Fostul președinte american Donald Trump a depus o cauțiune de 175 de milioane de dolari (140 de milioane de lire sterline) în cazul său de fraudă civilă din New York, evitând astfel confiscarea bunurilor de către stat, anunțță BBC.
Justiția statului New York a redus cauțiunea pe care o are de plătit fostul președinte american Donald Trump, care a obținut o suspendare a judecării sale cu privire la o fraudă civilă estimată la 454 de milioane de dolari, în cazul în care depune o cauțiune în valoare de 175 de milioane de dolari în decurs de zece zile, relatează AFP.
Statul va confisca sumele depuse drept cauțiune în instanță de către firme care ulterior sunt radiate, prevede un proiect de modificare legislativă adoptat de către Senat. Potrivit inițiatorilor, această măsură este necesară pentru cazurile în care sume constituite drept cauțiune nu au fost restituite, iar firma care a dpus suma a fost radiată, situație în care suma respectivă rămâne blocată în registrele de valori ale instanțelor judecătorești.
Un tribunal american a decis să-l elibereze pe cauțiune pe fondatorul și fostul CEO al bursei de criptomonede FTX, în faliment, Sam Bankman-Fried, care a fost acuzat de fraudă financiară, a transmis Bloomberg.
Prevederea din legislația română potrivit căreia consumatorul care solicită suspendarea procedurii de executare silită este obligat să plătească o cauțiune, calculată pe baza valorii obiectului acțiunii, contravione dreptului Uniunii Europene, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene, reunită în Marea Cameră.
Compania Stellantis, care a înglobat de la începutul acestui an fosta Peugeot SA (PSA Group), a reacționat la informațiile apărute în ultima vreme, care au avut ca sursă ancheta desfășurată de procurorii din Franța referitor la posibile utilizări ale unor dispozitive de manipulare a emisiilor.
Guvernul a decis să ridice, de la 4.000 lei la 10.000 lei, limita datoriei la buget sub care este permisă participarea la licitații publice, permițând totodată folosirea prețului cel mai mic drept criteriu la achiziții sub pragurile europene standard. Executivul va aduce, însă, și alte modificări legislației în domeniu, precum eliminarea garanției de bună execuție prin polițe de asigurare și operaționalizarea Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) până la 1 iulie.
Guvernul a aprobat joi, prin ordonanță de urgență, noile modificări la Legea achizițiilor publice. Conform actului, va fi introdusă o cauțiune pentru contestarea la CNSC a procedurilor de achiziții publice, care vor mai fi reluate pentru modificări minore. Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) va asigura în sistem centralizat achiziții curente pentru toate instituțiile statului.
Guvernul va introduce o cauțiune pentru contestarea la CNSC a procedurilor de achiziții publice, precum și o taxă pentru depunerea unei plângeri în acest sens la Curtea de Apel. Cauțiunea va fi de 2% din valoarea estimată a contractului de achiziție publixă, iar taxa va fi între 1% și 2% din valoarea contractului, în funcție de valoarea acestuia. Executivul vrea să descurajeze astfel utilizarea abuzivă a contestațiilor pentru blocarea derulării contractului de achiziție.
Procurorii au stabilit o cauțiune de un milion de euro în cazul fostului ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu, acuzat de luare de mită și trafic de influență în formă continuată, în acest dosar fiind urmăriți penal și fostul parlamentar Cristian Boureanu, Ionuț Costea, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, dar și președinte al EximBank, și Constantin Dascălu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Conform DNA, în perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora ar fi primit de la o companie străină, în baza unor înțelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor și plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei București-Constanța, precum și plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeași companie
Omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost eliberat pe cauțiune, după ce a fost reținut luni de poliția londoneză, anunță Pro TV, care citează surse oficiale.
Debitorii vor avea mai multe drepturi dacă ajung în situația de a nu-și mai putea plăti creditele ipotecare. Suspendarea executării silite va opera de drept, fără plata cauțiunii în procedura de contestație la executare, stabilește un proiect. De asemenea, prețul de vânzare silită a imobilelor în licitație ar urma să fie fixat la cel puțin 75% din valoare datoriei, iar recuperatorii de creanțe nu ar mai putea obține plata dobânzilor și penalităților.
Procurorii DNA Ploiești l-au pus sub control judiciar pe deputatul Sebastian Ghiță, stabilind o cauțiune de 13 milioane de euro măsura preventivă fiind luată la o zi după ce Camera Deputaților a respins solicitarea DNA privind reținerea și arestarea preventivă a acestuia.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, pentru o perioadă de 60 de zile, începând de astăzi, față de inculpatul Cristian Victor Popescu Piedone. Fost primar al Sectorului 4 București, Piedone este cercetat pentru infracțiuni de abuz în serviciu în legătură cu tragedia de la Clubul „Colectiv”, procurorii încercând să afle dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și fals intelectual.
Suspect în dosarul ANRP, deputatul Cătălin Teodorescu a fost pus sub control judiciar contra unei cauțiuni de 1 milion de lei. Decizia DNA survine hotărârii Parlamentului de a nu încuviința arestarea sa preventivă. Pe de altă parte, DNA cere Înaltei Curți arestarea deputatului Ioan Oltean, suspect în același dosar, dar pentru care Parlamentul a dat aviz. În paralel, fosta șefă a ANRP, Crinuța Dumitrean, însărcinată în luna a opta, a fost eliberată din arest și pusă sub control judiciar, a decis ICCJ.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins contestația Elenei Udrea împotriva cauțiunii record de 5 milioane de lei, care i-a fost instituită de DNA, sub condiția arestării, în caz de neachitare. DNA i-a dat, în paralel, Elenei Udrea o derogare de încă cinci zile, pentru a aduce banii, în condițiile în care ea a precizat că nu dispune de această sumă.
Elena Udrea a contestat cauțiunea record de 5 milioane de lei, care i-a fost stabilită de DNA, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Procesul se judecă mâine. Dacă fostul ministru pierde și nu achită cauțiunea, riscă închisoarea.
DNA a dispus anchetarea Elenei Udrea sub control judiciar, dar numai dacă achită o cauțiune de aproximativ 1 milion de euro. Este cea mai mare cauțiune stabilită vreodată de DNA, o asemenea sumă fiind solicitată, până acum, doar într-un dosar al DIICOT. În cazul în care Udrea nu va achita cauțiunea, DNA va cere, din nou, Camerei Deputaților, aviz pentru arestarea fostului ministru al Dezvoltării, au declarat surse judiciare pentru Profit.ro.