Bursele europene majore au închis în scădere ședința de tranzacționare de luni, în condițiile în care incertitudinile din jurul Brexit și scepticismul privind șansele unui acord amplu între SUA și China au împins investitorii să acționeze cu prudență.
Premierul britanic Boris Johnson a dat asigurări luni că o ieșire a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) la 31 octombrie constituie ”prioritatea” Guvernului său, prin intermediul vocii reginei Elizabeth a II-a, în momentul în care negocierile în vederea ajungerii la un acord se află în ultima linie dreaptă, relatează AFP.
Următoarele evenimente care vor avea loc pe parcursul viitoarelor trei săptămâni vor determina dacă Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană la data planificată de 31 octombrie, sau dacă saga din ultimii trei ani a Brexitului va înregistra o nouă întorsătură, relatează Reuters.
Negocierile cu privire la Brexit între Londra și UE păreau pe cale să se întrerupă marți, cu ceva mai bine de trei săptămâni înaintea datei prevăzute a divorțului, iar Bruxellesul îl acuză pe premierul britanic Boris Johnson că se joacă cu ”viitorul Europei”, relatează AFP
Guvernul a discutat, miercuri, în prima lectură, o ordonanță de urgență cu o serie de măsuri menite a asigura continuitatea drepturilor dobândite de către cetățenii britanici în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene și care și-au exercitat dreptul de a locui, munci sau de a studia în România.
Acțiunile europene au coborât miercuri la minimul ultimei luni, pe fondul intensificării temerilor legate de încetinirea economiei globale și a îngrijorărilor privind Brexit.
Constructorul auto japonez Nissan va reveni asupra deciziei sale anterioare care viza producția SUV-ul Qashqai la uzina sa de la Sunderland, în cazul în care Marea Britanie va ieși din Uniunea Europeană fără acord de divorț, informează cotidianul Financial Times citând surse din apropierea acestui dosar.
Regatul Unit va putea părăsi Uniunea Europeană (UE) fără acord (”no deal”) la 31 octombrie, în pofida unei legi care-l obligă pe premierul Boris Johnson să ceară o amânare în cazul nu ajunge la un acord cu Bruxellesul până la 19 octombrie, a dat asigurări luni ministrul britanic al Finanțelor Sajid Javid, relatează Reuters.
Jaguar Land Rover va opri producția la uzinele din Marea Britanie pentru o săptămână, la fel cum o vor face și cei de la BMW, în uzina MINI, și Toyota.
Premierul britanic Boris Johnson este suspectat de un posibil conflict de interese în perioada în care era primar al Londrei, din cauza legăturilor sale cu o femeie de afaceri care ar fi beneficiat de finanțări publice, un scandal care ar putea conduce la deschiderea unei anchete penale împotriva șefului Guvernului de la Londra, relatează AFP, preluată de News.ro.
Adina Bădescu, șef birou Brexit din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a declarat vineri, la întâlnirea „Impactul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană” organizată de Biroul de Legătură al Parlamentului European în România și Institutul European din România, că aproximativ jumătate dintre românii înregistrați în Marea Britanie și-au depus documentele pentru obținerea statutului pre-settled. Ea a precizat că sunt în curs de avizare măsuri similare ce îi vor viza pe cetățenii britanici din România.
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană poate întârzia aprovizionarea cu medicamente și alte materiale necesare în sectorul sănătății, a avertizat vineri Biroul Național pentru Audit, în timp ce un parlamentar influent a avertizat că Brexitul fără acord ar avea ”consecințe dintre cele mai grave”, transmite Reuters.
Imigrația rămâne o problemă majoră a britanicilor, a doua ca importanță după Brexit, iar 73% din populație crede că sunt necesare restricții mai severe pentru imigranți.
Premierul britanic Boris Johnson a cerut miercuri oponenților săi, la revenirea în Parlament, fie să dea jos guvernul, fie să îi permită să finalizeze Brexitul, relatează Reuters.
Mai multe asociații și organizații care reprezintă constructorii de automobile din Europa, furnizorii de componente, asociațiile naționale din țările membrie, inclusiv cea din Marea Britanie, au transmis un nou avertisment privind iminența Brexitului. Aceștia fac un apel la Marea Britanie și UE să evite o ieșire a Marii Britanii din UE fără a exista un acord, estimând costurile cu eventuale taxe vamale la 5,7 miliarde euro plătite de industrie și consumatori.
Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 31 octombrie, reprezintă “un moment tragic pentru Europa”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-un interviu apărut în El Pais.
József Váradi, directorul executiv al companiei aeriene ungare low-cost Wizz Air, spune că nu se așteaptă ca Brexit-ul să perturbe operațiunile companiei și că acest lucru ar putea de fapt să ofere o oportunitate de creștere, pe măsură ce concurenții vor dispărea, relatează Reuters.
Un guvern condus de Partidul Laburist, principala formațiune de opoziție din Marea Britanie, va asigura un acord "rezonabil" pentru ieșirea din Uniunea Europeană în termen de trei luni și ar organiza un al doilea referendum pentru acceptarea acordului sau rămânerea în bloc, în termen de șase luni, conform unui proiect de declarație pregătit de partid.
Efectele negative ale Brexitului au ajutat anul trecut New York-ul să depășească Londra, devenind principalul centru financiar al lumii, iar anul acesta decalajul între cele două orașe s-a adâncit, pe fondul extinderii incertitudinilor privind modul în care Marea Britani va ieși din UE, scrie Financial Times (FT).
Lira strelină a coborât vineri de la cel mai înalt nivel al ultimelor peste două luni în raport cu dolarul, în contextul în care Irlanda a atenționat că un acord între Marea Britanie și UE mai are de așteptat, avertismentul temperând raliul generat de optimismul președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit Bloomberg.
Cu mai puțin de două luni până când Marea Britanie ar urma să iasă oficial din Uniunea Europeană, mult-temutul exod al bancherilor de investiții din Londra încă nu s-a materializat.
Premierul finlandez Antti Rinne, a cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene (UE), a avertizat joi că Londra are termen - până la sfârșitul acestei luni - să prezinte o propunere a unui acord, în scris, care să permită evitarea unui Brexit fără acord (”no deal”), relatează AFP.
Partidul Liberal Democrat din Marea Britanie și-a înăsprit duminică poziția anti-Brexit, adoptând oficial o politică de oprire a ieșirii țării din Uniunea Europeană, dacă va reuși să câștige puterea în alegerile naționale, transmite Reuters.
Premierul britanic Boris Johnson a spus că "progrese enorme" sunt în curs pentru obținerea unui acord privind Brexitul între Uniunea Europeană și Regatul Unit, pe care l-a comparat cu Hulk, în ziarul Mail on Sunday, informează AFP.
Înalta Curte de Justiție de la Belfast a respins joi recursul unui activist nord-irlandez al drepturilor omului, care aprecia că o ieșire fără acord a Regatului Unit din Uniunea Europeană (UE) ar fi contrară Acordurilor de pace din 1998, relatează Reuters.