Fostul președinte Traian Băsescu a fost fost amendat, miercuri, cu 5.000 de lei, de către Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, din cauza afirmațiilor discriminatoare la adresa "grupărilor țigănești de tip mafiot".
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii vrea să majoreze amenzile pentru lipsa taxei de drum - rovinieta. Motivul invocat: Din anul 2010 și până în prezent cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%.
Intel a obținut o victorie majoră, a doua cea mai înaltă instanță europeană anulând o amendă antitrust de 1,06 miliarde de euro impusă acum 12 ani de Comisia Europeană producătorului american de semiconductori, pentru că ar fi împiedicat activitatea unei companii concurente prin oferirea de reduceri ale prețurilor, transmite Reuters.
Retailerul german Kaufland, cea mai mare rețea de hipermarketuri din România, a fost sancționat cu amendă de 3.000 euro pentru că nu a furnizat, la solicitarea unui client, o copie integrală a înregistrărilor video pentru un anumit interval orar în care aceasta a fost în incinta comercială respectivă.
Auchan Romania a decis să continue procesul prin care a contestat o amendă de 36,563 milioane de lei aplicată de Consiliul Concurenței în decembrie 2018, pentru că, alături de alți retaileri, s-ar fi înțeles să-și coordoneze politica de prețuri. Prin înaintarea unei cereri de recurs, compania a contestat o hotărâre a Curții de Apel București din august 2020, care a respins demersul retailerului.
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie a amendat Enel cu 400.000 de lei pentru nerespectarea legii privind compensarea și plafonarea facturilor la gaze, potrivit unui comunicat al reglementatorului.
Electrica Furnizare și Gaz Vest au fost amendate de Autoritatea de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) cu câte 200 mii lei în urma finalizării verificărilor privind îndeplinirea obligației de emitere de facturi care să cuprindă informații corecte, transparente, clare și complete referitoare la plafonarea prețului final al energiei electrice și al gazelor naturale precum și consumul facturat aferent perioadei de acordare a compensației.
Persoanele nevaccinate cu vârsta peste 60 de ani vor fi amendate începând din 16 ianuarie cu ''suma de 100 de euro pe lună'', atât timp cât nu sunt vaccinate, a anunțat guvernul elen, reamintind că vaccinul împotriva COVID-19 este obligatoriu pentru această grupă de vârstă, relatează AFP.
Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, a fost amendată de autoritatea financiară germană (BaFin) cu 8,66 milioane de dolari din cauza controlului inadecvat al raportărilor făcute în vederea calculării ratei dobânzii interbancare EURIBOR.
Banca Transilvania a obținut în instanță, în urma unei decizii definitive, anularea unei sentințe care o obliga să reangajeze o fostă salariată, în cazul unui e-mail transmis de un client, care s-a viralizat pe rețelele de socializare și pentru care a primit o amendă de 100.000 euro la finele anului 2020. Concediată în iulie 2020, fosta salariată, cu experiență de 10 ani și fără abateri, a reușit la prima instanță să convingă magistrații că Banca Transilvania nu i-ar fi acordat o perioadă rezonabilă de timp pentru a-și pregăti apărarea în procedura de cercetare disciplinară, în urma căreia angajatorul a decis desfacerea contractului de muncă. Decizia a fost atacată cu apel de Banca Transilvania, iar acțiunea a fost admisă acum de către instanță, relevă date analizate de Profit.ro.
Engie România, parte a grupului francez omonim, cel mai mare furnizor de gaze naturale pentru populație din România, cu o cotă de piață de peste 52% în august 2021, afirmă că a cumpărat gaze angro pentru aprovizionarea clienților săi în această iarnă și la prețuri mai mult decât duble față de plafonul impus prin legislația de compensare la facturarea consumatorilor casnici, de 250 lei/MWh.
Luxten Lighting Company a pierdut definitiv în dosarul privind anularea unei amenzi aplicată de Consiliul Concurenței în 2016. Instituția a sancționat atunci compania cu amendă de 5,5 milioane de lei pentru că ar fi încheiat, alături de Hidroelectrica și alți parteneri ai furnizorului de energie, înțelegeri considerate anticoncurențiale pe piața producerii și comercializării de energie electrică. Acum, Înalta Curte de Justiție și Casație a respins, printr-o decizie definitivă și revocabilă, cererea de recurs a Luxten Lighting Company împotriva unei sentințe a Curții de Apel București din luna 2018.
Rusia amendează Twitter cu 10 milioane de ruble, adică aproximativ 136.000 de euro, pentru că nu a eliminat postări considerate ilegale, a decis un tribunal din Moscova, relatează Reuters.
