Executivul a aprobat în ședința de miercuri și a trimis Parlamentului proiectul de Lege de ratificare a Acordului între Guvernul României și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar. Acesta a fost semnat în septembrie anul trecut la București de miniștrii Apărării ai celor două state și prevede cooperarea dintre părți în domeniile achiziției, producției, furnizării, reparării și modernizării de armament și tehnică militară.
Experiențe similare destul de recente, precum și studii de specialitate în domeniu arată însă că este posibil ca acest tip de contract să nu mai fie cel mai potrivit pentru proiecte de construcție de centrale nucleare, marcate adesea de întârzieri și depășiri masive de costuri, a căror povară este suportată în cele din urmă de către statele beneficiare.
Secretarul Trezoreriei SUA, Janet Yellen a spus oficialilor din Grupul celor mai dezvoltate 20 de state ale lumii (G20) că Washingtonul a renunțat la propunerea fostului președinte Donald Trump de a permite unora dintre companii să nu fie supuse noilor reglementări globale referitoare la taxa digitală, au declarat, vineri, oficiali americani și europeni, mărind speranța că acordul va putea fi încheiat până în vară.
Acordul, al cărui text nu a fost făcut public, va rămâne în vigoare o perioadă de 30 de ani și va fi extins automat cu perioade succesive de cinci ani, dacă una dintre părți nu solicită altfel. Fiecare parte poate înceta acest Acord prin notificare scrisă transmisă celeilalte părți cu cel puțin cu un an înainte.
Ministrul Economiei Virgil Popescu și directorul companiei de stat Romgaz Adrian Volintiru au discutat cu șefa agenției de credit de export a SUA Exim US, Kimberly Reed, despre sprijinul pe care România îl poate primi pentru a începe să extragă gaze din Marea Neagră, în condițiile în care Romgaz se află în negocieri pentru preluarea pachetului ExxonMobil la concesiunea offshore Neptun Deep, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei. La întrevedere a participat și ambasadorul SUA la București, Adrian Zuckerman.
Acțiunile europene au întrerup luni raliul recent, din cauza reaprinderii tensiunilor dintre SUA și China și a temerilor legate de un Brexit fără acord.
Kimberly Reed, șefa agenției de credit de export a Statelor Unite, Exim Bank, va veni luni în România pentru a discuta acordul semnat în octombrie cu Guvernul de la București privind potențiala finanțare a unor proiecte românești din domeniul energiei și infrastructurii, ocazie cu care va vizita și centrala nucleară Cernavodă, principala țintă a acordului, a declarat ambasadorul SUA în România, Adrian Zuckerman.
Aecom, compania americană indicată recent drept viitoare coordonatoare a proiectelor de extindere și retehnologizare a centralei nucleare Cernavodă cu ocazia parafării la Washington a acordului interguvernamental dintre SUA și România privind cooperarea în domeniul nuclear civil, este un gigant multinațional al infrastructurii, ingineriei, proiectării și construcțiilor cu o istorie de peste 100 de ani, 86.000 de angajați în întreaga lume, venituri anuale de mai mult de 20 de miliarde de dolari și experiență de peste 60 de ani în energetica nucleară, contribuind la construirea a aproape 50 de centrale de profil.
Președintele american Donald Trump a anunțat că sprijină acordul care permite aplicației de video-sharing TikTok să continue să opereze în SUA, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Compania farmaceutică americană Novavax, specializată în producția de vaccinuri, a primit o finanțare de 1,6 miliarde de dolari de la guvernul SUA pentru testarea, producția la scară largă și comercializarea unui potențial vaccin împotriva Covid-19. Este cea mai mare finanțare acordată până acum de administrația Trump pentru un vaccin candidat, compania americană vizând livări de 100 milioane de doze până la finele anului.
Cotațiile petrolului au urcat, marți, la cel mai ridicat nivel începând cu luna martie, sprijinite de asigurările președintelui american, Donald Trump, privind stadiul acordului comercial semnat cu China în ianuarie. Optimismul legat de revenirea cererii globale pentru combustibili, în pofida creșterii numărului de noi cazuri de Covid-19, contribuie la creșterea prețurilor.
