Un accident grav a avut loc în Bulgaria marți, cu un autocar în care se aflau români și care a intrat într-un camion și a ieșit de pe șosea, a transmis Diana Russinova, președinta Centrului European pentru Politici de Transport în cadrul Camerei de Comerț SUA-Bulgaria. Sunt cel puțin 10 răniți în accidentul care a avut loc pe drumul Ruse-Byala I-5 între localitățile Borovo – Volovo. Trafic aglomerat pe mai multe drumuri.
Autoritățile din Buzău au declanșat Planul Roșu de Intervenție, după un accident rutier în care este implicat un autocar cu 32 de muncitori de la o fabrică de confecții din Focșani. Două dintre victime au fost preluate de o ambulanță din Suceava care era în tranzit.
SUV-ul Dacia Duster, produs în România, la Mioveni, a fost inclus de jurnaliștii britanici de la Autocar într-un clasament exclusivist al celor mai bune mașini 4x4 și off-road ale anului 2023. Dincolo de prețul său, mașina românească este considerată „suficientă pentru a aborda zonele sălbatice”.
Trei pasageri au murit și mai mulți sunt răniți după ce un autocar înmatriculat în România a fost implicat vineri dimineață într-un accident grav pe o autostradă din Slovenia, relatează presa locală.
Un autocar având la bord 52 de persoane, adulți și copii, de naționalitate română, s-a răsturnat luni, în jurul prânzului, pe autostrada A13 din Italia, în apropiere de Padova, scrie site-ul www.ilgazzettino.it.
Un nou accident a avut loc, vineri, în pasajul Unirii, în care a fost implicat un autocar.
Cererea pentru călătoriile cu autocarul pe rute internaționale a revenit în această vară la nivelurile de dinaintea pandemiei, potrivit FlixBus România. Compania de servicii de mobilitate a încheiat un parteneriat cu Tabita Tour pentru a oferi curse spre Spania și vrea ca anul viitor să conecteze România cu Grecia.
Un accident grav a avut loc între un autocar înmatriculat în România și o mașină din Olanda, în jurul orei 2.00, pe drumul către Veliko Tarnovo - Ruse, pe tronsonul dintre satele Kutsina și Polikraishte, potrivit nova.bg. De asemenea, șeful DSU Raed Arafat a anunțat că cinci români răniți în accidentul din Bulgaria vor fi transportați, sâmbătă, cu elicoptere, la Spitalul Floreasca din București.
Cel puțin 46 de oameni au murit după ce un autocar s-a răsturnat și a luat foc pe o autostradă din Bulgaria, printre victime aflându-se și copii, au anunțat autoritățile locale citate de BBC. Doar 7 persoane au putut fi salvate. Autovehiculul ar fi intrat într-o barieră de pe marginea autostrăzii.
După ce a reluat treptat cursele internaționale spre mai multe țări din Europa, FlixBus continuă să își extindă oferta de călătorii din România. Începând cu 1 iulie, pasagerii români vor putea călători din nou cu autocarele verzi spre capitala Ungariei, Budapesta.
Un autocar cu turiști români a rămas blocat din cauza zăpezii în Bulgaria, în pasul Republika, în apropiere de satul Voneshta Voda, informează joi BTA.
O persoană a murit și 37 au fost rănite, miercuri, într-un accident al unui autocar turistic pe o autostradă din apropiere de Siena, au anunțat autoritățile italiene din domeniul medical, relatează dpa.
Un autocar cu 40 de persoane la bord a fost implicat, marți, într-un accident rutier pe autostrada A2, șapte oameni fiind răniți.
Cel puțin 28 de persoane și-au pierdut viața după ce un autocar cu turiști germani s-a răsturnat, accidentul producându-se în Madeira, în apropierea orașului Caniço, anunță BBC
Șoferul unui autocar a reușit să se strecoare "la milimetru" cu vehiculul său, duminică seară, printre autoturismele parcate pe ambele părți ale carosabilului străzii Pictor Arthur Verona din centrul Capitalei, sectorul 1, iar ulterior să vireze dreapta pe Bulevardul Magheru și să-și continue drumul.
Numărul românilor care aleg să călătorească cu autocarul în străinătate este în creștere de la an la an, iar destinațiile preferate de pasagerii care călătorit din România în lunile de vară (iunie-august) au fost Ungaria, Germania, Bulgaria, Austria și Franța, arată datele operatorului FlixBus, specializat în transporturi cu autocarul pe distanțe lungi.
Un autocar românesc cu 48 de pasageri a fost implicat joi într-un accident rutier, în apropiere de Vidin, anunță MAE, precizând că 11 persoane au suferit răni ușoare și medii care au necesitat îngrijiri medicale, dar că în prezent au părăsit spitalul.
FlixBus, cel mai mare operator de autocare din Europa, a cărui intrare pe piața din România a fost anunțată în exclusivitate de Profitt.ro, și-a deschis un birou în București și, după integrarea serviciilor cu Eurolines România, oferă acum 100 de conexiuni directe către 12 țări europene.
Un autobuz cu 50 de persoane la bord, majoritatea muncitoare românce în domeniul agricol, s-a răsturnat miercuri în nord-vestul Germaniei, la Bohmte, în apropiere de Osnabrueck. Potrivit primelor date, 44 de oameni au fost răniți, dintre care șase grav, relatează ordwest Zeitung.
Un autocar cu copii s-a răsturnat, vineri după-amiază, pe DN 73 A, drumul dintre Râșnov și Pârâul Rece, în județul Brașov, fiind activat planul roșu de intervenție.
Autocarul românesc implicat astăzi în accidentul din Ungaria, soldat cu persoane decedate și altele rănite, aparține unei firme de transport și a fost închiriat de compania Eurolines. Proprietarul grupului, Dragoș Anastasiu, a relatat pentru Profit.ro cum s-a întâmplat accidentul.
Bilanțul victimelor accidentului produs, miercuri dimineață, în Ungaria, în care a fost implicat și un autocar românesc, a ajuns la cinci persoane decedate și 12 rănite, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
Piața transporturilor internaționale de persoane cu autocarul a scăzut succesiv în ultimii 2-3 ani din cauza concurenței făcute de zborurile low cost, iar cele mai afectate destinații sunt Spania și Italia, a declarat, pentru Profit.ro, Dragoș Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, care spune că a renunțat să mai opereze curse cu autocarul către cele două țări.