Fosta șefă a Autorității Electorale Permanente (AEP) Ana Maria Pătru a fost achitată de Curtea de Apel București în dosarul în care era acuzată de trafic de influență și spălarea banilor, pentru că ar fi cerut mită 275.000 de euro. Instanța a respins apelurile făcute la decizia Tribunalului București atât de DNA, cât și de Pătru, sentința fiind definitivă.
Prin Resortul Apărarea Profesiei, Baroul București întreprinde constant demersuri în vederea combaterii exercitării fără drept a activităților specifice profesiei de avocat de către persoane fizice și entități juridice, concretizate în:
Uber Technologies a obținut, luni, în instanță restabilirea licenței de operare în Londra, compania americană fiind considerată un “operator adecvat” de către judecătorul de caz.
Curtea de Apel București a decis definitiv demolarea unui bloc construit ilegal pe un spațiu verde în Capitală, în urma admiterii unei acțiuni introduse de o asociație de proprietari din Șoseaua Giurgiului - Sectorul 4 și Fundația Eco Civica.
Firma de avocatură Stratulat Albulescu a reprezentat cu succes Compania Romprest Service S.A. („Romprest”), unul dintre liderii români pe piața serviciilor de salubritate, obținând o hotărâre notabilă, emisă de către Curtea de Apel București, prin care se anulează atât procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, cât și decizia corespunzătoare emisă în anul 2018 în baza acordului de finanțare AMPOSDRU. De asemenea, instanța a obligat pârâtul (Ministerul Fondurilor Europene) să restituie reclamantei suma de 4.724.889,90 lei (973.935,41 euro), precum și să plătească acesteia dobânda legală aferentă, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată până la data achitării efective.
Premierul Orban a făcut, miercuri, ziua în care s-a înregistrat un număr record de 555 de îmbolnăviri cu coroanvirus în țara noastră, un apel inclusiv la companii pentru a se ”implica serios și responsabil” în combaterea Covid-19. Orban a arătat că Guvernul nu dorește să reinstituie nicio restricție, nu dorește să ia nicio măsură care să afecteze negativ economia, dar dacă va fi nevoie, va lua orice măsură se va impune pentru protejarea vieții și sănătății românilor.
Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din capitală, unde funcționează Curtea de Apel București și Judecătoria Sectorului 5. Judecătorii, procurorii, grefierii, avocații și justitiabilii au fost scoși din clădire.
După ce în mai multe rânduri, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a făcut apel la firmele care au venituri să își plătească la timp taxele și impozitele, miercuri, la prezentarea primei rectificări bugetare din acest an, ministrul a mulțumit în special marilor companii care au achitat aceste contribuții la buget. Cîțu a arătat că în martie multe companii nu au mai putut să funcționeze, dar în aprilie companiile cu lichiditți în conturi și-au achitat datoriile la buget.
Peste 12.000 de apeluri referitoare la coronavirus au fost făcute, în perioada 25 februarie - 18 martie, la numărul unic de urgență 112, reprezentanții STS precizând că, în foarte multe cazuri, oameni au sunat pentru informații, fără a avea urgențe reale. Printre întrebările primite de operatorii STS au fost unele referitoare la mersul trenurilor, programul Poștei sau al băncilor, dar și privind "învoirea" din izolarea la domiciliu, lipsa mâncării pentru pisică sau dacă o persoană are voie să cheme zugravii, în timpul stării de urgență.
Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, face un apel la firmele care au venituri să își plătească la timp taxele și impozitele, pentru a asigura lichiditate în piață și resurse la buget pentru ajutorarea economiei, în contextul pandemiei de coronavirus. Ministrul promite bonus pentru achitarea la timp a acestor obligații la buget.
Curtea de Apel București confirmă în apel, cu putere executorie, recunoașterea și executarea pe teritoriul României a unei hotărâri judecătorești pronunțate în Australia privind insolvența unei persoane fizice. Cuantumul creanțelor ce urmează a fi recuperate se ridică la aproximativ 4.000.000 de dolari australieni.
Curtea de Apel București a respins definitiv contestația la licitația privind achiziția celor 100 de troleibuze de către Primăria București, iar primarul general Gabriela Firea anunță că primul troleibuz va fi livrat în luna noiembrie a acestui an.
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) estimează că începând cu data de 15 mai va lansa apelul de proiecte pentru implementarea Programului național de gaze, iar autoritățile locale, benficiarii eligibili, vor putea depune cererile de finanțare. Pogramul are o finanțare de 200 milioane de euro, care asigură conectarea la gaze a 200.000 de gospodării.
Studenții din anii terminali vor putea accesa grant-uri de până la 100.000 de euro pentru dezvoltarea unor startup-uri în domeniilor înaltelor tehnologii, în timp ce românii din diaspora vor putea beneficia de aceeași sumă pentru înființarea de firme la întoarcerea în țară, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș.
Guvernul a discutat, în ședința de luni, un proiect de ordonanță de urgență, pe care urmează să îl adopte ulterior, pentru înființarea completelor specializate pentru achiziții publice la nivelul curților de apel. Actul normativ va simplifica astfel derularea procedurilor de achiziții, din perspectiva duratei de contestare, dar va include și sancțiuni pentru funcționarii care întârzie avizarea la termen a procedurilor.
Curtea de Apel București și-a suspendat activitatea, începând de luni, cu excepția dosarelor cu măsuri preventive în materie penală, în semn de nemulțumire față de intenția Guvernului de a modifica drepturile salariale și pensiile judecătorilor și întregului personal din justiție.
Aplicația Apel 112, dezvoltată de STS și care poate localiza cu precizie de doar zece metri telefonul unei persoane, a fost instalată de peste 287.000 de persoane, a anunțat, luni, STS. 3.172 de persoane au fost localizate până acum doar printr-un singur touch pe ecranul telefonului mobil.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins, miercuri, apelul formulat de Alina Bica la sentința prin care a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă.
Cuantumul amenzilor pentru apelarea abuzivă la numărul unic de urgență 112 crește începând de azi de 5 ori, respectiv de la 1.000 la 5.000 de lei.
Fostul ministru al Dezvoltării Elena Udrea a sosit, joi, la Curtea de Apel București, de mână cu partenerul ei, aceasta fiind prima prezență la instanță de la întoarcerea în țară, din Costa Rica. Ea vine în fața instanței în procesul referitor la finanțarea campaniei electorale prezidențiale din 2009, în care mai sunt vizați Ioana Băsescu și Dan Andronic.
Guvernul va majora cuantumul amenzilor pentru apelarea abuzivă a 112 de 5 ori, respectiv de la 1.000 la 5.000 de lei.
La începutul acestei luni, majoritatea PSD-ALDE, cu avizul Guvernului, a adoptat în Senat un proiect de lege prin care amenzile maxime pentru apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență 112 sau pentru alertarea falsă a autorităților sunt majorate de 8 ori, ajungând până la 8.000 lei și fiind completate cu sancțiune de până la 800 ore de muncă în folosul comunității.
Luderul ALDE și președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, solicită găsirea unei formule în care serviciile de taxi și cele de ridasahring să funcționeze complementar, în beneficiul cetățeanului.
Judecătorii Curții de Apel Ploiești au revocat, joi, ultimul mandat de arestare emis pe numele fostului deputat Sebastian Ghiță, decizia în acest sens fiind definitivă.
Curtea de Apel București s-a situat, în 2018, în fruntea listei pe țară în ceea ce privește încărcătura de dosare pe fiecare judecător, se arată în raportul de activitate, unde se precizează că fiecare magistrat a avut 753 de dosare, în vreme ce media la nivel național a fost de 699 de cauze.