Punctul de amendă rămâne înghețat și anul următor la nivelul de 145 lei, prevede un proiect de ordonanță pregătit de către Ministerul Finanțelor. În lipsa acestei precizări legislative, punctul de amendă ar fi urcat de anul următor la 255 de lei, în contextul în care salariul minim, în funcție de care se stabilește și valoarea punctului de amendă, ajunge la 2.550 lei.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a amendat Poșta Română cu 10.000 de lei pentru că operatorul poștal a returnat instituției, în calitate de expeditor, confirmarea de primire de către destinatar a unei trimiteri poștale fără ca aceasta să conțină toate elementele obligatorii prevăzute de legislație. Sancțiunea a fost aplicată în decembrie 2020.
În contextul apariției și extinderii noii tulpini Omicron, Guvernul va impune, începând cu 20 decembrie, utilizarea formularului digital de intrare în România pentru absolut toate persoanele, atât străini, cât și cetățeni români, care intră în țară pe calea aerului, pe mare sau pe cale terestră - document prezentat anterior de Profit.ro. Ordonanța de urgență privind formularul a fost adoptată de Guvern, care deși inițial prevăzuse o amendă de 5.000 lei pentru cei care nu funizează datele solicitate, a decis acum că amenda va fi cuprinsă între 2.000 - 3.000 lei.
În contextul apariției și extinderii noii tulpini Omicron, Guvernul va impune utilizarea formularului digital de intrare în România pentru absolut toate persoanele, atât străini, cât și cetățeni români, care intră în țară pe calea aerului, pe mare sau pe cale terestră. Ordonanța de urgență pregătită de Guvern, cu datele și condițiile în care trebuie completat formularul, prevede o amendă de 5.000 lei pentru cei care nu funizează datele solicitate.
Gigantul elvețian UBS, al treilea mare creditor din Europa după active, a obținut reducerea cu peste 2 miliarde de euro a amenzii-record primite în urmă cu doi ani în Franța, într-un proces în care a fost acuzat de activități bancare ilegale și fraudă fiscală.
Un acționar al City Insurance, Cristian Pascale, a reușit să obțină în instanță anularea unei amenzi de 30.000 de lei, sancțiune aplicată de Autoritatea de Supraveghere Financiaria (ASF) în aprilie 2017. La mijlocul lunii septembrie a acestui an, ASF a retras autorizația de funcționare a City Insurance, liderul pieței de asigurări, în urma constatării stării de insolvență, și a solicitat instanței falimentul companiei.
Quadrant-Amroq Beverages SRL (îmbuteliatorul Pepsi) a pierdut definitiv în dosarul privind o amendă aplicată de Consiliul Concurenței în urmă cu 6 ani, în care a solicitat să nu achite sancțiunea de aproape 3,2 milioane de lei și nici să fie considerat că ar fi comis vreo neregulă. Sancțiunea i-a fost aplicată în aprilie 2015 cu argumentul că, alături de alți 3 retaileri și 21 de furnizori ai acestora, s-ar fi înțeles pentru fixarea prețurilor în perioada 2005 - 2009.
Amazon a fost amendată cu 1,13 miliarde euro de autoritatea italiană din domeniul concurenței, pentru abuz de poziție dominantă în piață. În motivarea deciziei, autoritatea spune că prin practicile sale, gigantul american a afectat companiile concurente în domeniul serviciilor de logistică din e-commerce, scrie Reuters.
Telekom Romania Communications (fost Romtelecom), companie controlată de grupul francez Orange și Ministerul pentru Digitalizarea României, a fost sancționată cu o amendă de 6.000 de euro pentru că ar fi dezvăluit ilegal datele unei persoane fizice către o altă persoană fizică.
Cine nu este vaccinat împotriva Covid-19 până pe 15 martie va trebui să plătească o amendă de 600 de euro la fiecare trei luni, conform proiectului de lege din Austria privind vaccinarea obligatorie. Legea ar trebui să se aplice tuturor persoanelor care locuiesc în Austria începând cu 1 februarie 2022, transmite Kurier.
Comisia Europeană a amendat, joi, băncile internaționale Barclays, Royal Bank of Scotland (RBS), Credit Suisse și HSBC cu suma totală de 344 de milioane de euro, pentru formarea unui cartel pe piața tranzacțiilor forex la vedere.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, modificarea și completarea Legii nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, care prevede, între altele, ca procesul verbal privind plata acestora să nu mai fie trimis la Poliție.