Proiectul de lege care ar sancționa ”antiromânismul” cu pedepse la închisoare de până la 10 ani - blocat în primă etapă

Proiectul de lege care ar sancționa ”antiromânismul” cu pedepse la închisoare de până la 10 ani - blocat în primă etapă
scris 11 dec 2018

Senatorii au respins un proiect de lege, care la un moment dat avea susținerea atât a unor parlamentari de la opoziție, cât și de la putere și prin care ar fi fost sancționați cei care propagă ”antiromânismul” cu pedepse care pot ajunge până la 10 ani de închisoare.

Un astfel de proiect a fost elaborat inițial de deputații PMP și PNL, primind semnături de susținere și din partea colegilor de la PSD și USR, cei din urmă retrăgându-le însă. Proiectul a fost asumat în cele din urmă de senatorii PSD Șerban Nicolae și Titus Corlățean.

Urmărește-ne și pe Google News

Antiromânismul este definit în proiectul de lege drept ”percepția referitoare la români exprimată ca ură împotriva acestora, precum și manifestările gestuale, verbale sau fizice, de ură împotriva românilor, împotriva limbii române, precum și cele motivate de această ură, acte și fapte îndreptate împotriva românilor ori a bunurilor acestora, împotriva instituțiilor comunităților românești sau a lăcașurilor lor de cult, preecum și cele de discriminare a românilor ori de negare a independenței, suveranității, unității și integrității teritoriale a României”.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Senatul a adoptat modificările la Codul de Procedură Penală pe care conducerea PSD vrea să le adopte prin OUG CITEȘTE ȘI Senatul a adoptat modificările la Codul de Procedură Penală pe care conducerea PSD vrea să le adopte prin OUG

Proiectul propune ca fapta persoanei de a confecționa, comercializa sau distribui simboluri antiromânești să constituie infracțiune și să fie pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

De asemenea, inițierea, promovarea ori susținerea de acte sau fapte cu caracter antiromânesc vor fi considerate infracțiuni și vor fi pedepsite cu închisoare de la 1 an la 5 ani, conform proiectului.

Cea mai mare pedeapsă este prevăzută pentru constituirea unei organizații cu caracter antiromânesc, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizații. Astfel de fapte sunt prevăzute a fi pedepsite cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Dragnea: Guvernul va adopta prin OUG un fond de investiții locale de 10 miliarde de euro. Dăncilă: Fiecare localitate va dezvolta câte 2 proiecte CITEȘTE ȘI Dragnea: Guvernul va adopta prin OUG un fond de investiții locale de 10 miliarde de euro. Dăncilă: Fiecare localitate va dezvolta câte 2 proiecte

Nu vor fi pedepsite persoanele care denunță autorităților existența organizației, înainte ca aceasta să fi fost descoperită și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.

Dacă o persoană membră a organizației antiromânești înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspunderea penală a unuia sau a mai multor membri ai acestei organizații, calificată de autori drept grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.

Camera Deputaților va fi cea care va decide, după votul din Senat, soarta proiectului.

viewscnt
Afla mai multe despre
antiromanism
parlament
proiect
lege
opozitie
putere
pedeapsa
inchisoare
senat
respins