Reprezentantul american al Comerțului Robert Lighthizer a anunțat că a nortificat Congresul cu privire la faptul că noul acord comercial de liber-schimb între Statele Unite, Mexic și Canada intră în vigoare la 1 iulie, cu o lună mai tâziu decât data prevăzută inițial, relatează Reuters.
Acțiunile europene se apreciază pentru a doua sesiune miercuri, evoluție susținută de anunțarea unui pachet masiv de stimulare economică în SUA, în valoare de 2 trilioane de dolari. Principalul indice al bursei de la Milano avansează cu circa 5%, în pofida creșterii numărului de decese pe fondul pandemiei de coronavirus, după două zile de scăderi consecutive.
Statele Unite și China au semnat miercuri un prim acord comercial, care prevede eliminarea unor tarife și creșterea achizițiilor chineze de bunuri și servicii americane, detensionând conflictul din ultimele 18 luni dintre cele mai mari două economii ale lumii, transmite Reuters
Acțiunile europene se tranzacționează aproape de valorile record istorice în prima sesiune bursieră a anului, susținute de optimismul generat de acordul comercial dintre SUA și China, precum și de decizia băncii centrale chineze privind suplimentarea cu peste 100 de miliarde de dolari a resurselor financiare pentru băncile comerciale, în încercarea de a stimula economia.
Acțiunile europene au avut, în 2019, cea mai bună evoluție din ultimul deceniu, după ce, în luna decembrie, optimismul investitorilor a fost reaprins de progresele negocierilor dintre SUA și China.
Președintele american Donald Trump a declarat marți că prima fază a acordului comercial cu China va fi semnată pe 15 ianuarie la Casa Albă, chiar dacă detaliile acordului nu sunt în totalitate clare, transmite Reuters.
Prima fază a acordului comercial dintre Statele Unite și China aproape va dubla exporturile americane pe piața chineză, în următorii doi ani, și este ”finalizat în totalitate”, chiar dacă mai este nevoie de traducere și de revizuiri ale textului, a declarat duminică reprezentantul pentru Comerț Robert Lighthizer, transmite Reuters.
Președintele american, Donald Trump, a anunțat că SUA și China sunt “foarte aproape” de încheierea unui acord comercial. Ca efect, principalii indici ai bursei de la New York au urcat la noi maxime record după primele minute de tranzacționare joi, în contextul optimismului.
Finalizarea fazei întâi a acordului comercial dintre Statele Unite și China ar putea să aibă loc abia anul viitor, au declarat miercuri persoane apropiate Casei Albe, în condițiile în care Beijingul exercită presiuni pentru o retragere mai largă a tarifelor, iar administrația Trump răspunde cu solicitări proprii mai mari, relatează Reuters.
Amplificarea riscurilor geopolitice majore, care amenințau până nu demult să provoace o recesiune mondială, a făcut ca marile bănci centrale ale lumii, în primul rând Federal Reserve și Banca Centrală Europeană, să reia relaxarea politicilor lor monetare, ceea ce a redus costurile de finanțare pentru guverne și companii și a stimulat apetitul pentru risc al investitorilor, ca și activitatea economică, a declarat reputatul economist Nouriel Roubini, prezent la conferința Profit.ro, alături de șefii celor mai mari bănci din România.
Oficialii americani și chinezi sunt aproape de finalizarea primei faze a acordului comercial, în urma unor discuții telefonice la nivel înalt desfășurate vineri, iar negocierile continuă, au anunțat biroul Reprezentantului pentru Comerț (USTR) al SUA și Ministerul chinez al Comerțului.
Bursele europene majore au închis în scădere ședința de tranzacționare de luni, în condițiile în care incertitudinile din jurul Brexit și scepticismul privind șansele unui acord amplu între SUA și China au împins investitorii să acționeze cu prudență.