Grupul hotelier francez Accor, prezent și pe piața din România, a anunțat că anul trecut a înregistrat o pierdere netă de aproape două miliarde de euro iar activitatea sa a scăzut cu 60% din cauza crizei sanitare care a condus la închiderea sau funcționarea la ralanti a hotelurilor sale, transmite AFP.
Grupul Accor își consolidează portofoliul în Balcani cu un nou hotel, care se alătură rețelei din România.
Compa Sibiu, societate cu activitate în domeniul producției de componene auto și care are în acționariat și fondul suveran al Norvegiei, a semnat un acord cu Accor pentru operarea unei structuri combo de două hoteluri, sub mărcile Mercure și ibis Styles.
Cu multiple inaugurări în România și Bulgaria, Grupul hotelier Accor își extinde puternic operațiunile în sud-estul Europei și intră în Republica Moldova
Accor anunță deschiderea Mercure Timișoara, primul său hotel din oraș.
Grupul francez AccorHotels va deshide în toamna acestui an un nou hotel în România sub brandul Ibis, în zona Politehnica din București.
Accor, lider mondial în domeniul ospitalității augmentate, a semnat un acord de management cu Alexandra Residence Design, pentru un hotel de 144 de camere sub brandul ibis.
Continental Hotels SA, cel mai mare lanț hotelier românesc și Accor, lider în industria hotelieră internațională au decis de comun acord să încheie acordul de management semnat în urmă cu 20 ani. În conformitate cu acest acord începând cu 1 iulie 2020, patru hoteluri proprietatea Continental Hotels nu vor mai opera sub brandul Ibis, este vorba despre Ibis Gara de Nord, Ibis Parlament, Ibis Constanța și Ibis Sibiu.
Grupul hotelier francez Accor își extinde prezența pe piața românească, aducând în România două branduri noi - unul abia lansat la nivel internațional și unul aflat printre cele mai mari branduri de profil din lume, ambele într-un proiect dezvoltat de un grup de investitori din industria auto și imobiliare, au declarat, pentru Profit.ro, surse din piața imobiliară. Mai mult de 40 de hoteluri mari urmează să apară în următoarele 24 de luni în România.
Accor a anunțat că a semnat un acord obligatoriu cu AccorInvest referitor la vânzarea pachetului său de 85,6% din Orbis, la un preț de 1,06 miliarde euro.
Orbis a semnat cu Accor un acord privind vânzarea activității de servicii și a stabilit principiile unui acord de management pe termen lung între părți, pentru toate hotelurile deținute și închiriate ale Orbis.
Planurile de dezvoltare ale grupului Accor și ale Orbis Group pentru România cuprind deschiderea a 10 hoteluri, care vor aduce 1.450 de camere noi pe piață până în anul 2022.
Niro Investment, companie controlată de omul de afaceri Nicolae Dumitru, a adus brandul hotelier de cinci stele Swissôtel în România printr-un contract de management semnat cu Accor, care va opera hotelul a cărui inaugurare este preconizată pentru 2021.
Grupul hotelier Accor a lansat pe brandul Tribe, primul hotel fiind inaugurat în Kings Park, Perth, Australia.
Grupul hotelier Orbis din Polonia va deschide primul Novotel din Sarajevo, Capitala din Bosnia și Herțegovina, prin semnarea unui acord de franciză cu grupul Al Shiddi.