat, cadre didactice și didactice auxiliare, precum și conferențiarii, șefii de lucrări/lectori și asistenții universitari, precum și personalul didactic auxiliar din sistemul de învățământ universitar de stat vor primi în anul universitar 2025-2026 o primă de carieră didactică, pe suport electronic, cu o valoare nominală de 1.500 lei net.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Profesorii primesc anul acesta o primă de 1.500 lei, care trebuie cheltuită în mare parte pe cursuri de pregătire profesională

Măsura a fost adoptată prin ordonanță de urgență de Guvernul Bolojanm, chiar înaintea moțiunii de cenzură.

Conform ordonanței, prima de carieră didactică se acordă sub forma unei măsuri de susținere a activității didactice pe suport electronic o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională stabilite într-un procent de minimum 65%;

b) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

c) alte cheltuieli necesare derulării actului educațional, în legătură directă cu activitatea didactică.

Portofel de identitate digitală cu documente importante - buletin, diplome, permis de conducere. Guvernul poate implementa soluția cu Mastercard CITEȘTE ȘI Portofel de identitate digitală cu documente importante - buletin, diplome, permis de conducere. Guvernul poate implementa soluția cu Mastercard

Bugetul măsurii este de 413,77 milioane lei și are ca sursă de finanțare fonduri europene nerambursabile, din Programul Educație și Ocupare 2021-2027.

Numărul estimat de beneficiari care pot beneficia de măsurile de susținere este de 275.850.

Lista cheltuielilor privind achiziționarea de cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora și alte cheltuieli necesare derulării actului educațional, în legătură directă cu activitatea didactică se stabilesc prin ordin de Ministrul Educației și Cercetării. Lista cursurilor de pregătire profesională avizate sau acreditate de Ministerul Educației și Cercetării se publică pe site-ul ministerului și va putea fi actualizat pe durata desfășurării proiectului.

Creșteri de salarii și angajări pregătite la două regii din subordinea BNR. Angajații au prime, bonusuri, tichete de masă și de vacanță - ”Creșterile de preț sunt superioare ratei inflației, e nevoie de corelare” UPDATE Guvernul a amânat decizia CITEȘTE ȘI Creșteri de salarii și angajări pregătite la două regii din subordinea BNR. Angajații au prime, bonusuri, tichete de masă și de vacanță - ”Creșterile de preț sunt superioare ratei inflației, e nevoie de corelare” UPDATE Guvernul a amânat decizia

Prima de carieră didactică se acordă începând cu luna mai 2026 și se utilizează până la sfârșitul anului școlar 2025-2026, respectiv 31 august și până la sfârșitul anului anului universitar 2025 -2026, respectiv 30 septembrie 2026.

Pentru anul școlar/universitar 2025-2026, în vederea implementării măsurii de susținere a activității didactice se utilizează aplicația informatică dezvoltată în acest sens de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2391 +0.0052+0.10 %
1 USD4.5710 +0.0126+0.28 %
1 GBP6.0505 +0.0127+0.21 %
1 CHF5.6731 -0.0073-0.13 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite