Comerțul agroalimentar al UE a înregistrat o evoluție pozitivă în luna ianuarie 2024, când excedentul comercial a ajuns la cinci miliarde euro, în creștere cu 27% comparativ cu luna ianuarie 2023, conform datelor publicate de Comisia Europeană.
Producătorii români își pot vinde mult mai ușor specialitățile tradiționale dacă sunt înscriși într-o cooperativă, deoarece organizația poate să-i ajute în promovarea și valorificarea produselor obținute în fermă la prețuri corecte și pentru ei, dar și pentru consumatori, consideră Ionuț Diaconeasa, consilier în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Comisia Europeană a anunțat că are în vedere adoptarea unei noi derogări de la regulile referitoare la terenul nelucrat prevăzute în Politica Agricolă Comună (PAC), care sunt criticate vehement de fermierii care protestează în întreaga Europă, informează AFP.
Toți producătorii agricoli, depozitarii, procesatorii la nivel național și comercianții vor fi obligați să raporteze stocurile la produsele agricole și alimentare, conform unui proiect de lege promulgat de președinte. Măsura nu se va aplica comercianților cu suprafață de vânzare de până la 400 mp inclusiv, restaurantelor și ”comercianților care desfășoară activități de comercializare în zone publice”, dar pentru ceilalți operatori economici nerespectarea obligației se va sancționa cu amendă între 5.000 lei și 20.000 lei.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat că împreună cu ministrul Agriculturii, Petre Daea, și-a luat angajamentul ca, în circa doi ani, să ia măsuri astfel încât deficitul balanței comerciale a României la alimente să ajungă la zero.
Deși datele de la Ministerul Agriculturii indică că suprafața agricolă a României este de circa 13,3 milioane de hectare, Florin Constantin, Managing Partner al companiei de consultanță agricolă AGExecutive, afirmă, la PROFIT NEWS TV, că de fapt au mai rămas în România aproximativ 9 milioane de hectare teren arabil. O suprafață mare de teren, continuă acesta, a fost compromisă din cauza construcțiilor și a autostrăzilor neterminate.
Toți producătorii agricoli, depozitarii, procesatorii la nivel național și comercianții vor fi obligați să raporteze stocurile la produsele agricole și alimentare, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților. Măsura nu se va aplica comercianților cu suprafață de vânzare de până la 400 mp inclusiv, restaurantelor și ”comercianților care desfășoară activități de comercializare în zone publice”, dar pentru ceilalți operatori economici nerespectarea obligației se va sancționa cu amendă între 5.000 lei și 20.000 lei.
African Industries Group, deținut de familia indiană Gupta și implicat, în România, în operațiuni agricole, distribuția de mașini agricole, dezvoltare imobiliară și alte investiții, un business anual de peste 1,2 miliarde dolari, a preluat de la Thames Farming Enterprises, înregistrată în Olanda, divizie de investiții în agricultură a fondului britanic Insight Investment, fermele Agricom Borcea, Tudor 92, Concordia Agro și Alisa Farm Management din județul Călărași, producătoare de cereale și plante leguminoase pe o suprafață de peste 13.000 de hectare.
Între 10 și 12 mii de hectare de teren agricol din proprietatea statului vor fi scoase la licitație pentru prima dată în doi ani.
Parcurile fotovoltaice sau cele eoliene vor putea fi amplasate pe terenurile agricole situate în extravilan, în suprafață de maximum 50 hectare și care nu vor mai fi scoase din circuitul agricol.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat că trebuie pregătit și anul agricol următor, precizând că peste câteva zile va începe semănatul culturilor de toamnă.
Profit News TV îi aduce împreună, în Maratonul Agriculturii , pe cei mai importanți jucători de pe piața de profil din România, reprezentanți ai autorităților, fermieri, experți în domeniul tehnologiilor pentru agricultură, marii jucatori din retail și din industria de produse alimentare, producători agricoli locali și reprezentanți din veriga logistică a sectorului agro alimentar.

Din impozitul de 80% datorat la revânzarea, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, a terenurilor agricole, o cotă de 60% se va face venit la bugetul de stat, iar diferența de 40% se va face venit la bugetul unităților administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află terenurile revândute, prevede un proiect de ordonanță pregătit de Guvernul Ciucă. Acesta menține astfel impozitul pe care fostele guverne, majoritar liberale, l-au suspendat și s-au pregătit chiar să-l anuleze.
Ministerul Finanțelor a pregătit două proiecte de ordin de ministru vizând facilitățile fiscale acordate în sectoarele construcții și agricol/alimentar. Dacă cel referitor la construcții integrează într-un singur act normativ informațiile, proiectul privind sectorul agricol și industria alimentară era necesar după ce Parlamentul a introdus facilități similare și la companiile din aceste domenii. astfel, proiectul de ordin stabilește unele aspecte, cum ar fi calculul cifrei de afaceri.
Din impozitul de 80% datorat la revânzarea, înainte de împlinirea a 8 ani de la cumpărare, a terenurilor agricole, o cotă de 60% se va face venit la bugetul de stat, iar diferența de 40% se va face venit la bugetul unităților administrativ-teritoriale pe teritoriul cărora se află terenurile revândute, prevede un proiect de ordonanță pregătit de Guvernul Ciucă. Acesta menține astfel impozitul pe care fostele guverne, majoritar liberale, l-au suspendat și s-au pregătit chiar să-l anuleze.
Parcurile fotovoltaice sau cele eoliene vor putea fi amplasate pe terenurile agricole situate în extravilan, în suprafață de maximum 50 hectare și care nu vor mai fi scoase din circuitul agricol.
Ucraina a pierdut un sfert din terenurile sale cultivabile din cauza ocupației ruse din unele regiuni, în sud și est, a anunțat luni Ministerul Agriculturii, care susține însă că acest lucru nu reprezintă "o amenințare pentru securitatea alimentară" a țării, informează AFP.
Fiind unul dintre principalii producători agricoli ai UE, România se mobilizează pentru a umple unele dintre golurile lăsate de exportatorii ruși și ucraineni.
Parcurile fotovoltaice sau cele eoliene vor putea fi amplasate pe terenurile agricole situate în extravilan, în suprafață de maximum 50 hectare și care nu vor mai fi scoase din circuitul agricol.
African Industries Group, implicată, în România, în operațiuni agricole, distribuția de mașini agricole, dezvoltare imobiliară și investiții, va cumpăra, prin intermediul firmei Transcarpathians Trading, compania Thames Farming Enterprises, înregistrată în Olanda, compania-mamă a fermelor Agricom Borcea, Tudor 92, Concordia Agro și Alisa Farm Management din județul Călărași, producătoare de cereale și plante leguminoase. Britanii de la fondul de investiții britanic Insight Investment, care au cumpărat în urmă cu 3 ani ferma Agricom Borcea din Călărași, au scos luna trecută dividende din societate, de 1,2 milioane de lei net.
Compania daneză FirstFarms, cu o serie de investiții în agricultura românească, a finalizat vânzarea unui teren de 477 hectare în vestul României, penultima etapă în cadrul strategiei companiei de a renunța la activele din regiune și de a se concentra pe activitățile din zona de est a țării.
African Industries Group, implicată, în România, în operațiuni agricole, distribuția de mașini agricole, dezvoltare imobiliară și investiții, va cumpăra, prin intermediul firmei Transcarpathians Trading, compania Thames Farming Enterprises, înregistrată în Olanda, compania-mamă a fermelor Agricom Borcea, Tudor 92, Concordia Agro și Alisa Farm Management din județul Călărași, producătoare de cereale și plante leguminoase. Britanii de la fondul de investiții britanic Insight Investment, care au cumpărat în urmă cu 3 ani ferma Agricom Borcea din Călărași, au scos luna trecută dividende din societate, de 1,2 milioane de lei net.
Senatul a adoptat tacit proiectul legislativ care elimină interdicția înstrăinării terenurilor timp de 8 ani de la achiziționare, cu excepția plății unui impozit de 80% calculat la diferența dintre prețul de vânzare și prețul de cumpărare. Proiectul anulează și condiițiile de cumpărare introduse pentru firme și persoane fizice, intrate în vigoare recent, instituind și o nouă ordine de preempțiune și o nouă procedură la cumpărarea terenurilor agricole.