Sindicaliștii din educație au avut o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan și cu ministrul Educației, pentru a discuta despre nemulțumirile pe care le au în ceea ce privește pachetul de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. La finalul întâlnirii, liderul Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret, Marius Nistor, a spus că începutul anului școlar va fi boicotat. Sindicatele spun că deși premierul i-a ascultat, a părut că acesta nu a auzit ce i-au spus.
“Vor continua protestele în fața Ministerului Educației. Se vor extinde și în fața Guvernului României, iar pe 8 septembrie școala nu va începe, vom boicota începerea anului școlar. Sau mai bine spus începerea anului școlar va avea loc aici în prezența a zeci de mii de colegi din țară.” a declarat Marius Nistor.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat: “Am demontat fiecare măsură luată în parte. Mărirea normei didactice cu două patru ore, mărirea numărului de elevi la clase, reducerea tarifului la plata cu ora și, repet, am demonstrat că toate aceste măsuri vor avea efecte negative atât asupra colegilor cât și asupra elevilor. Având în vedere faptul că nu avem nimic concret, nu putem să spunem altceva decât că protestele vor continua și vor lua amploare după ce începe școala”, arată BiziDay.
Guvernul României a transmis un comunicat de presă în care a arătat că în cadrul consultărilor au fost analizate modul de implementare și efectele aplicării recentelor măsuri care au impact asupra sectorului educației, respectiv: creșterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, creșterea efectivelor de elevi la clasă, modificarea tarifului pentru plata cu ora, finanțarea sistemului de învățământ.
În cadrul acestora, Ilie Bolojan a spus că “este important să avem o discuție corectă, în care fiecare să ne susținem punctul de vedere. Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilitățile pe care le are în prezent bugetul României și pe realitățile din sistemul educației”. Acesta a subliniat că majorarea normei didactice cu două ore săptămânal, respectiv de la 18 la 20 de ore pe săptămână, plasează România în media europeană din acest punct de vedere și că există disponibilitate pentru simplificarea sistemului de învățământ pentru ca profesorii să se poată concentra pe actul educațional.